Izvoarele dreptului reprezintă în sine modalităţi de exprimare a regulilor juridice. Altfel spus izvoarele dreptului reprezintă sursa de alimentare a dreptului. În ceea ce ţine de izvoarele dreptului muncii prin acestea se subînţelege rezultatele activităţii legiuitoare ale organelor competente împuternicite de a reglementa sfera relaţiilor de muncă precum şi a celorlalte relaţii care formează obiectul dreptului muncii.
Noţiunea de izvor de drept poate fi examinată sub două aspecte: material şi formal (sau juridic). Astfel, din punct de vedere material, prin izvoare de drept sînt desemnaţi acei factori economici, politici sau sociali, ce au condiţionat apariţia unui anumit act normativ. În acest caz, izvoarele de drept se referă la esenţa dreptului.
Sub aspect formal, izvoarele de drept reprezintă acele forme specifice, prin intermediul cărora dreptul îşi găseşte expresia. Pentru a-şi realiza rolul lor de organizare a vieţii sociale, normele juridice sînt exprimate în următoarele forme: a) acte normative; b) contracte normative.
Din categoria actelor normative fac parte: legile şi hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova; decretele Preşedintelui ţării; hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului RM etc.
Din categoria contractelor normative fac parte: contractul colectiv de muncă şi convenţia colectivă.
Izvoarele dreptului muncii pot fi clasificate în două categorii: a) izvoare comune cu cele ale altor ramuri de drept (Constituţia Republicii Moldova, legile, hotărîrile Guvernului RM etc.); b) izvoare specifice dreptului muncii (convenţiile colective de muncă, contractele colective de muncă, regulamentele interne ale unităţilor etc.).