Administraţia publică în municipiul Chişinău, organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice în această localitate se desfăşoară potrivit aceluiaşi cadru legal şi, în primul rînd, potrivit prevederilor Legii privind administraţia publică locală.
Existenţa unor particularităţi în procesul de administrare specifice pentru această localitate este determinată de organizarea administrativ–teritorială, locul şi rolul mun. Chişinău în dezvoltarea demografică, economică şi social‑culturală a ţării, de statutul lui drpet capitală a ţării.
Municipiul Chişinău este organizat în unităţi administrativ–teritoriale numite sectoare, oraşe şi sate (comune). Aici administrarea publică este realizată de consiliul municipal, consiliile sectorale, orăşeneşti şi săteşti (comunale), ca autorităţi deliberative, şi de primarul general al municipiului Chişinău, de primarii sectoarelor, satelor (comunelor) şi oraşelor, ca autorităţi executive. Organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice ale municipiului Chişinău se reglementează, în mod corespunzător, de prevederile legale referitoare la autorităţile administraţiei publice locale de nivelurile întîi şi al doilea, precum şi de prevederile unui cadru juridic propriu — a Legii privind statutul municipiului Chişinău[1].
Componenţa numerică a autorităţilor deliberative şi celor executive a municipiului Chişinău, fără suburbii, sînt expres prevăzute în Legea privind administraţia publică locală (art. 56), şi anume:
— consiliul municipal Chişinău este constituit din 51 de consilieri;
— consiliile sectorale ale municipiului Chişinău sînt constituite din următorul număr de consilieri: Botanica — 25; Buiucani — 23; Centru — 23; Ciocana — 23; Rîşcani — 25.
Autoritatea publică executivă în municipiul Chişinău este reprezentată de către: un primar general şi 4 viceprimari, care sînt aleşi, în condiţiile legii, prevăzute pentru organele executive de nivelul întîi.
Consiliul municipal Chişinău se întruneşte în şedinţă ordinară, cu ordinea de zi propusă, o dată la trei luni, la convocarea primarului general. El se poate întruni în şedinţă extraordinară în cazul unor probleme de neamînat sau ori de cîte ori este necesar, la iniţiativa primarului general sau la cererea scrisă a cel puţin o treime din numărul consilierilor aleşi.
În fiecare sector al municipiului Chişinău, primarul general numeşte, în condiţiile legii, un pretor, care este reprezentant al primarului general.
Pretorul este asistat de un aparat de lucru, denumit pretură. Personalul preturii este compus din funcţionari publici, supuşi reglementărilor Legii nr. 158‑XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, şi personalul contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare, supus reglementărilor legislaţiei muncii.
Organigrama, statele de personal ale subdiviziunilor instituite în sectoare, precum şi regulamentele preturilor sînt aprobate de Consiliul municipal Chişinău, la propunerea primarului general.
[1] Legea privind statutul municipiului Chişinău nr. 431 din 19.04.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 31‑32 din 09.06.1995.