Această clasificare se va face în funcţie de natura bunurilor sau după voinţa părţilor exprimată în actul juridic civil. Sediul materiei îl reprezintă art.. 294 alin. 1, 2 şi 3, din C. civ.
- ) Se consideră determinat individual bunul care, potrivit naturii sale, se individualizează prin semne, însuşiri caracteristice doar lui. Deci, bunul este determinat individual dacă se individualizează prin însuşiri proprii caracteristice doar lui, de exemplu, o casă, un lot de teren, un tablou original.
- ) Se consideră determinat generic bunul care posedă semnele caracteristice tuturor bunurilor de acelaş gen şi care se individualizeată prin numărare, măsurare, cîntărire. Deci, aceste bunuri sînt privite prin prisma caracterelor comune ale întregii lor categorii. O cart.e din aceaşi ediţie este un bun determinat generic. De regulă, bunurile generice sînt fungibile, deci pot fi înlocuite în executarea prestaţiei.
Această delimitare însă comportă unele particularităţi. Aceasta deoarece unele bunuri determinate individual pot fi cosiderate generice şi viceversa dacă părţile raportului juridic au stabilit aceasta în mod expres printr-un act juridic, - art.. 294 alin. 3. În acest caz bunul va fi fungibil numai cel determinat expres prin voinţa părţilor ca fiind generic.
Importanţa juridică a acestei clasificări priveşte regimul juridic al acestora.
--- În ce priveşte riscul pieirii fortuite, dacă bunul este determinat individual, obligaţia se va stinge în mod necesar. Dacă bunul este determinat generic, riscul pierii fortuite nu se va pune, deoarece aceste bunuri nu pier niciodată.
--- În materia executării obligaţiilor, în cazul bunurilor determinate generic, obligaţia se va stinge prin plata unor bunuri în acelaşi număr, aceiaşi cantitate şi calitate, iar în cazul bunurilor determinate individual, obligaţia nu se stinge prin predarea unui alt bun chiar dacă are o importanţă mai mare.
--- Doar bunurile individual determinate pot face obiectul contractului de locaţiune.