Drept

Actul juridic civil există şi are utilitate practică numai prin efectele cărora le dă naştere. Efectele actului juridic civil consatau în naşterea, modificarea, transmiterea sau stingerea unor raporturi juridice concrete.

Efectul general şi imediat al oricărui act juridic civil constă în legarea subiectelor de drept civil în cadrul unor raporturi juridice concrete. Subiectele de drept civil sînt legate între ele prin conţinutul raportului juridic civil concret, adică prin drepturile şi obligaţiile cărora le-a dat naştere, le-a modificat, le-a transmis sau le-a stins actul juridic civil civil.

Determinarea efectelor actului juridic civil presupune respectarea anumitor reguli. Prima regulă presupune dovedirea actului deoarece dacă nu se dovedeşte existenţa actului juridic civil nu se mai pune problema stabilirii efectelor sale. Cea de a doua regulă constă în interpretarea clauzelor actului juridic urmărind prin aceasta calificarea juridică a acestuia şi/sau stabilirea înţelesului unei clauze.

Aceste efecte ale actului juridic civil sînt guvernate de anumite reguli care arată cum şi faţă de cine se produc aceste efecte. Acestea sînt: principiul forţei obligatorii, cel al irevocabilităţii actului civil şi cel al relativităţii efectelor actului.

1. Principiul forţei obligatorii a actului juridic civil

Acest principiu reiese din dispoziţiile art. 668, alin 1 C. civil, potrivit căruia "contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceia ce au stipulat expres, dar şi la tot ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, cu uzanţele sau cu principiile echităţii'.

Desemnat prin adagiul pacta sînt servanda exprimă acea regulă de drept potrivit căreia actul juridic civil încheiat valabil se impune autorului sau autorilor săi întocmai ca şi legea. În alţi termeni: actul juridic civil este obligatoriu iar nu facultativ.

Fundamentul principiului forţei obligatorii a actului juridic îl reprezintă două cerinţe şi anume, necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice civile, imperativul moral al respectării cuvîntului dat.

De la acest principiu există excepţii:

1. ) Prima excepţie se referă la restrîngerea forţei obligatorii. De ex., încetarea actului juridic civil înainte de expirarea termenului pentru care a fost încheiat, datorită morţii uneia dintre părţi, contractele intuitu personaie.
2. ) Cea de a doua excepţie priveşte cazuri de extindere a forţei obligatorii. De ex., prorogarea actului juridic civil de către lege dincolo de termenul stabilit de părţi (contractul de locaţiune - art. 904 C. civil).

• Principiul irevocabilităţii actului juridic civil

Principiul irevocabilităţii actului juridic civil exprimă acea regulă de drept potrivit căreia actul bilateral nu poate fi revocat prin voinţa numai uneia dintre părţi, iar actele unilaterale în principiu, nu pot fi revocate. Acest principiu rezultă din dispoziţiile art. 668 alin 3 C. civil potrivit căruia "contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel'.

De la aplicarea acestui principiu se cunosc de asemenea unele excepţii cînd actului bilateral i se poate pune capăt prin voinţa numai a uneia dintre părţi, iar actului unilatera prin voinţa autorului ei.

1. ) In cazul actelor juridice bilaterale excepţiile de la irevocabilitate sînt cele prevăzute de lege. De ex., revocarea contractului de locaţiune - art. 905-907, C. civ. Contractului de rentă, art. 856 C. civil.
2. ) In cazul actelor juridice unilaterale excepţiile de la irevocabilitate sînt următoarele: revocarea testamentului, art. 1465 C. civil, revocarea promisiunii de recompensă, art. 1373 C.civil.

• Principiul relativităţii actului juridic

Acest principiu reiese din dispoziţiile art. 668 alin. 2 C. civil, prima parte, potrivit căruia: "contractul produce efecte numai între părţi dacă legea nu prevede altfel'. Deci, acest principiu exprimă ideia potrivit căruia un astfel de act produce efecte juridice numai faţă de autorul sau autorii lui fără a putea să profite sau să dăuneze altor persoane.

Şi de la acest principiu se cunosc unele excepţii care constau în acele situaţii în care efectele actelor juridice civile se produc faţă de persoanele care nu au participat la formarea acelor acte, nici persoanl nici prin reprezentant.

Potrivit articolului sus menţionat, partea a doua: "contractul produce efecte şi pentru succesorii universali sau cu titlu universal dacă din lege, contract sau din natura obligaţiei nu rezultă altfel'. De aici rezultă că aceste categorii de persoane deşi nu fac parte din părţile contractante ele nu reprezintă excepţii de la acest principii.

O veritabilă excepţie de la acest principiu o reprezintă contractul în favoarea unei terţe persoane. Acesta este un act bilateral prin care o parte numită stipulant, convine cu o altă persoană, numită promitent, ca aceasta din urmă să efectueze o prestaţie în favoarea unei terţe persoane, numită terţ beneficiar, care nu i-a parte la încheierea actului juridic, nici direct, nici prin reprezentare.