Normele juridice civile acţonează în timp, în spaţiu şi asupra anumitor persoane. Prin acţiunea legii civile înţelegem transpunerea în practică, asupra unor raporturi juridice concrete, a regulilor cuprinse în norma juridică civilă. În privinţa aplicării legii civile distingem următoarele trei ipoteze.
- Acţiunea legii civile în timp.
- Acţiunea legii civile în spaţiu.
--- Acţiunea legii civile asupra persoanelor.
1. Acţiunea legii civile în timp
Examinarea aplicării legii civile în timp necesită analiza următoarelor aspecte: momentul în care începe să acţioneze legea; durata producerii a efectelor juridice; încetarea acţiunii legii civile.
1.1. Momentul în care începe să acţioneze legea civilă
Legea civilă începe să acţioneze din momentul intrării ei în vigoare. Legea civilă intră în vigoare, ca regulă generală, de la data publicării ei în Monitorul Oficial sau într-o altă publicaţie oficială. Deci, este momentul la care este adusă la cunoştinţă publicului larg astfel ca nimeni să nu poată invoca în apărare sa, faţă de răspunderea ce-i incumbă, necunoaşterea legii, în afară de cazul în care legea civilă ar cuprinde o dată certă a intrării lui în vigoare ori ar indica o anumită perioadă sau interval de timp.
Potrivit legii 173 din 1994 care reglementează modul de publicare şi intrare a actelor oficiale, actele normative civile urmează a fi publicate în Monitorul Oficial în termen de 10 zile de la data adoptării, art.. 1 din lege. Publicarea legii civile în M. Of., este o condiţie esenţială, imuabilă şi generală.
Este esenţială, deoarece fără această formalitate legea nu va putea fi adusă la cunoştinţa celor interesaţi în a-şi produce efectele juridice.
Este imuabilă deoarece nici o lege nu poate fi obligatorie şi executorie decît după publicarea ei în M. Of.
Publicarea este generală întrucît priveşte toate legile de interes general.
De reţinut este că de data intrării în vigoare este legată acţiunea prezumţiei de cunoaşterea a legii civile noi. Potrivit acestei prezumţii odată ce legea civilă este publicată, se consideră că ea este cunoscută de toate persoanele, nimeni neputînd invoca în apărarea sa, cu succes, necunoaşterea legii, pentru actele şi faptele cu conţinut juridic pe care le-a săvârşit.
Deseori, însă, data publicării ei nu coincide cu data intrării în vigoare. Există situaţii, şi nu rare, cînd între data publicării legii şi cel al intrării în vigoare, trece o anumită perioadă de timp. În toate cazurile, data indicată în lege urmează a fi ulterioară datei publicării, deoarece o lege nu poate avea putere juridică, dacă ea nu este publicată. Art.. 76 din Constituţie dispune expres că: " nepublicarea legii atrage inexistenţa acesteia". De exemplu C. civ., a fost publicat la 22 iunie 2002 în Monitorul Oficial şi intrat în vigoare la 12 iunie 2003. Măsura intrării în vigoare la o altă dată decît cea a publicării ei se impune de cele mai dese ori în cazul unor legi de o importanţă majoră pentru întreaga societate.
Regula intrării în vigoare la data publicării ei este guvernată de două principii: principiul neretroactivităţii legii civile noi; principiul aplicării imediate a legii civile noi.
- ) Principiul neretroactivităţii legii civile noi exprimă regula juridică după care legea civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc în practică de la data intrării în vigoare a legii, nu şi situaţiilor realizate anterior. Adica efectele juridice ale legii civile noi se va aplica actelor şi faptelor surprinse în curs de desfăşurare cît şi asupra acelor ce urmează să apară în viitor. Cu privire la acţiunea acestui principiu s-a spus, într-o exprimare plastică, că trecutul scapă legii civile noi.
Acest principiu este prevăzutîn art.. 6 alin. 1 din C. civ., care dispune că: " Legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituite enterior, nici condiţiile de stingere a unei situaţii juridice stinse anterior". Deasemenea legea nouă nu modifică şi nu desfiinţează efectele deja produse ale unei situaţii juridice stinse sau în curs de realizare. Legea civilă nouă nu guvernează situaţiile juridice care s-au realizat în întregime pînă la momentul intrării în vigoare. De exemplu, valabilitatea testamentului în anul 2001 se va determina de prevederile C. civ. din 1964 şi nu de dispoziţiile C. civ., din anul 2002. In schimb legea civilă nouă va guverna efectele juridice ale actelor juridice care au început pînă la intrarea în vigoare a legii noi, dar continuie să existe şi după această dată. In acest sens art.. 6, alin. 2, C. civ., prevede că: "legea nouă este aplicabilă situaţiilor juridice în curs de realizare la data intrării sale în vigoare". De exemplu, în cazul contractului cu executare succesivă. Astfel, dacă condiţiile de încheiere şi producerea unor efecte ale acestora se realizează sub imperiul legii vechi, aceasta va fi cea care le va guverna, iar celelalte prestaţii succesive care cad sub imperiul legii noi va fi guvernată de cître aceasta din urmă. Din dispoziţiile art.. 6, alin. 1, 2, din C. civ., se impune următoarea concluzie: valabilitatea unui act juridic civi se va aprecia în funcţie de legea în vigoare la momentul încheierii lui, iar efectele pe care le produc aceste acte sînt reglementate de legea în vigoare la momentul producerii lor.
