Deşi norma juridic, în corelaţie, este strîns legată de relaţiile sociale, în structura sa, ea nu este identică cu structura reală a acestor relaţii. Din realitatea relaţiei sociale doar anumite elemente sînt prezentate şi transformate în părţi componente ale elementelor normei juridice.
Structura normei juridice civile poate fi stabilită pornindu-se de la structura normei juridice în general. Ea cuprinde trei elemente.
- Starea de fapt sau ipoteza în norma de drept civil exprimă totalitatea fenomelor determinate în prezenţa cărora norma juridică stabileşte o anumită conduită. Starea de fapt este în esenţă o relaţie socială determinată în mod abstract. In dreptul civil sfera stării de fapt este deosebit de vastă înglobînd relaţii sociale imposibil de inventariat.
- Dispoziţia se referă la conduita propriu zisă pe care trebuie să o urmeze cei cărora li se adresează. Este vorba de o regulă privitoare la atitudinea umană ce trebuie dovedită şi care, în cazul realizării stării de fapt, se determină norma juridică. Problema centrală a dispoziţiei este atitudinea umană, care poate consta într-o acţiune sau inacţiune, adica poate fi pozitivă sau negativă, de exemplu într-un contract de vînzare-cumpărare părţile sînt obligate prin norma juridică la o atitudine pozitivă.
Caracteristica esenţială a normei juridice civile constă în aceea că ea nu este prohibitivă ci permisivă, părţile îşi pot valorifica singure prin activitatea lor interesele proprii.
- c) Consecinţa juridică reprezintă cel de-al treilea element al normei juridice civile. Întîlnim două categorii de consecinţe:
--- Consecinţa juridică prevăzută în norma de drept civil pentru ipoteza realizării celor prevăzute în dispoziţie, pe care o numim efectul juridic.
--- Consecinţa juridică care este stabilită în norma de drept civil pentru ipoteza realizării necorespunzătoare, nereglamentare a acelei prescrieri, pe care o numim sancţiune.