Valabilitatea actelor juridice civile este condiţionată nu numai în privinţa fondului ci, uneori, şi de forma acesteia. Prin forma actului juridic înţelegem, modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a da naştere, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.
Forma actului juridic civil poate fi privită în sens restrîns sau în sens larg.
Stricto sensu se înţelege modul de exteriorzare a voinţei juridice interne. În acest sens forma actului juridic este inerentă oricărui act juridic.
Lato sensu se înţelege condiţiile de formă care apar sub trei aspecte:
- ad validitatem forma cerută pentru valabilitatea actului juridic;
- ad probationem forma cerută pentru probarea actului juridic, şi
--- ad opozabilitatem forma cerută pentru opozabilitatea actului juridic faţă de alte persoane, faţă de terţ.
Principiul consensualismului
Forma actului juridic este dominată de principiul consensualismului. Potrivit acestui principiu simpla manifestare de voinţă este nu numai necesară ci şi sufucientă pentru ca actul juridic civil să ea naştere în mod valabil din punct de vedere al formei pe care o îmbracă manifestarea de voinţă făcută în scopul de a produce efecte juridice. Este vorba de o regulă de drept potrivit căreia pentru a produce efecte juridice civile, manifestarea de voinţă nu trebuie să îmbrace o formă specială.
Acest principiu este consacrat de art. 209 alin 1 C. civil care prevede: "actul juridic pentru care legea sau acordul părţilor nu stabileşte forma scrisă sau autentică poate fi încheiat verbal". Singura condiţie pe care trebuie îndeplinită pentru a opera acest principiu este ca modul de exsteriorizare a voinţei de a încheia actul juridic civil să fie susceptibil de a face cunoscută această voinţă cocontractantului sau terţilor.
În acest sens exteriorizarea voinţei poate rezulta nu numai în mod expres ci şi tacit. Potrivit art.. 208, alin. 3, C. civil: "actul juridic care poate fi încheiat verbal se consideră încheiat şi în cazul în care comportamentul persoanei arată vădit voinţa de a-l încheia".
În ce priveşte tăcerea se consideră exprimare a voinţei de a încheia acte juridice doar în cazurile prevăzute de lege sau de acordul părţilor art. 208 alin. 4 C. civil.
- Forma cerută ad validitatem
Forma cerută ad validitatem este acea condiţie care trebuie îndeplinită pentru ca un act juridic să se nască în mod valabil. Aceasta se bazează pe următoarele raţiuni:
--- Atenţionarea părţilor asupra importanţei deosebite pe care o au anumite acte juridice civile, (înstrăinarea imobililor, fidejusiunea, ipoteca);
--- Asigurarea unei depline libertăţi şi certitudini consimţămîntului (testamentul);
--- Exercitarea unui control în numele societăţii de către stat asupra actelor ce reprezintă o importanţă juridică deosebită ce depăşeşte interesele părţilor.
— Părţile înţeleg să-şi protejeze interesele lor, ridicînd la rang de condiţie de valabilitate o anumită formă a actului juridic civil.
- ) O formă a actului juridic, cerinţa căreia reprezintă o condiţie de valabilitate a actului juridic civil este forma autentică. Potrivit art. 212 C. civil: "forma autentică a actului juridic este obligatorie în cazurile: a. stabilite de lege; b. prevăzute prin acordul părţilor, chiar dacă legea nu cere formă autentică". În general forma autentică a actului juridic o reprezintă forma autentică notarială adică acel act certificat de notar.
- ) O altă formă, cerinţa căruia reprezintă o condiţie de valabilitate a actului juridic este forma scrisă, dar aceasta numai în anumite condiţii, şi anume cînd îndeplinirea formei scrise este cerută de lege pentru valabilitatea actului juridic, sau cînd părţile au ridicat forma scrisă a actului juridic la rangul de condiţie de valabilitate. Acest efect este prevăzut la art. 211 alin. 2, C. civil unde stabileşte că "nerespectarea formei scrise a actului juridic atrage nulitatea lui numai în cazul în care acest efect este expres prevăzut de lege sau prin acordul părţilor".
Un exemplu în acest sens ni-l oferă art. 625 din C. civil care prevede că nerespectarea formei scrise a clauzei penale atrage nulitatea ei. De asemenea contratul de fidejusiune trebuie încheiată în formă scrisă, condiţie necesară pentru valabilitatea lui.
- Forma cerută ad probationem
Forma cerută ad probationem este acea cerinţă stabilită de lege sau convenită de părţi, care constă în întocmirea unui înscris în vederea probării actului juridic civil. Lipsa acestei forme nu va conduce la nevalabilitatea actului ci la imposibilitatea dovedirii acestuia prin alt mijloc de probă. Forma cerută ad probationem constă în întocmirea actului juridic civil în formă scrisă. Sediul materiei îl reprezintă art. 210 şi 211 C. civil.
Cazurile în care forma scrisă este impusă de lege se va face în funcţie de valoarea obiectului actului. Astfel dacă valoare obiectului actului este mai mare de 1000 de lei acesta va trebui să fie încheiat în scris. Deci, dacă suma este mai mică de o mie de lei este posibilă dovada cu martori a actului juridic civil, cu excepţia cazului cînd pentru astfel de acte este cerută de lege forma scrisă ad probationem - art. 210 alin. 1 C. civil.
In ce priveşte forma autentică ea nu va putea fi cerută ad probationem deoarece ea este inutilă de vreme ce dovada lui se poate face doar cu simplul înscris sau prin orice mijloc de probă.
Forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi
In principiu, actul juridic civil produce efecte numai între părţi contractante. Deci,, înseamnă că ele nu vor putea opune actul lor juridic altor persoane, iar acestea vor putea ignora existenţa unui astfel de act. Pentru a putea fi opus terţilor persoane acesta va trebui să îndeplinească anumite formalităţi. In acest sens forma cerută pentru opozabilitatea actului juridic se concretizează în acele formalităţi care sînt cerute prin lege pentru a face actul juridic civil opozabil şi persoanelor care nu au participat la încheierea lui în vederea ocrotirii drepturilor ori intereselor lor.
Sînt aplicaţii ale formei cerute pentru opozabilitatea faţă de terţi:
- Inregistrarea actelor juridice ce au ca obiect bunuri imobile, art. 214, C. civ.
--- Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale asupra bunurilor imobile, grevările acestor drepturi, apariţia modificarea şi încetarea lor sînt supuse înregistrării de stat, art. 290 C.civil.
--- Contractul de locaţiune a unui bun imobil pe un termen ce depăşeşte 3 ani trebuie scris în registrul bunurilor imobile, art. 876. C. civil.
--- In cazul în care donaţia priveşte un bun imobil acesta trebuie înregistrat în registrul bunurilor imobile. La această consecinţă se ajunge prin interpretarea dispoziţiilor art. 829 C. civil.
- In cazul în care contractul de rentă priveşte un bun imobil, art. 849 alin. 2 C. civil.