Dreptul moldovenesc, şi alte sisteme de drept, cunoaşte două diviziuni fundamentale: dreptul public şi dreptul privat. Includerea unei ramuri de drept în componenţa uneia sau alteia din aceste diviziuni comportă, uneori, unele specificări, datorită obiectului de reglementare. Astfel, unele ramuri, deşi, din criteriile de partajare reiese apartenenţa la un anumit sistem de drept, totuşi ele conţin dispoziţii, cei drept izolate, ce denotă contrariul. In aceste cazuri, se vorbeşte de ramuri de drept tangenţiale.
Din categoria sistemului privat considerăm că face parte, în mod exemplificativ, următoartele ramuri de drept: dreptul civil, dreptul muncii, dreptul bancar, dreptul financiar, dreptul ecologic, dreptul locativ, dreptul proprietăţii intelectuale, dreptul concurenţei, dreptul internaţional privat.
Iniţial dreptul civil s-a confundat aproape cu dreptul privat. Cu timpul, ca urmare a revoluţiei tehnico-ştiinţifice s-a generalizat fenomenul de diferenţiere, de diversificare, începînd să apară noi ramuri de drept, prin desprinderea de dreptul civil, dobîndind trăsături particulare destinctive şi importanţa socială corespunzătoare. Astfel, din dreptul civil sau disprins majoritatea celorlalte ramuri. Deşi, multitudinea relaţiilor sociale apărute întru-un anumit domeniu a determinat separarea reglementării lor, constituindu-se într-o ramură de drept, totuşi, unele aspecte determină dependenţa acestora de ramura dreptului civil. Astfel, noţiunile de bază cu care operează noile ramuri de drept privat sînt acelea definite şi dezvoltate în dreptul civil, iar în situaţia în care ori de cîte ori anumte relaţii socoale nu sînt reglementate de normele juridice specifice ramurii de drept, se vor aplica principiile şi reglementările de drept civil, în măsura în care, ele nu contravin spiritului şi regelementărilor din ramura respectivă de drept. În acest sens se spune că dreptul civil este dreptul comun în materie.
Dreptul afacerilor, după cum am mai spus, sa desprins din ramura dreptului civil, el făcînd parte, în mod indiscutabil din sistemul de drept privat. Impunerea de către legiuitor, comercianţilor de a îndeplini anumite formalităţi administrative cu privire la înfiinţarea, reorganizarea, lichdarea societăţilor comerciale, nu este în măsură a reconsidera apartenenţa la sistemul de drept privat.
În ce priveşte dreptul familiei caracterizat prin faptul că majoritatea raporturilor pe car le reglementează sînt de natură nepatrimonială, în dreptul civil, deşi prevalează raporturi patrimoniale, conţine dispoziţii cu caracter nepatrimonial, cu referire la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profisionale. Art. 4 din C. fam., dispune că pentru reglementarea relaţiilor personale nepatrimoniale şi patrimoniale dintre membrii de familie, nereglementate de legislaţia familială, se aplică legislaţia civilă, în măsura în care acestea nu contravine esenţei relaţiilor familiale.
Cu referire la dreptul muncii apartenenţa ei la un anumit sistem al dreptului este puţin mai complicată. Astfel, instituţia contractului de muncă este guvernată, fără îndoială de legislaţia civilă, deci, dreptului privat, în schimb reglementările referitoare la garanţiile participanţilor la raporturile juridice de muncă, îndeodebi la asigurările sociale înglobează particularităţi caracteristice dreptului public. Totuşi, dat fiin preponderenţa normelor cu caracter privat conţinute de legislaţia muncii, considerăm dreptul muncii ca fiind parte din sistemul dreptului privat.
În ce priveşte celelalte ramuri de drept discuţiile cu privire la apaprtenenţa lui la sistemul de drept privat se pune în aceleaşi condiţii ca şi în cazurile analizate mai sus, cu particularităţile ce le comportă fiecare ramură în parte.