Neretroactivitatea legii prezintă o prezumţie legală absolută ce nu poate fi înlăturată decît în mod exepţional de cître legiuitor. De la acest principiu există o excepţie:
- retroactivitatea legii civile noi. Potrivit acestei exepţii legea civilă nouă se va aplica şi situaţiilor juridice anterioare intrării ei în vigoare. O astfel de excepţie este posibilă numai dacă în legea nouă se prevede în mod expres că ea se va aplica şi unor fapte anterioare. Deci, retroactivitatea legii nu se prezumă. Ea trebuie să fie expresă. In materie civilă doctrina contemporană a dreptului admite două situaţii de retroactivitate.
--- O primă situaţie vizează cazul cînd retroactivitatea este prevăzută în conţinutul legii civile noi. Deci în legea civilă nouă este necesar să fie prevăzute expres toate raporturile civile care au apărut pînă la intrarea ei în vigoare şi care sînt reglementate de ea. Aceasta însă nu va putea însă reglementa toate raporturile juridice prevăzute de legea veche ci doar o part.e din ele.
--- O a două situaţie vizează retroactivitatea legilor interpretative, legi care explică sensul unor legi anterioare, producînd efecte de la data intrării în vigoare a legilor pe care le inerpretează şi cu care fac corp comun.
- ) Principiul aplicării imediate a legii civile noi este cel de-al doilea principiu care guvernează materia momentului intrării în vigoare. El este consemnat în art.. 6 alin. 3 C. civ., care prevede că: "de la data intrării în vigoare a legii civile noi, efectele legii veci încetează ...". In esenţă acest principiu consacră faptul că legea nouă se va aplica tuturor raporturilor juridice civile care apar după intrarea în vigoare a legii civile noi. Acest principiu se justifică prin următoarele considerente:
--- se prezumă că legea nouă reprezintă un progres tehnică juridic faţă de legea vieche.
- ea urmăreşte reunificare legislaţiei pe întreg teritoriul ţării.
Acest principiu comportă, şi el, o excepţie:
- supraveţuirea legii civile vechi (ultraactivitatea). Supraveţuirea sau ultraactivitatea legii civile vechi înseamnă aplicarea acesteia unor situaţii prevăzute în legea nouă, deşi ea a fost abrogată. Fiind vorba de o excepţie aceasta trebuie să fie expres prevăzută în legea nouă, dar ea poate fi dedusă şi pe cale de interpretare, avîndu-se în vedere finalitatea legii noi. Temeiul legal al acestei excepţii o constituie art.. 6, alin. 3, part.ea a doua din C. civ., unde, după ce prevede că, de la data întrării in vigoare a legii civile noi, efectele legii vechi încetează, stabileşte că: " cu exepţia cazului în care legea nouă prevede altfel". Prin urmare legea veche va supraveţui numai dacă legea nouă va prevede în mod expres acest efect. Ultraactivitatea legii vechi va fi una part.iculară şi nu una generală, ea se va aplica doar acelor raporturi juridice stabilite în mod expres şi limitativ de legea nouă. Care este explicaţia unei astfel de exepţii. De regulă, părţile contractante, atunci cînd intră într-o relaţie contractuală, au în vedere prevederile legislaţiei în acele momente. Astfel că, în cazul contractelor cu executare succesivă, părţile înţeleg că derularea contractului să se facă în aceleaşi condiţii în care a fost încheiat. Dacă în cazul executării contractului s-ar aplica legea nouă care modifică sau interzic aceste efecte ar însemna că, părţilor, să li se atribuie o altă voinţă. Din aceste considerente art.. 6, alin. 4, C. civ., prevede că: " In cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, precum şi orice alte efecte contractuale ... ".
Deci potrivit acestei exepţii, în cazul contractelor cu executare succesivă, regula este, că legea veche va guverna efectele lui, cu excepţia cazului în care legea nouă nu prevede altfel. Totuşi, această regulă nu se va aplica, atunci, cînd supravieţuirea legii vechi nu va duce la amînarea unor dispoziţii imperative ale legii noi, sau atunci cînd legea nouă se referă la următoarele aspecte al executării contractului, şi anume modalităţile de exercitare a drepturilor şi executare a obligaţiilor, celor de înstrăinare, transformare sau stingere a acestora. O astfel de exepţie de la excepţie este prevăzută în art.. 6, alin 4, C. civ.
