Legalitatea funcţiei publice: aspecte de drept comparat. Noţiunea de funcţie publică reprezintă o noţiune fundamentală a dreptului public, în general, a dreptului administrativ, în special, strîns legată de noţiunea de organ, autoritate, activitate administrativă etc[1].
Funcţia publică şi funcţionarul public sînt instituţii juridice ale dreptului public, în general, şi ale dreptului administrativ, în particular, care au fost conturate ca atare într‑o continuă dispută între doctrină, jurisprudenţă şi reglementare[2].
Funcţionarea oricărei autorităţi sau instituţii publice presupune trei elemente: competenţă, mijloace materiale şi financiare şi personalul, structurat pe compartimente, linii ierarhice şi funcţii, dintre care doar unele sînt funcţii publice[3].
În esenţă, funcţia publică trebuie să prefigureze, pe lîngă cerinţe ca profesionalismul, eficienţa, responsabilitatea, onestitatea şi dinamismul şi respectarea cu stricteţe a reglementărilor constituţionale şi legale, precum şi o cît mai mare apropiere faţă de nevoile cetăţeanului[4].
Titularul unei funcţii publice este, de regulă, dar nu întotdeauna, un funcţionar public. În ceea ce priveşte constituţionalitatea funcţiei publice, dacă raportăm la ţările Uniunii Europene constatăm că în fiecare din ţările care au constutuţii scrise se regăsesc principii ale funcţiei publice. Numărul articolelor din Constituţie referitoare la funcţia publică diferă însă de la o ţară la alta, după cum diferă şi tehnica sau conţinutul reglementării[5].
Statutul funcţionarilor publici sau dreptul comun al funcţiei publice, într‑o formulare mai riguroasă sub aspect juridic, ar putea fi definit ca ansamblul regulilor referitoare la situaţia juridică a funcţionarului. În acest sens, mai peste tot în Europa se poate regăsi un Statut al funcţionarilor publici.
Bazele constituţionale ale funcţiei publice în Republica Moldova, în principal, se regăsesc în conţinutul art. 39 „Dreptul la administrare“, alin. (2) care prevede: „Oricărui cetăţean i se asigură, potrivit legii, accesul la o funcţie publică“.
Mecanismul de realizare a acestei prevederi constituţionale a fost elaborat şi justificat în Legea serviciului public nr. 443‑XIII din 4 mai 1995[6], mai apoi, în Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr. 158 din 04.07.2008[7].
[1] Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Op. cit., 2005, p. 547.
[2] Preda M. Drept administrativ. Partea generală. Op. cit., 2006, p. 63.
[3] Apostol Tofan D. Drept administrativ. Op. cit., 2008, p. 319.
[4] Manda C. Drept administrativ. Tratat elementar. Op. cit., 2007, p. 297.
[5] Ziller J. Administrations comparèes. Les systèmes politico–administratifs de l’Europe des Douze. Paris: Èditions Mont‑Chrestien — E. J. A., 1993, p. 362.
[6] În: Monitorul Oficial al Rm nr. 61/1995, art. nr. 681.
[7] În: Monitorul Oficial al RM nr. 230‑232 din 23.12.2008, art. nr. 840.