Drept

Nulitatea este o sancţune civilă care desfiinţează actul juridic în cazul în care acesta a fost încheiat cu nerespectarea condiţiilor de validitate cerute de lege. Sediul materiei îl reprezintă 216 - 233.

Se susţine că nulitatea îndeplineşte trei funcţii:

• preventivă cînd persoanele care vor să încheie un act juridic cu nerespectarea condiţiilor de validitate sînt atenţionate că un asemenea act nu va produce efecte juridice.
• represivă constă în lipsirea de efecte a actului juridic civil încheiat în pofida regulilor stabilite de lege.

—reparatorie prin care se asigură repararea prejudiciului şi restabilirea ordinii de drept încălcate

1. Delimitarea nulităţii de alte cauze de ineficacitate a actelor juridice

O mai bună cunoaştere a nulităţii actului juridic presupune o delimitare a acesteia de alte cauze de ineficacitate dintre care rezoluţiunea, rezilierea, revocarea, caducitatea şi inopozabilitatea.

1. ) Rezoluţiunea este acea sancţiune civilă care constă în desfiinţarea unui contract sinalagmatic pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor ce le incumbă de cître una din părţi. Deosebirile dintre rezoluţiunea şi nulitatea actului sînt următoarele:

--- rezoluţiunea se aplică doar contractelor, nulitatea tuturor actelor juridice;

• cauza nulităţii actului este contemporană momentului încheierii actului, cauza rezoluţiunei este ulterioară acestui moment priveşte executarea actului juridic civil;

1. ) Rezilierea este o sancţiune care desfiinţează un contract sinalagmatic cu executare succesivă pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de cître una din părţi. In principiu regimul juridic al rezilierei este acelaşi ca şi al rezoluţiunei cu excepţia faptului că efectele rezilierii nu sînt retroactive ci numai pentru viitor. In aceste condiţii deosebirile dintre reziliere şi nulitate sînt în principiu aceleaşi ca şi între rezoluţiune şi nulitate.
2. ) Revocarea este desfacerea voluntară pentru viitor a unui act juridic încheiat în mod legal. De nulitate ea se deosebeşte prin următoarele:

--- revocarea desfiinţează actul juridic pentru viitor, nulitatea are efect retroactiv;

• revocarea se face prin consimţămîntul mutual al părţilor sau, în unele cazuri, consimţămîntul unilateral al părţii, nulitatea opereză la cererea uneia din părţi;

--- revocarea se face pentru cauze ulterioare momentului încheierii actului juridic, nulitatea cauzele sun contemporane încheierii actului juridic.

1. ) Caducitatea este acea cauză de ineficacitate a unui act juridic care sa constituit în mod valabil, dar neproducîtor de efecte juridice ajungând să fie lipsit de efecte juridice datorită unui eveniment independent de voinţa părţilor.

Printre deosebirile de nulitate, identificăm:

• nulitatea presupune un act juridic nevalabil încheiat pe cînd caducitatea presupune un act juridic valabil încheiat;
• în privinţa modului de producere a efectelor, nulitatea retroactivează iar caducitatea produce efecte numai pentru viitor;
• nulitatea presupune cauze contemporane actului juridic, caducitatea presupune o cauză ulterioară momentului încheierii actului juridic.

1. ) Inopozabilitate reprezintă o sancţiune ce intervine în cazul nerspectării de către părţi a cerinţelor de publicitate a actului juridic. Deosebirile sînt:

• inopozabilitatea presupune un act juridic valabil, iar nulitatea, un act nevalabil.
• inopozabilitatea se aplică unor categorii de acte juridice, nulitatea, tuturor actelor juridice;
• inopozabilitatea sancţionează neîndeplinirea condiţiilor de publicitate, iar nulitatea neîndeplinirea condiţiilor de valabilitate;

--- actul lovit de inopozabilitate poate fi ratificat de terţul îndreptăţit a-i opune sancţiunea, iar nulitatea relativă poate fi acoperită prin voinţa părţii îndreptăţită de a cere nulitatea actului.

• Clasificarea nulităţilor actului juridic civil

Codul civil conţine două criterii de clasificare a nulităţii actelor juridice: natura interesului ocrotit prin norma încălcată; întinderea efectelor sancţiunii.

a.) In dependenţă de natura interesului ocrotit nulitatea poate fi absolută şi relativă.

• Nulitatea absolută este acea sancţiune a actului juridic civil încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale ce ocroteşte un interes general. Pentru desemnarea nulităţii absolute în literatura de specialitate se foloseşte exprisii ca "nul de drept", sau pur şi simplu "nul". În ce priveşte regimul juridic putem identifica următoarele:
• nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată care are un interes născut şi actual, de instanţa de judecată, de procuror, art. 217 alin. 1 C. civil;

--- nulitatea absolută nu poate fi înlăturată prin confirmare de către părţi a actului lovit de nulitate, alin 2,art. 217, C. civ. Totuşi un astfel de act poate fi validat ulterior prin îndeplinirea ulterioară a cerinţei legale, nerespectată în momentul încheierii actului.

--- nulitatea absolută poate fi invocată oricînd acţiunea respectivă fiind imprescriptibilă, alin 3, art. 217, C. civ.

