Trebuie să constatăm că această formă a răspunderii juridice are trăsăturile sale bine determinate. În doctrină sunt identificate următoarele trăsături ale răspunderii disciplinare: este o răspundere de drept public; intervine numai în cazul săvîrşirii unei abateri disciplinare calificată ca atare prin norme ale dreptului public, deci în cadrul unor raporturi de drept public; subiectul pasiv al răspunderii este un funcţionar public, iar subiectul activ este autoritatea sau instituţia publică la care acesta este încadrat şi care aplică sancţiunea; procedura de constatare, aplicare şi contestare a sancţiunilor disciplinare sunt supuse unor norme speciale; abaterile şi sancţiunile disciplinare sunt prevăzute prin norme cu putere de lege sau, în baza acestora, prin statute speciale[1].
Menţionăm că în toate cazurile pentru aplicarea, fie a răspunderii disciplinare, fie a răspunderii administrativ–disciplinare, există unicul temei juridic — abaterea disciplinară comisă cu vinovăţie. Abaterea disciplinară a fost definită ca reprezentînd fapta săvîrşită cu vinovăţie de către funcţionarul public prin care acesta încalcă obligaţiile ce‑i revin din raportul de funcţie publică sau în legătură cu acesta şi care afectează statutul său socio‑profesional şi moral.
Pentru a analiza faptele sesizate ca abateri disciplinare şi a propune sancţiuni disciplinare aplicabile funcţionarilor publici din autoritatea sau instituţiile publice, sînt constituite comisii de disciplină. Modul de constituire, organizare şi funcţionare a acestor comisii, competenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru a comisiilor de disciplină sînt aprobate de Guvern[2].
Rezultatele cercetării administrative şi propunerile comisiei de disciplină privind sancţiunea disciplinară pasibilă aplicată sînt raportate conducătorului care a dispus cercetarea cazului.
Sancţiunea disciplinară, cu excepţia avertismentului, nu poate fi aplicată decît după cercetarea prealabilă a faptei imputate şi după audierea echitabilă a funcţionarului public de către comisia de disciplină, în termen de cel mult o lună de la data constatării abaterii. Termenele indicate sînt suspendate pe perioada aflării funcţionarului în concediu de odihnă anual, în concediu de studii, precum şi pe perioada suspendării raporturilor de serviciu în legătură cu boala sau trauma. În cazul în care fapta funcţionarului public conţine componente ale unei abateri disciplinare şi ale unei infracţiuni, procedura cercetării de către comisia de disciplină, precum şi termenele, sînt suspendate pînă la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau pînă la data la care instanţa de judecată dispune achitarea sau încetarea procesului penal. Persoana competentă să aplice sancţiunea disciplinară nu poate aplica o sancţiune mai gravă decît cea propusă de comisia de disciplină, putînd însă aplica o sancţiune mai uşoară, cu obligaţia motivării acesteia.
Actul administrativ cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare se aduce la cunoştinţa funcţionarului public în termen de 5 zile de la emitere, contra semnătură. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audiere, de a‑şi prezenta argumentele, precum şi refuzul funcţionarului public de a semna actul administrativ cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare se consemnează într‑un proces‑verbal.
Potrivit legii, funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată, timp de 30 de zile de la aducerea la cunoştinţă a deciziei respective, se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitînd anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau a dispoziţiei de sancţionare.
[1] Preda M. Drept administrativ. Partea generală. Op. cit., 2006, p. 135.
[2] Regulamentul cu privire la comisia de disciplină, adoptată prin Hotărîrea nr. 201 din 11.03.2009. În: Monitorul Oficial al RM, nr. 55‑56 din 17.03.2009.