Prin sistem de salarizare se înţelege ansamblul normelor, prin care sunt stabilite principiile, obiectivele, elementele şi formele de salarizare a muncii.
Conform Codului Muncii salariaţii sunt retribuiţi în baza sistemului tarifar pe unitate de timp, în acord sau după alte sisteme de salarizare. Sistemul tarifar la rîndul său reprezintă un complex de norme adoptate la nivel centralizat sau local prin intermediul cărora se asigură renumerarea diferenţiată a muncii în dependenţă de complexitatea acestora, caracterul munci, condiţiile şi importanţa ei.
Sistemul tarifar este denumit în legătură cu unitatea primară a salarizării adică tariful. Tariful la rîndul său reprezintă mărimea iniţială a remunerării muncii pentru munca de o anumită categorie, caracter şi calificare.
Sistemul tarifar este format din următoarele componente de bază:
- Indicatorul tarifar calificativ
- Reţeaua tarifară
- Salariul tarifar
- Adausurile şi suplimentele salariale.
Indicatorul tarifar calificativ este un complex de acte (norme) care stabilesc nivelul în dependenţă de complexitatea pe care o reprezintă în sine una sau altă profesie. Acest indicator este necesar pentru determinarea de către comisiile respective de calificare a categoriei de calificare a salariatului, el include sub aspect general obligaţiunile funcţionale ale salariaţilor de o anumită specialitate pe care salariatul trebuie să le cunoască la nivel teoretic şi să le aplice sub aspect practic. Aceşti indicatori se aprobă de regulă la nivel centralizat pentru diferite ramuri ale economiei naţionale. Totodată în baza indicatorilor elaboraţi la nivel centralizat la nivel local se elaborează indicatorii respectivi pentru salariaţii dintr-un anumit sector industrial, comercial, de prestări servicii sau informaţional.
Reţeaua tarifară se determină prin intermediul categoriei de salarizare şi a coeficientului tarifar. Astfel reţeaua tarifară conţine în mod obligatoriu două elemente :
- Categoria de salarizare
- Coeficientul tarifar.
În conformitate cu anexele din legea cu privire la salarizare 1993 în sistemul bugetar al Republicii Moldova există 29 de categorii de salarizare.
Salariul concret plătit salariatului respectiv depinde la modul direct atît de categoria de salarizare cît şi de coeficientul tarifar.
|
Salariul tarifar reprezintă mărimea tarifului pentru munca prestată într-o anumită unitate de timp, oră şi sau lună.
Cu cît este mai înaltă categoria de calificare a salariatului cu atît mai mare va fi şi salariul tarifar în mod obligatoriu se indică tariful pentru prima categorie. Astfel salariul tarifar pentru categoriile următoare se va determina prin înmulţirea tarifului respectiv cu coeficientul tarifar al categoriei de salarizare respective.
Statul garantează şi reglementează mărimea minimă a unor adausuri şi sporuri cu caracter compensator. Sporurile minime de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile se stabilesc în mărimi fixe pentru salariaţii de orice calificare care muncesc în condiţii egale la unitatea respectivă.
Minimul stabilit de lege al acestui spor constituie 50% din salariul minim. De asemenea legea reglează modul de acordare a adausurilor la salariul tarifar. Aceste adausuri se plătesc salariaţilor cu scopul de a compensa în oarecare mod persoana respectivă pentru munca de o productivitate înaltă, intensitate mărită ş.a. pentru domeniul bugetar atît adausurile cît şi sporurile se stabilesc de către stat iar pentru sistemul nebugetar mărimea acestor adausuri şi sporuri se stabileşte de către angajator.
Sistemul de salarizare pe unitate de timp constitue retribuţia muncii pentru timpul efectiv lucrat adică o oră, o zi sau o lună. Astfel în modul respectiv există retribuirea cu ora, retribuirea zilnică şi retribuirea lunară.
Retribuirea pe unitate de timp este modalitatea primară de retribuire a salariaţilor. Conform acestui sistem mărimea concretă a salariului depinde de timpul efectiv lucrat.
S= S/tarifar* timp, s-salariul
Sistemul de salarizare în acord reprezintă retribuirea muncii pentru fiecare unitate de producţie sau operaţie(serviciu prestat) conform tarifelor respective. Spre deosebire de sistemul de salarizare pe unitate de timp există mai multe varietăţi de sistem de salarizare în acord:
- Acordul direct
- Acordul indirect
- Acordul progresiv
- Acordul forfetar