Pin It

Deşi norma juridic, în corelaţie, este strîns legată de relaţiile sociale, în structura sa, ea nu este identică cu structura reală a acestor relaţii. Din realitatea relaţiei sociale doar anumite elemente sînt prezentate şi transformate în părţi componente ale elementelor normei juridice.

Structura normei juridice civile poate fi stabilită pornindu-se de la structura normei juridice în general. Ea cuprinde trei elemente.

  1. Starea de fapt sau ipoteza în norma de drept civil exprimă totalitatea fenomelor determinate în prezenţa cărora norma juridică stabileşte o anumită conduită. Starea de fapt este în esenţă o relaţie socială determinată în mod abstract. In dreptul civil sfera stării de fapt este deosebit de vastă înglobînd relaţii sociale imposibil de inventariat.
  2. Dispoziţia se referă la conduita propriu zisă pe care trebuie să o urmeze cei cărora li se adresează. Este vorba de o regulă privitoare la atitudinea umană ce trebuie dovedită şi care, în cazul realizării stării de fapt, se determină norma juridică. Problema centrală a dispoziţiei este atitudinea umană, care poate consta într-o acţiune sau inacţiune, adica poate fi pozitivă sau negativă, de exemplu într-un contract de vînzare-cumpărare părţile sînt obligate prin norma juridică la o atitudine pozitivă.

Caracteristica esenţială a normei juridice civile constă în aceea că ea nu este prohibitivă ci permisivă, părţile îşi pot valorifica singure prin activitatea lor interesele proprii.

  1. c) Consecinţa juridică reprezintă cel de-al treilea element al normei juridice civile. Întîlnim două categorii de consecinţe:

--- Consecinţa juridică prevăzută în norma de drept civil pentru ipoteza realizării celor prevăzute în dispoziţie, pe care o numim efectul juridic.

--- Consecinţa juridică care este stabilită în norma de drept civil pentru ipoteza realizării necorespunzătoare, nereglamentare a acelei prescrieri, pe care o numim sancţiune.