Prin limitele de exercitare a drepturilor subiective nu trebuie să înţelegem limitele sale exsterioare care sînt temporale sau spaţiale. În acest caz ne referim la limitele sale interioare.
- O primă limită este cea stabilită de scopul ei acesta constînd în obiectivul urmărit de legiuitori prin recunoaşterea lui, motivaţia care a stat la baza edictării.
--- O altă limită este cea materială, deci în limita a cea ce se poate obţine prin exercitarea lui normală. Dreptul de proprietate asupra unui teren nu poate fi exercitat cu neglijarea drepturilor privind protecţia mediului sau celor privind asigurarea unor raporturi de bună vecinătate.
- O altă limită este cea juridică cea ce înseamnă că el nu va putea fi exercitat de cît în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. De ex. înstrăinare nu va pute fi posibilă dacă prin aceasta se încalcă dreptul de preemţiune a bunului ce se află în proprietatea comună pe cote părţi.
După cum se poate observa toate aceste limite pot fi încadrate în cea ce se numeşte limite prvăzute de lege.
Regula generală referitoare la aceste limite este că exercitarea dreptului nu trebuie să prejudicieze dreptul altor persoane. Exercitându-şi drepturile, titularul tebuie să ţină cot că şi alte subiecte de drept au drepturi similare care sînt ocrotite şi garantate de lege.