Prin obiectul dreptului civil înţelegem acele relaţii sociale (patrimoniale şi nepatrimoniale) reglementate de normele acestui drept în care părţile se găsesc pe poziţie de egalitate juridică.
In primul rînd după cum se poate observa obiectul dreptului civil îl formează relaţiile sociale. Aceasta deoarece, subiectele de drept, în vederea saisfacerii nevoilor sale personale, interacţionează între ele, concretizîndu-se în relaţii sociale.
In al doilea rînd aceste relaţii sociale privesc anumite bunuri, care pot fi de natură patrimonială sau nepatrimonială.
a). Sînt patrimoniale acele relaţii al căror conţinut poate fi evaluat în bani. Marea majoritate a raporturilor civile sînt patrimoniale. Raporturile patrimoniale la rîndul lor sînt de două categorii: raporturi reale şi raporuri obligaţionale.
Real este acel raport care are în conţinutul său drepturi reale. Numărul acestor drepturi este stabilit în mod expres şi limitativ de C. civ., care, în cartea a II-a reglementează drepturile reale: dreptul de proprietate, dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţe, dreptul de servitute şi de superficie.
Aceste raporturi reale pot fi privite sub un dublu aspect. In primul rînd, acestea se referă la existenţa unei legături între titularul dreptului real şi bunul asupra căruia se răsfrînge acest drept, concretizate în acte de stăpînire asupra lucrului. Aceste acte de stăpînire, determină titularul de drept real să se comporte cu bunul ca şi cum ar fi al său. In al doilea rînd aceste raporturi reale se stabilesc între persoane, subiecte de drept. Ele presupun existenţa unui subiect activ determinat de la început şi un subiect pasiv nedeterminat, format din toate celelalte persoane. Dacă subiectul activ, în cadrul acestui raport real are facultatea de a face orice acte juridice cu privire la bun, subiectele pasive au obligaţia de a nu face nimic de natură a stînjeni exercitarea de către subiectul activ a drepătului său.
Obligaţional este acel raport juridic născut în legătură cu drepturile de creanţă, în cadrul cărora o parte numită creditor are dreptul să pretindă de la cealaltă parte, numită debitor o anumită prestaţie, pe care aceasta este îndatorat a o îndeplini.
Aceste raporturi obligaţionale pot izvorî din contracte ce se referă la transmiterea de drepturi reale, executarea de lucrări, prestarea de servicii, din delicte civile.
b). Sînt nepatrimoniale acele relaţii sociale care nu pot fi exprimate în bani, nu au conţinut economic.
Aceste relaţii sînt de trei feluri:
- relaţii legate de existenţa si integritatea fizică si morală a persoanei, cele cu privire la dreptul la onoare, la reputaţie, la secretul vieţii personale, la viaţă, la sănătate, la libertate, etc.
- relaţii cu privire la elementele de identificare a persoanelor, cum sînt, cele legate de dreptul la nume, la pseudonim, la domiciliu, la denumire şi sediu (în cazul persoanelor juridice), cele privind starea civilă a persoanei fizice, modurile de înfiinţarea persoanei juridice, etc.
--- relaţii care privesc creaţia intelectuală sînt cele referitoare la latura nepatrimonială a drepturilor de autor, inventator sau inovator.
Trebuie de spus că nu toate relaţiile patrimoniale sau nepatrimoniale formează obiectul dreptului civil, ştiut fiind că totalitatea relaţiilor sociale se împart în patrimoniale şi nepatrimoniale. Cu alte cuvinte toate ramurile de drept reglementează, în principiu relaţii sociale ce nu pot fi altele decît patrimoniale sau nepatrimoniale. Deaceea, este necesar stabilirea acelui specific a relaţiilor patrimoniale şi nepatrimoniale, care determină ca ele să constituie obiect de reglementare numai al dreptului civil. Acest element specific îl constituie poziţia juridică de egalitate a părţilor raportului juridic civil.
Prin poziţia juridică de egalitate a subiectelor raportului de drept civil vom înţelege că nici una din ele nu are la dispoziţie, în cadrul acestor raporturi juridice, mijloace proprii de constrîngere pentru obligarea celeilalte părţi la executarea obligaţiilor sale. Ceea ce înseamnă că în cazul în care una dintre părţi îşi neglijează executarea obligaţiilor asumate, cealaltă parte va putea doar să obţină concursul forţei de constrîngere a statului în vederea satisfacerii dreptului său.
Trebuie de spus că poziţia juridică de egalitate a părţilor raporturilor juridice civile nu înseamnă că întinderea drepturilor şi obligaţiilor lor ar fi egale sau că părţile ar avea aceiaşi poziţie în faţa legii.
Atunci cînd poziţia juridică de egalitate nu pare a fi suficientă pentru includerea anumitor relaţii sociale în sfera obiectului de reglementare al dreptului civil se recurge la unele criterii complimentare, denumite metode de reglementare, natura sancţiunilor aplicabile, calitatea subiectelor.