În doctrina actuală, funcţionarul public este definit ca persoană fizică învestită în mod legal, prin actul de voinţă unilaterală al unei autorităţi publice sau al cetăţenilor, cu sarcina îndeplinirii pe un timp limitat sau nedeterminat a unei funcţii publice, în vederea realizării competenţei organului din structura căreia face parte funcţia respectivă[1].
În aceeaşi ordine de idei, funcţionarul public este privit de un alt autor ca fiind acea persoană fizică care, cu respectarea condiţiilor cerute de lege, a fost învestită prin numire într‑o funcţie publică, pentru a desfăşura, contra unui salariu, o activitate continuă şi ritmică. Pe timpul cît deţine funcţia publică, persoana fizică are anumite drepturi şi îi revin anumite obligaţii[2].
Noi împărtăşim cea de‑a doua variantă a definiţiei de funcţionar public. Legislatorul naţional este foarte laconic şi defineşte funcţionarul public ca persoana fizică numită, în condiţiile legii, într‑o funcţie publică.
Pornind de la această prevedere, reiese că persoana fizică poate să obţină statut de funcţionar public numai în cazul în care ea va fi învestită în una din funcţiile publice din cadrul autorităţilor publice indicate în anexa nr. 1 la Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public. În acelaşi timp, în art. 4 din legea nominalizată se stipulează altfel.
Înseamnă că persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii.
Are specificul său şi statutul juridic al persoanelor care exercită funcţii de demnitate publică. Situaţia lor a fost apreciată în doctrina actuală ca firească, deoarece asemenea persoane sînt supuse jocului politic şi deci selectate după criterii exclusiv politice, fără a se supune regulilor privind stabilitatea, ocuparea prin concurs etc.
Prin urmare, demnitarii publici nu beneficiază de stabilitate în funcţie, ei fiind în principiu revocabili din funcţiile pe care le deţin. Funcţia de demnitate publică a fost definită în legislaţie ca reprezentînd o funcţie publică ce poate fi ocupată prin mandat obţinut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii. Corespunzător, demnitarii publici sînt persoane numite sau alese într‑o funcţie de demnitate publică în urma alegerilor generale sau locale.
[1] Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Op. cit., 2005, p. 587.
[2] Prisacaru V. Tratat de drept administrativ român. Partea generală. Op. cit., 2002, p. 265.