În societatea contemporană se acordă o atenţie aparte în organizarea ergonomică a muncii şi în primul rînd în ceea ce ţine de durata căruia salariatul se va afla la dispoziţia angajatorului său. În acest sens literatura juridică apelează la noţiunile de timp de odihnă.
Ţinînd cont de noţiunea CIM desfăşurarea muncii cu respectarea unui program de muncă prestabilit reprezintă una din trăsăturile caracteristice ale raportului juridic de muncă.
Timpul de muncă se află într-o legătură indisolubilă cu timpul de odihnă. Regulamentul pe cale legală a timpului de muncă reprezintă pentru salariaţi o garanţie a dreptului fundamental la odihnă. Aceste reguli trebuie să asigure o îmbinare armonioasă a intereselor sociale cu cele ale fiecărui salariat. De regulă dispoziţiile legale care reglementează durata timpului de muncă şi a timpului de odihnă poartă un caracter relativ-imperativ. Acest caracter constă în faptul că derogarea de la normele legale în defavoarea salariaţilor este inadmisibilă .
Legislaţia Republicii Moldova cuprinde prevederi referitoare atît la reglarea timpului de muncă cît şi a timpului de odihnă.
Baza normativă a reglementării în domeniu o constituie Titlul IV CM precum şi alte reglementări la nivel de lege şi acte subordonate legii. În ceea ce ţine de durata concretă a timpului de muncă şi a timpului de odihnă la unitate, ea este reglementată prin intermediul regulei de ordine interioară, contracte colective de muncă (CCM), graficelor privind durata schimburilor de muncă ş.a.