Dreptul muncii ca şi ramură a sistemului dreptului este strâns legată de noţiunea de muncă.
MUNCĂ - specifică oamenilor (manuală sau intelectuală) prin care ei utilizează aptitudinile fizice şi psihice cu care sunt înzestraţi, în scopul producerii bunurilor cerute de viaţa lor.
Dicţionarul explicativ al limbii române: prin muncă se înţelege activitatea conştientă specifică omului, îndreptată spre un anumit scop în procesul căruia omul efectuează, reglementează şi controlează, prin acţiunea sa, schimbul de materii dintre el şi natură pentru satisfacerea treburilor sale.
În sens general munca este activitatea de producere a bunurilor materiale şi spirituale.
În sens restrâns munca reprezintă activitatea de producere a bunurilor şi serviciilor recunoscute social şi care reprezintă o sursă de venit pentru cei care o prestează.
Munca sub aspect social poate fi efectuată în 2 forme:
- Sub formă organizată /pentru o altă persoană (reglementată de lege);
- Sub formă neorganizată /pentru sine (nereglementată de lege).
Munca organizată spre deosebire de cea neorganizată presupune în sine intervenţia directă sau indirectă a statului în scopul organizării ei sub formă de reglementări juridice importante în diferite norme legale.
Munca neorganizată spre deosebire de cea organizată presupune autonomia deplină de voinţă a persoanei care o execută fără intervenţia căruiva terţ cu scopul de a o reglementa.
Ex.1. Frizerul sau croitorul lucrează la domiciliul sau la sediul profesional, pentru un client - el este supus normelor de drept civil în relaţiile în care intră cu acesta.
- Există şi muncă la domiciliu supusă normelor dreptului muncii.
Acelaşi tratament îl au şi liber-profesioniştii din diferite domenii: medicii, avocaţii, notarii publici, farmacişti etc.
Ex. 2. a) Medicii sunt salariaţi în reţeaua sanitară tarifară unică de stat (contract de muncă), dar unii dintre ei îşi exercită profesia şi în cabinete particulare.
- b) Munca este prestată în cadrul unui raport juridic civil, prin încheierea unei convenţii civile - (contract de antrepriză sau prestări servicii") - cum ar fi: zugrăvirea sau repararea casei unei persoane fizice.
Concluzie
Persoana care munceşte în schimbul unui salariu, în folosul altuia şi sub autoritatea acestuia, intră sub incidenţa dreptului muncii, atât aceasta cât şi angajatorul său.
Aplicarea Dreptului muncii este determinată de:
- primirea periodică a unei remuneraţii ca preţ al muncii - partea economică;
- dependenţa juridică, adică exercitarea de către patron a autorităţii sale asupra salariatului.
Meseriaşul care lucrează pentru un client nu se află sub autoritatea acestuia, deoarece el primeşte o sarcină, dar o execută în deplină libertate.
Raporturile dintre angajatori şi salariaţi.
Angajatorul - persoană fizică
- persoană juridică - de drept privat (societate comercială, ONG, partide politice etc.);
- de drept public (instituţie bugetară).
Salariat - doar persoana fizică, care a împlinit vîrsta de 16 ani (cu respectarea anumitor condiţii poate fi şi de la 15 ani).
Cadrul organizatoric
Angajatorul, singur ori împreună cu colaboratorii săi, urmăreşte anumite scopuri tehnice de muncă.
Salariaţii (angajaţii) sunt acele persoane obligate prin profesia sau funcţia lor, pe baza contractului de muncă, să desfăşoare o anumită activitate pentru un angajator, de regulă pe o perioadă nedeterminată de timp.
Între cele două părţi - angajator şi salariat se instituie următoarele relaţii: individuale - ca urmare a contractului individual de muncă;
colective - contractul colectiv de muncă şi instituţionalizarea parteneriatului social, drepturi şi obligaţii ale celor doi parteneri în procesul muncii ca subiect colectiv de drept.
Definiţie
Dreptul muncii poate fi definit ca fiind acea ramură a sistemului de drept alcătuită din ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile individuale şi colective de muncă dintre angajatori şi salariaţi.
Prin Dreptul muncii înţelegem atât totalitatea normelor ce reglementează relaţiile de muncă, dar şi ştiinţa, ideile, concepţiile şi teoriile despre aceste norme.
Prin obiect al dreptului muncii se înţelege totalitatea relaţiilor sociale de muncă care fiind reglementate prin norme juridice devin raporturi juridice de muncă.
Importanţa dreptului muncii în calitate de ramură de drept constă în natura preponderent protecţionistă şi evident una socială.