Obiectul raportului juridic civil, ca element al acestul raport, constă în acţiunile sau inacţiunile care trebuie săvîrşite sau de la care trebuie să se abţină subiectele acestui raport juridic. Adica, acesta constă în conduita la care este îndrituitr subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv.
Obiectul şi conţinutul raportului juridic nu se confundă, fiind vorba de două elemente ale aceleaşi instituţii juridice. Între ele există totuşi o interdependenţă concretizată în următoarea: în cazul unui raport juridic complex conţinutul acestora va fi format dintr-o pluralitate de drepturi şi obligaţii civile subiective corelative, iar obiectul va fi format tot dintr-o multitudine de acţiuni şi inacţiuni la care părţile sînt îndrituite, respectiv de care sînt ţinute. De ex., într-un raport juridic de vînzare cumpărare, drepturile şi obligaţiile părţilor, constituie conţinutul acestuia, iar acţiunile cumpărătorului şi ale vînzătorului, îndreptate spre atingerea scopului, constituie obiectul raportului juridic civil.
În ce priveşte clasificarea raporturilor juridice civile, aceasta se va face în principiu după criteriile de clasificare a drepturilor şi obligaţiile civile. Astfel distingem:
--- raporturi juridice absolute sînt acele raporturi juridice stabilite între una sau mai multe persoane determinate ca subiecti activ şi toţi ceilalţi part.icipanţi la relaţiile sociale ca subiecţi pasiv nedeterminate. Sînt considerate raporturi absolute toate raporturile care au în conţinutul lor drepturi reale.
--- raporturi juridice reale sînt acele raporturi în care subiectul activ, determinat, titular de drepturi poate pretinde subiecttului pasiv, de asemenea determinat, o anumită conduită. Din această categorie fac part.e raporturile juridice obligaţionale, raporturi care sînt nelimitate.
--- raporturi juridice patrimoniale sînt acele raporturi care au un conţinut patrimonial, evaluabil în bani.
--- raporturi juridice nepatrimoniale sînt acele raporturi care nu au un conţinut economic.
- raporturi juridice de creanţă sînt acele raporturi în virtutea căruia subiectul activ determinat, denumit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, tot determinat, denumit debitor, să dea, să facă sau a nu facă ceva.