Codul civil sancţionează cu nulitatea absolută următoarele acte juridice:

• Actul juridic care contravine legii, ordinii publice şi bunelor moravuri, art. 220. C. civ;
• Actul juridic fictiv sau simulat, art. 221 C. civ;
• Actele juridice încheiate de persoane fără capacitate de exerciţiu, art. 222. C. civ;
• Actul juridic încheiat de minor în vîrstă de la 7 la 14 ani altele decît cele permise de lege art. 221, C. civ;
• Acte juridice ce nu au fost încheiate în forma cerută de lege, art. 211 C. civ;

--- Acte juridice îndreptate spre limitarea capacităţii de folosinţă sau capacităţii de exerciţiu, art. 24 C. civ.

--- Nulitatea relativă este acea sancţiune aplicată unui act juridic care a fost încheiat cu încălcarea unor dispoziţii ce ocroteşte un interes individual. Pentru desemnarea acestui caz de anulabilitatea se foloseşte expresia de "actul este anulabiF sau în general "anulabilitate'. În ce priveşte regimul juridic identificăm următoarele aspecte:

--- nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de persoana ocrotită prin dispoziţia legală încălcată la încheierea actului juridic civil, art. 218 alin. 1, C. civ;

• nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmarea actului, art. 218 alin. 2, C. civil;

--- nulitatea relativă poate fi invocată înăuntrul termenului general de prescripţie care este de trei ani, (art. 267 C. civil) dacă pentru actul juridic concret nu este prevăzut un termen special. De ex., în caz de violenţă, anulare actului juridic va putea fi invocată în termen de 6 luni, art. 233, alin 2 C. civ., combinat cu art. 229, C. civ.

Codul civil sancţionează cu nulitatea relativă următoarele acte juridice:

• Actul juridic încheiat de un minor în vîrstă de la 14 la 18 ani, art. 224, C. civil;
• Actul juridic încheiat de o persoană fără descernământ, art. 225, C. civil;
• Actul juridic încheiat cu încălcarea limitei împuternicirilor, art. 226 C. civil;
• Actele juridice încheiate prin vicierea consimţămîntului, art.- 227, 230 C. civil;

--- Actul juridic încheiat în urma înţelegerii dolosive dintre reprezentantul unei părţi şi cealaltă parte, art. 231 C. civil;

• Actul juridic încheiat cu încălcarea interdicţiei de a dispune de un bun, art. 232 C. civil.
• Efectele nulităţii actului juridic civil

Prin efectel nulităţii actului juridic înţelegem consecinţele pe care le antrenează declararea nulităţii actului juridic. Efectele nulităţii sînt identice indiferent că este vorba de nulitate relativă sau absolută. În ambele situaţii ele conduc la desfiinţarea raportului juridic civil născut în baza actului juridic în întregime sau în privinţa clauzelor care contravin scopului urmărit de legiuitor. În legătură cu efectele juridice ale nulităţii trebuie să deosebim după cum acestea se produc între părţile contractante sau faţă de terţi.

1. ) Efectele nulităţii între părţi. Efectele nulităţii între părţi este guvernat de două principii:

• Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii cea ce înseamnă că acestea coboară pînă în momentul încheierii actului nul sau anulabil. Acest principiu reiese din dispoziţiile art. 219 alin. 1 partea întîi, care prevede că: "actul juridic nul încetează cu efect retroactiv din momentul încheierii'.

Acest principii cunoaşte unele excepţii.

Astfel potrivit părţii a doua a acestui articol dacă din conţinutul său rezultă că poate înceta numai pentru viitor actul juridic nu va produce efecte pentru viitor. Putem identifica următoartele situaţii:

--- nulitatea contractelor cu executare succesivă, cînd în mod obiectiv nu se pot restitui în natură obligaţiile executate. De ex. în contractul de locaţiune, este imposibilă restituire folosinţei lucuinţei, sau în contractul de întreţinere, restituirea întreţinerii de către întreţinut.

--- păstrarea fructelor culese anterior anulării, cînd neretroactivitatea efectelor nulităţii se întemeiază pe ideia de protecţie a posesorului de bună-credinţă.

--- Principiul repunerii în situaţia anterioară. În temeiul acestui principiu tot ce s-a executat în baza actului juridic nul sau anulabil trebuie restituit. Sediul legal al acestui principiu îl constiuie art. 219 alin. 2 din C. civil care prevede că fiecare parte trebuie să restituie tot ceia ce a primit în baza actului juridic nul, iar în cazul imposibilităţii de restituire, este obligată să plătească contravaloarea prestaţiei. De la acest principiu se cunosc cîteva excepţii:

• este situaţia cînd părţile actului juridic nul sau anulabil nu sînt puse în situaţia anterioară ci partea în persoana căreia i s-a reţinut nulitatea este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat, dar nu mai mult decît beneficiul pe care acesta l-ar fi obţinut dacă actul juridic nu ar fi fost declarat nul, art. 227, alin. 5, partea întîi C. civ.

--- este cazul aplicării principiului după care nimînui nu-i este permis, îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudune pentru a obţine protecţia unui drept. Astfel potrivit art. 227 alin. 5 partea a doua "prejudiciul nu se repară în cazul în care se demonstrează că cel îndreptăţit la despăgubire ştia sau trebuia să ştie despre eroare'.

1. ) Efectele nulităţii faţă de terţi. Efectele nulităţii actului juridic faţă de terţi sînt guvernate de principiul anulării actului subsegvent ca urmare a anulării actului iniţial. În esenţă desfiinţarea prin anulare a actului iniţial conduce la desfiinţarea şi a actului subsegvent. Acesta reese din interpretarea prin exstensie a dispoziţiilor art. 219 alin. 3, C. civ., unde se prevede că terţii de bună credinţă au dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin actul juridic. Ori prejudiciul cauzat în cazul terţilor reprezintă consecinţele desfiinţarea actului subsegvent.