Din punct de vedere al întrebuinţării lor independente, bunurile se împart. în: principale şi accesorii. Codul civil prin art.. 292 alin. 1 defineşte doar bunul accesoriu ca fiind: "bunul destinat în mod permanent întrebuinţării economice unui alt bun (principal) şi legat de aceasta prin destinaţie comună este un bun accesoriu atît timp cît satisface această întrebuinţare". În ce priveşte bunurile principale codul civil precizează că "toate celelalte bunuri sînt principale". În literatura juridică de specialitate bunul principal a fost definit ca find acela care are o existenţă de sinestătătoare şi poate fi folosit potrivit destinaţiei economice, în mod independent nefiind destinat să servească la utilizarealtor bunuri.
Pentru a fi în prezenţa unei astfel de clasificări este necesar ca ambele bunuri să se afle în proprietatea uneia şi aceiaşi persoane. Aceasta rezultă indirect din dispoziţiile alin 2 a art.icolului menţionat mai sus.
Dacă bunul accesoriu va fi separat temporar el îşi va păstra această calitate dacă ulterior el îşi va relua locul, alin. 5. Art.. 295, C. civ.
Importanţa juridică a acestei clasificări se manifestă în materia executării obligaţiilor. Astfel potrivit art.. 292 alin. 3 "bunul accesoriu urmează situaţia juridică a bunului principal, dacă părţile nu convin altfel". Deci, atunci cînd debitorul datorează un bun, el trebuie să predea atît bunul principal, cît şi bunul accesoriu.