O categorie apart.e de izvor de drept civil o constituie uzanţele sau cutuma. Pentru prima dată, noul cod civil, în art.. 4, recunosc uzanţei o astfel de calitate. Potrivit acestui art.icol: „uzanţa reprezintă o normă de conduită care, deşi neconsfiinţită de legislaţie, este general recunoscută şi aplicată pe parcursul unei perioade îndelungateîntr-un anumit domeniu al raporturilor civile". Deci uzanţa reprezintă o normă de conduită, nescrisă, care emană direct de la popor. Ea este generală, în sensul că ea priveşte toate relaţiile sociale care face obiectul conţinutului ei; este permanentă în sensul că ea se va aplica ori de cîte ori vom fi în prezenţa unor relaţii sociale ce reclamă aplicarea ei; şi obligatorie în sensul că autoritatea publică, instanţele judecîtoreşti va trebui să o aplice din moment ce, sau ori de cîte ori, ea va fi reclamată.
Formarea uzanţei a presupus un proces îndelungat constînd în aplicarea repetată şi constantă, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, în virtutea unor deprinderi, a unor reguli de conduită, exprimînd voinţa unei colectivităţi şi care o consderă obligatorie, garantată la nevoie prin forţa publică de constrângere.
Prin urmare pentru a fi în prezenţa unei uzanţe este necesar să îndeplinească două condiţii:
- O condiţie obiectivă constînd într-o practică îndelungată şi constantă.
--- O condiţie subiectivă constînd în recunoaşterea de cître colectivitatea a obligativităţii unei astfel de norme.
Totuşi uzanţele nu vor putea fi aplicate ori de cîte ori o relaţie socială o reclamă. Pentru acest final este necesar ca ea să nu contravină legii. Astfel spus dacă legea prevede o altă reglementare pentru relaţia socială dată, uzanţa, va rămîne fără forţă juridică. Aceasta reese din dispoziţiile art.. 4 C. civ. care prevede că: "uzanţa se aplică numai dacă nu contravine legii, ordinii publice şi bunelor moravuri".
Spre deosebire de drept civil, în dreptul afacerilor, uzanţele au fost recunoscute izvoare de drept, cu ceva timp înnainte. Astfel, Legea 134/1994[1] la art. 7, prevede că: "la interpretarea contractului de vînzare a mărfurilor, se va ţine cont şi de uzanţele şi obiceiurile din operaţiunile de afaceri".
[1] Legea vînzării de mărfuri nr. 134-XII/1994 din 03.06.94, publicată în Monitorul Oficial al Rep. Moldova nr. 94- XVII/1994.