Pentru realizarea şi consolidarea unui stat de drept, democratic se ştie, din totdeauna, că trebuie realizate nu numai reforme politice, economice şi sociale, ci şi administrative şi, în cadrul acesteia, implicit o reformare a serviciilor publice.
În acest context, este necesar să subliniem că, democraţia, în esenţa sa, constă atît în respectarea valorilor proprii, cît, mai ales, în eficienţa titularilor funcţiei publice, indiferent de nivelul lor. Cu alte cuvinte, funcţia publică trebuie să prefigureze, pe lîngă cerinţe ca profesionalismul, eficienţa, responsabilitatea, onestitatea şi dinamismul, şi respectarea cu stricteţe a reglementărilor constituţionale şi legale, precum şi o cît mai mare apropiere faţă de necesităţile cetăţeanului. În acest sens, democraţia apare nu numai ca un principiu de organizare politică, ci şi unul care generează relaţii interumane.
Noţiunea de funcţie publică reprezintă noţiunea fundamentală a dreptului administrativ, ea fiind în corelaţie cu noţiunea de activitate, autoritate, organ etc[1].
Astfel, întreg organismul de stat are la bază puterea publică, dreptul de comandă. Această putere este reglementată şi organizată de lege, în scopul satisfacerii intereselor generale, formînd servicii publice. Dar serviciul public, ca şi statul, este o instituţie ce are la bază ideea de interes general, pe care caută să o realizeze, însă nu poate să acţioneze decît prin persoanele fizice care‑l compun[2].
Ca atare, pentru funcţionarea serviciilor publice, autorităţile publice folosesc un personal, denumit personalul administraţiei[3], a cărui situaţie juridică este foarte diversă, întrucît funcţionarii publici nu constituie decît o parte, este adevărat, ci cea mai numeroasă a acestui personal.
Noţiunile de servicu public şi de funcţie publică sînt în raport de parte faţă de întreg, adică funcţia publică face parte dintr‑un serviciu public, iar aceasta, ca şi un organ de stat sau o autoritate publică, structural, cuprinde, în general, trei elemente:
- a) competenţa;
- b) mijloacele materiale şi financiare;
- c)
Pentru a selecta viitorul personal al autorităţii publice, trebuie să cunoaştem cerinţele care urmează a fi înaintate faţă de capacităţile lor profesionale şi calităţile personale ale candidaţilor la funcţia respectivă. Aceste cerinţe, în mod direct, sînt raportate la conţinutul funcţiei publice care va sta la baza competenţei viitorului funcţionar.
Personalul, la rîndul său, este structurat pe compartimente, linii ierarhice şi funcţii, dintre acestea numai unele apar ca fiind funcţii publice; iar titularul unei funcţii publice este denumit funcţionar public.
Funcţia publică apare ca o grupare de atribuţii şi de competenţe în scopul de a satisface anumite interese generale, întrucît orice putere socială se legitimează numai prin finalitatea sa de interes public, neputîndu‑se admite ca ea să fie utilizată în scopuri personale. Ea reprezintă „complexul drepturilor şi obligaţiilor de interes general stabilite potrivit legii în scopul realizării competenţei unei autorităţi de către persoane legal învestite“[4].
În ceea ce priveşte noţiunea funcţiei publice, opiniile specialiştilor din domeniul dat s‑au divizat. Vom apela doar la cîteva definiţii ale acestei noţiuni existente în literatura juridică.
În urma analizei doctrinelor şi a cadrului legislativ funcţia publică va fi interpretată ca „unitatea primară a autorităţii publice, care determină locul şi rolul persoanei care va fi învestită în ea, sarcinile[5] şi drepturile necesare pentru realizarea lor, exigenţele faţă de pregătirea profesională şi calităţile personale ale celui care va candida la ocuparea ei“.
[1] Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Op. cit., 2005, p. 597.
[2] Negulescu P. Op. cit., 1934, p. 52.
[3] André de Laubadére, Yves Gaudmet. Traité de droit administratif. Tome 5, La function publique, 11 edition, p. 10 şi urm.
[4] Petrescu R. Drept administrativ. Bucureşti: accept, 2004, p. 437.
[5] Din momentul învestirii persoanei concrete în funcţia publică, sarcinile, potrivit funcţiei publice, devin obligaţiile funcţionarului public.