Metoda dreptului muncii reprezintă modalitatea procedeelor şi mijloacele de reglementare a relaţiilor sociale de muncă dintre angajator şi salariaţi care i-au naştere în urma încheierii contractului de muncă.
Metoda dreptului muncii se află într-o corelaţie directă cu obiectul dreptului muncii. Metoda spre deosebire de obiect arată cum şi în ce mod sunt reglementate relaţiile sociale respective.
În sistemul naţional de drept există un şir de trăsături care sunt specifice tuturor ramurilor de drept. Astfel şi în ceea ce ţine de metoda unei sau altei ramuri există anumite elemente comune în acest sens . Totodată fiecare ramură de drept are şi anumite trăsături specifice, care o delimitează de alte metode. În prezent metoda modernă a dreptului muncii poate fi caracterizată prin următoarele trăsături principale:
- caracterul contractual de stabilire a raporturilor juridice de muncă;
- procedeul specific de apărare a drepturilor de muncă ale salariaţilor;
- îmbinarea reglementării centralizate şi locale, normative şi contractuale a condiţiilor de muncă;
- modul extrajudiciar de aplicare a sancţiunilor disciplinare;
- participarea salariaţilor (prin intermediul organizaţiilor sindicale) la crearea, aplicarea şi controlul asupra respectării legislaţiei muncii;
- unitatea şi diferenţierea reglementării juridice a condiţiilor de muncă. 3 Sistemul dreptului muncii.
Sistemul dreptului muncii reprezintă în sine totalitatea de norme juridice relativ separate care se disting printr-o unitate a structurii interne şi o legătură organică a elementelor.
Dreptul muncii al Republicii Moldova are două componente de bază (subramuri ale dreptului muncii):
- dreptul colectiv al muncii, care se pronunţă, în special, asupra următoarelor probleme: parteneriatul social în sfera muncii; statutul legal al organizaţiilor sindicale şi al celor patronale; modul de negociere şi încheiere a contractului colectiv de muncă şi a convenţiei colective; procedura de declanşare şi de soluţionare a conflictului colectiv de muncă; concedierea colectivă;
- dreptul individual al muncii, care se axează, în principal, pe instituţia contractului individual de muncă. În cadrul acestei subramuri, se supun analizei principalele aspecte referitoare la încheierea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă.
Dreptul muncii în calitate de disciplină juridică, este divizat în două părţi: generală şi specială.
În cadrul Părţii generale a dreptului muncii sânt stipulate dispoziţii generale privind: obiectul şi metoda de reglementare juridică, izvoarele dreptului muncii, principiile dreptului muncii, raporturile juridice de muncă, parteneriatul social, contractul colectiv de muncă şi convenţia colectivă.
Partea specială concretizează partea generală şi reglementează tipurile de relaţii sociale de muncă aparte grupându-le în instituţii şi subinstituţii ale dreptului muncii.
În cadrul Părţii speciale a dreptului muncii sunt regăsite următoarele instituţii de bază: contractul individual de muncă, timpul de muncă şi de odihnă, salarizarea, răspunderea materială şi disciplinară, organizarea şi asigurarea securităţii şi sănătăţii muncii, jurisdicţia muncii etc.