1.2. Durata producerii efectelor juridice
Durata producerii efectelor juridice reprezintă un alt aspect ce necesită a fi analizat cu privire la acţiunea legii civile în timp. Durata producerii efectelor juridice reprezintă perioada de timp în care actul juridic civil se află în vigoare, producînd efecte juridice obligatorii, cuprinse între momentul intrării în vigoare şi cel al ieşirii din vigoare al actului juridic respectiv.
De regulă această durată nu poate fi anticipată de legiuitor, decît cu mici excepţii. Este cazul legilor temporare în care se pot prevedea fie data certă a eşirii lor din vigoare fie durata acţiunii lor, de exemplu, la încetarea evenimentelor care au determinat apariţia sa.
1.3. Încetarea efectelor juridice ale actului juridic normativ
Efectele actului juridic normativ încetează în momentul în care el iese din vigoare. Deci, acţiunea efectelor juridice ale actului juridic normativ se va produce pentru viitor. De regulă, actul juridic normativ se elaborează pe o perioadă nedeterminată de timp, rămînînd în vigoare pînă la data desfiinţării ei printr-un nou act juridic. Modalităţile prin care actul juridic civil este desfiinţat sînt: abrogarea; căderea în desuetudine; ajungerea la termen.
a.) Abrogarea reprezintă acel mod de încetarea a efectelor unui act normativ care se concretizează prin faptul aparţiei unui nou act normativ care desfiinţează vechea reglementare. Prin adoptarea noului act normativ, viechea reglementare este scoasă din vigoare. După modul în care se prevede sau nu desfiinţarea actului anterior, abrogarea poate fi expresă sau tacită.
- Abrogarea expresă. Abrogarea este expresă cînd acest efect este înscris în dispoziţiile noului act normativ. Abrogarea poate fi directă sau indirectă.
Abrogarea expresă directă reprezintă situaţia în care noul act normativ indică actul juridic sau unele norme cuprinse în acesta, care îşi încetează aplicabilitatea pentru viitor. De ex., art.. 2, din Legea cu pricvire la punerea în aplicare a codului civil 1125/2002[1], care prevede că, la data intrării în vigoare a C. civ. a Rep. Moldova, va ieşi din vigoare C. civ., aprobat prin Legea R. S. S. Moldoveneşti cu privire la aprobarea C. civ. al R. S. S. Moldoveneşti din 26 decembrie 1964 cu toate modificarile şi completările ulterioare.
Abrogarea expresă indirectă reprezintă situaţia în care noul act menţionează doar că orice act normativ anterior, prevederi ori dispoziţii contrare se abrogă fără a face o determinare certă a acestora. De exemplu, fosta hotărîre despre punere în aplicare a Legii cu privire la proprietate, prevedea că: " pînă la aducerea legislaţiei Rep. Moldova la corespunderea cu legea cu privire la proprietate se vor aplica numai acele prevederi ale actelor legislative în vigoare care nu contravin acestei legi".
— Abrogarea tacită sau implicită are loc atunci cînd noua lege nu menţionează legile sau dispoziţiile din legi pe care le desfiinţează, însă contradictorialitatea dintre cele două reglementări impune cu prioritate actul normativ nou.
Sub aspectul întinderii efectelor abrogative ale noii reglementări faţă de vechiul act normativ, abrogarea poate fi totală, cînd se desfiinţează în întregime actul anterior, şi parţială cînd desfiinţarea vizează unele prevederi şi nu actul în totalitatea lui. Toate criteriile de abrogare indicate pot fi combinate între ele.
In final trebuie de spus că, abrogarea va fi posibilă doar printr-un act normativ, avînd cel puţin forţa juridică egală cu actul desfiinţat.
- ) Căderea în desuetudine. O formă mai rară de încetare a efectelor juridice ale actelor juridic normativ o reprezintă căderea în desuetudine. Această formă de desfiinţare apare ca urmare a schimbării condiţiilor social economice şi politice care nu mai fac aplcabile vechile norme, chiar dacă nu s-a dispus desfiinţarea acestora printr-un nou act normativ. De ex., dispoziţiile vechiuluil C. civ., (1964) cu privire la proprietatea gospodăriei de colhoz nu mai puteau fi aplicate în perioada 1995-2003, deoarece în această perioadă nu mai existau gospodării colhoznice.
