Prin regim de muncă conform regulamentului dreptului muncii se înţelege repartizarea, distribuirea timpului de muncă într-o anumită perioadă de timp. Această repartizare poate avea loc în limita a 24 ore calendaristice sau altei perioade care include totodată începutul şi sfîrşitul zilei de muncă, durata schimbului de muncă, începutul şi sfîrşitul pauzelor pentru odihnă şi masă ş.a.
Legislaţia muncii în vigoare distinge următoarele regimuri ale timpului de muncă:
- Regim privind evidenţa zilnică a timpului de muncă
- Regim privind evidenţa săptămînală a timpului de muncă
- Regim privind evidenţa globală a timpului de muncă
- Gegulamentul privind timpul de muncă devizat
- Regim privind timpul de muncă flexibil.
- În cazul aplicării primului regim (1) tot timpul de muncă de pe parcursul unei zile de muncă indiferent de tipul săptămînii de muncă de 5 sau 6 zile calendaristice se contabilizează (se duce evidenţa) zilnică în dependenţă de timpul de ore stabilite preventiv.
În cadrul acestui regim de muncă începutul şi sfîrşitul timpului de muncă se stabileşte de angajator prin intermediul regulamentului intern al unităţii.
Dacă prestarea muncii are loc în cîteva schimburi atunci repartizarea zilnică a timpului de muncă se efectuează conform graficelor de muncă pe schimburi. Acest regim al timpului de muncă este cel mai utilizat în practică deoarece nu prezintă careva compexităţi în ceea ce ţine de evidenţa timpului de muncă.
- Al doilea regim. În cadrul acestui regim are are loc evidenţa timpului de muncă în situaţiile cînd durata zilnică a timpului de muncă diferă de la o zi la alta şi nu este posibilă respecatarea evidenţei zilnice a timpului de muncă adică nu este posibilă utilizarea regimului de evidenţă zilnică a timpului de muncă. Totodată în cadrul acestui regim în mod obligatoriu necesită a fi respectată durata (norma) săptămînală a orelor de muncă.
- c) Regimul al 3-Lea. Evidenţa globală a timpului de muncă în calitate de regim al timpului de muncă se utilizează de către angajatorii la care procesul de muncă este neîntrerupt precum şi acolo unde din cauza condiţiilor de producţie nu poate fi respectată nici durata zilnică şi nici durata săptămînală a timpului de muncă. Conform acestui regim tot timpul de muncă care revine unei anumite perioade de evidenţă se adună ( se sumează) şi drept rezultat are loc determinarea duratei respective globale a timpului de muncă în ore.
Conform acestui regim în calitate de perioade de evidenţă se utilizează durata lunară, trimestrială sau anuală a orelor de muncă. Repartizarea timpului de muncă în cadrul perioadei de evidenţă are loc astfel încît salariatul poate să se prezinte la muncă peste o zi , 2, 3 sau mai multe. Durata zilnică a timpului de muncă în ziua cînd salariatul se prezintă la lucru poate uneori să depăşească durata normală zilnică a timpului de muncă dar nu poate depăşi 12 ore calendaristice consecutive.
- d) Regimul al 4-lea. La acele munci unde există necesităţi respective, ziua de muncă poate fi divizată în anumite părţi dar astfel ca durata totală a timpului de muncă să nu depăşească norma zilnică. Acest regim de muncă de regulă se stabileşte de către angajator cu acordul salariatului şi cu acordul reprezentanţilor salariaţilor (sindicatelor). Pentru prestarea muncii în cadrul unui astfel de regim de muncă salariatul se bucură de supliment la salariul său de bază(de funcţie).
- e) Regimul al 5-lea. Evidenţa zilnică şi cea globală a timpului de muncă pot fi îmbinate cu graficul de muncă flexibil. Flexibilitatea în cadrul acestui regim constă în faptul că pentru anumiţi salariaţi se admite cu acordul preventiv al angajaţilor auto reglementarea regimului de muncă. Una din condiţiile importante din cadrul acestui regim constă în faptul că timpul lucrat să cuprindă întreaga durată a timpului de muncă de 5 sau 6 zile. Acest regim se stabileşte de comun acord cu angajatorul la iniţiativa salariatului.