Statutul administrativ–juridic al funcţionarului public se află în raport direct cu capacitatea administrativ–juridică a funcţionarului public ca subiect al administrării publice şi ca subiect al dreptului adminisrativ.
La rîndul său, în general, capacitatea de folosinţă de drept administrativ a funcţionarului public, ca subiect al administrării publice, apare din momentul învestirii lui în funcţie, indiferent de faptul prin care formă acesta a fost învestit. Capacitatea de exerciţiu de drept administrativ apare din momentul depunerii jurămîntului. Astfel, putem constata două tipuri de statut: 1) statutul administrativ–juridic al funcţionarului public debutant şi 2) statutul administrativ–juridic al funcţionarului public.
Anterior statutul administrativ–juridic al oricărui subiect al dreptului administrativ cuprinde patru elemente constitutive: obligaţiile ce îi revin în domeniul administrării publice; drepturile necesare pentru executarea obligaţiilor şi participarea reală în procedurile de administrare publică;
responsabilitatea juridică, adică atitudinea responsabilă faţă de executarea obligaţiilor ce îi revin; răspunderea juridică, drept consecinţă a depăşirii responsabilităţii.
3.5.1. Obligaţiile (îndatoririle) funcţionarului public[1]. Scopul de bază care stă în faţa fiecărei autorităţi publice poate fi atins numai prin activităţi concrete care sînt reflectate în funcţiile publice, ce constituie celula iniţială a fiecărei autorităţi publice, din punctul de vedere al structurii ei interne. Din momentul învestirii în funcţia publică, activităţile respective devin obligaţii (îndatoriri) ale funcţionarului public concret, deci obligaţii individuale. Totodată, toţi funcţionarii publici, ca pătură socială specifică a societăţii şi a reprezentanţilor puterii executive, potrivit normelor legale, au anumite obligaţii generale. Deci acest element al statutului administrativ–juridic al funcţionarului public trebuie divizat în: obligaţii generale şi obligaţii individuale.
Funcţionarul public are obligaţii generale care sunt prevăzute în art. 22 din Legea respectivă. La obligaţiile funcţionarului public trebuie să fie ataşate incompatibilităţile şi restricţiile. Incompatibilităţile generale pentru funcţia publică sunt reglementate în art. 25 din Legea corespunzătoare.
Restricţii în ierarhia funcţiei publice. Funcţionarul public nu poate exercita o funcţie publică în subordinea nemijlocită a unei rude directe (părinte, frate, soră, fiu, fiică) sau a unei rude prin afinitate (soţ/soţie, părinte, frate şi soră a soţului/soţiei) în cadrul aceleiaşi autorităţi publice.
Aceeaşi prohibiţie este aplicată şi în situaţia în care conducătorul superior nemijlocit al funcţionarului public are calitatea de persoană care exercită o funcţie de demnitate publică.
Obligaţiile individuale sînt personale pentru fiecare funcţionar public, se află în raport direct cu funcţia deţinută şi reflectate în fişa de post.
3.5.2. Drepturile, cu care legal este învestit funcţionarul public, sînt divizate în generale şi individuale. Funcţionarul public are acele drepturi generale care sunt expres prevăzute în art. 15-20 din Legea de bază.
Drepturile individuale ale funcţionarului public sînt în raport cu funcţia deţinută, condiţionate de exercitarea obligaţiilor individuale.
Concluzionăm că, din momentul învestirii în funcţia publică, statutul administrativ–juridic al cetăţeanului Republicii Moldova se modifică. La obligaţiile şi la drepturile generale cetăţeneşti se adaugă şi obligaţiile şi drepturile potrivit funcţiei în care el a fost învestit, pe lîngă responsabilitatea şi răspunderea, ca cetăţean (unde este, de regulă, subiect general al răspunderii juridice), el devine responsabil şi poartă răspundere ca funcţionar public (unde este numai în calitate de subiect special al răspunderii juridice).
Statutul administrativ–juridic al funcţionarului public debutant nu poate fi egalat cu cel al funcţionarului public definitiv, ci este mai restrîns atît în obligaţii, cît şi în drepturi. Funcţionarul public debutant nu are calitatea de „subiect special al răspunderii juridice“, deci responsabilitatea şi răspunderea lui sînt doar morale.
Funcţionarul public debutant devine funcţionar definitiv şi intră în corpul funcţionarilor publici numai după depunerea jurămîntului.
Din momentul depunerii jurămîntului, funcţionarul public îşi poate exercita în mod legal atribuţiile, fiind vorba evident doar despre funcţionarul public definitiv. Acest fapt nu atrage însă declararea ca nule de drept a actelor juridice efectuate pe perioada stagiaturii.
[1] Aici ne vom referi doar la primele două elemente ale statutului administrativ–juridic al funcţionarului public. Responsabilitatea şi răspunderea juridică vor constitui obiectul studiului în următorul paragraf.