- ) Desfiinţarea legii civile prin ajungerea la termen. Este cazul legilor temporare, cînd emiterea lor este dictată de o situaţie provizorie, de ex., stări excepţionale. Trebuie de spus că în materie civilă regula este că legea are putere juridică pe un termen nelimitat, dacă ea nu prevede altfel.
2. Acţiunea legii civile în spaţiu
Prin acţiunea normelor juridice în spaţiu înţelegem determinarea limitelor teritoriale înăuntrul cărora se aplică regulile de conduită. In acest sens trebuie să distingem două ipoteze: aspectul intern sau naţional şi aspectul extern sau internaţional.
a.) Aspectul intern. Pornind de la principiul suveranităţii de stat şi a supremaţiei în interiorul statului, legile sînt obligatorii pentru acel teritoriu. In acest sens se poate vorbi de principiul teritorialităţii legii. Determinarea teritorială a legii se efectuiază în funcţie de competenţa organulu emitent.
Astfel, actele normative ale organelor supreme sau centrale ale statului produc efecte juridice pe întreg teritoriul statului, iar actele organelor locale produc efecte numai în limitele unităţii administrativ teritoriale în care ele funcţionează.
Aceasta nu exclude posibilitatea ca actele civile emise de un organ central să poată produce efecte limitate numai la o anumită zonă a statului, iar cele ale unui organ local numai pentru o porţiune teritorială din acea unitate. De ex., în situaţia producerii unor calamităţi naturale.
În caul statelor federale sau federative, actele organelor federale produc efecte asupra teritoriilor statelor membre federale, după care actele acetora din urmă au efecte limitate doar la interiorul statului component.
- b) Sub aspect internaţional problema acţiunii legii civile în spaţiu se rezolvă potrivit cu principiul că legea civilă a unui stat se aplică asupra întregului său teritoriu cu excluderea legii civile ale altor state. Există două excepţii:
— Este cazul în care legea unui stat nu se aplică pe teritoriul statului respectiv în privinţa unor persoane străine şi bunurile acestora. Această excepţie există atunci cînd, de ex., legea civilă a ţării noastre nu se aplică pe teritoriul statului nostru, persoanelor care beneficiază de imunitate diplomatică, precum şi clădirilor care sînt folosite de reprezentanţii diplomatici. Tot astfel reprezentanţii consulari se bucură, în condiţii de reciprocitate, de unele privilegii.
--- Este cazul cînd legea civilă a unui stat se aplică în anumite limite pe teritoriul unui alt stat (extrateritorialitatea). Această excepţie există atunci cînd legea civilă a unui stat îl urmăreşte pe cetăţeanul altui stat chiar şi atunci cînd el îşi are domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pe teritoriul altui stat. Conform prevederilor art.. 1576, alin. 1, C. civ., legea aplicabilă raporturilor de drept civil cu element de extranietate se determină în baza tratatelor internaţionale la care Rep. Moldova este part.e, prezentului cod, altor legi ale Rep. Moldova şi cutumelor internaţionale recunoscute de Rep. Moldova. Normele conflictuale sînt cele privitoare la statutul persoanelor fizice, statutul persoanelor juridice, drepturile reale, drepturile personale nepatrimoniale, actul juridic, raporturilor de succesiune cu element de extranietate. Studierea acestor raporturi reglementate de normele conflictuale fac obiectul exclusiv al desciplinii dreptului internaţional privat.
3. Acţiunea legii civile asupra persoanelor
Destinatarii oricăror norme juridice sînt oamenii. Subiectele ale raportului juridic sînt omenii priviţi în mod individual - persoană fizică, sau organizaţi în condiţiile legii - persoană juridică. Principiul care guvernează această materie este acela potrivit căruia legea civilă se aplică persoanelor fizice în mod egal indiferent de rasă, sex, naţionalitate. Este vorba de egalitatea subiectelor raporturilor juridice civile în faţa legii.
Din punct de vedere al sferei subiectelor la care se aplică legea civilă se împart. în trei categorii:
- ) Legea civilă cu vocaţie generală, adica acelea care se aplică atît persoanelor fizice cît şi persoanelor juridice. Cele mai multe acte juridice civile au vocaţie generală, principalul dintre ele fiind C. civ.
- ) Legea civilă cu vocaţia aplicării numai persoanelor fizice. De ex., Codul familiei.
- ) Legea civil cu vocaţia aplicării numai persoanelor juridice. De ex., Legea cu privire la societăţile pe acţiuni.
Aşa cum am mai spus, legea, de regulă, se aplică tuturor persoanelor fizice şi juridice. Cu toate acestea există unele acte normtive care se aplică unei categorii determinate de persoane: este cazul normelor juridice civile care reglementează tutela, curatela, materia succesorală etc.
[1] Publicat în Monitorul Oficial a Rep. Moldova , 82-86/2002.