Drept

1. Noţiunea şi însămnătatea termenelor în dreptul civil

Prin termen în drept civil înţelegem acel eveniment viitor şi sigur ca realizare de care legea, voinţa părţilor sau hotărâre judecîtorească leagă anumite efecte juridice constînd în naşterea, modificarea sau stingerea de drepturi şi obligaţii civile.

Insemnătatea termenilor este privită prin prisma trecerii, a scurgerii perioadei prevăzute în aceste termene. Astfel de faptul scurgirii timpului sînt legate anumite efecte juridice care pot duce la dobîndirea de dreptruri sau a altei stări juridice. De exemplu, uzucapiunea sau prescripţia achizitivă a bunurilor imobile, art. 332 C. civil, sau mobile, art.. 333 C. civil. Tot astfel scurgerea timpului poate avea efecte contrare, afectînd dreptul civil subiectiv, în sensul pierderii acestuia, cum este cazul împlinirii termenului de decădere, sau posibilitatea de valorificare, pe cale de constrîngere judiciară, a unui drept civil subiectiv, pe calea prescipţiei extinctive.

2. Categoriile de termene în dreptul civil

Termenele din dreptul civil pot fi clasificate după mai multe criterii:

1. ) In funcţie de izvorul lor, avem:

• termene stabilite de lege, termenele de prescripţie, art. 267 - 283 C. civil şi altele.
• termene stabilite prin acordul părţilor, termenul de îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin contract.
• termene instituite prin hotărîre judecătorească, termenul de lichidare a neajunsurilor stabilite de instanţa apelantului, conform art. 368 C. proc. cv.
  1. ) In funcţie de caracterul lor obligatoriu, avem:

--- termene imperative, sînt acele care nu pot fi înlăturate sau modificate prin voinţa părţilor, termenele de prescripţie.

• termene dispozitive, sînt termenele care pot fi scimmbate prin voinţa părţilor.

1. ) In funcţie de certitudinea întinderii lor, avem:

--- termene determinate, sînt acele termene în care se cunoaşte fie momentul naşterii şi stingerii lor fie perioada ei de timp.

--- termene nedeterminate în care momentul naşterii şi încetării sau perioada de timp nu poate fi stabilită cu certitudine. De ex., cînd codul civil stabileşte un termen rezonabil pentru executarea obligaţiilor.

1. ) In funcţie de destinaţia lor, avem:

--- termene ce dau naştere la drepturi civile;

--- termene de exercitare a drepturilor civile şi de executarea a obligaţiilor corelative;

• termene de apărare a drepturilor civile.
• Termene ce dau naştere la drepturi subiective

Aceste termene, care sînt denumite termene generatoare de drepturi sînt acela de care, legislaţia civilă leagă apariţia unor drepturi civile. Aceste termene se caracterizează prin faptul că, odată ce în intervalul de timp au fost îndeplinite unele acţiuni, iau naştere drepturile subiective civile respective. Astfel, de atingerea vârstei de 18 ani, legiuitorul leagă apariţia capacităţii de exerciţiu depline. La fel, conform prevederilor art. 332 şi 333, C. civil, împlinirea termenului necesar uzucapiunii duce la dobîndirea dreptului de proprietate, termen achizitiv.

• Termene de exercitare a drepturilor civile şi de executare a obligaţiilor

Este acel termen înăuntrul căruia subiectul împuternicit poate să realizeze singur dreptul care-i aparţine ori să ceară persoanei obligate la săvîrşirea unor acţiuni în vederea realizării dreptului său.

Menirea termenelor de exercitare a drepturilor civile constă în a asigura subiectului împuternicit posibilitatea reală de a exercita dreptul subiectiv, în vederea satisfacerii intereselor sale.

Termene de exercitare a drepturilor civile subiective şi de executare a obligaţiilor corelative

sînt:

1. ) Termene de existenţă a drepturilor subiective civile. Sînt acele termene înăuntrul căruia dreptul subiectiv poate fi exercitat. Din această categorie fac parte, termenele rezulutorii. Menirea unor astfel de termene este acela de a asigura titularului dreptului timpul necesar pentru realizarea dreptului său.

De regulă, toate drepturile subiective au o acţiune determinată în timp, determinare realizată, fie de lege fie de voinţa părţilor. De ex., contractul de rentă care este valabil pe durata vieţii credirentierului, contractul de locaţiune nu poate fi încheiat pe un termen mai mare de 99 de ani ş.a.

Importanţa juridică a acestui termen constă în faptul că asigură posibilitatea reală de satisfacere a cerinţelor titularului dreptului. Odată termenul expirat, încetează şi dreptul subiectiv civil.

1. ) Termene de executare a obligaţiilor. Este acel termen înăuntrul căruia debitorul este obligat să săvîrşească acţiuni ce formează conţinutul obligaţiei lui. Acest termen poate fi prevăzut de lege sau prin convenţia părţilor. Astfel conform art. 572, alin. 2, C. civil obligaţiile trebuie să fie executate în modul corespunzător, cu bună credinţă la locul şi în momentul stabilit.

Nerespectarea termenului de executare a obligaţiilor de către debitor are drept consecinţă atragerea răspunderii lui, prin obligarea la repararea daunelor cauzate creditorului prin neexecutarea la timp a obligaţiilor, art. 602 alin. 1, C. civil.

În caz de neexecutare a obligaţiilor partea prejudiciată, poate acorda celeilalte părţi, un termen rezonabil, în vederea executării obligaţiei, la o anumită dată sau în mod eşalonat, art. 709 alin.1, C. civil. Acest termen acordat în vederea executării obligaţiei poart.ă denumirea de termen de graţie.

1. ) Termen de perimare (de decădere).Termenul de perimare sau de decădere este acel termen înăuntrul căruia titularul dreptului are posibilitatea să-l exercite sub sancţiunea stingerii a însăţi dreptului subiectiv. Aceste termene sînt puţine în legislaţia civilă. De ex., un astfel de termen este prevăzut în art. 352 alin. 2, C. civil. Astfel în cazul în care unul dintre coproprietari doreşte să vîndă partea sa, acesta trebuie săi informeze despre aceasta pe coproprietari şi numai după expirarea unui termen de o lună de zile, în cazul imobililor şi 10 zile, în cazul mobilelor, din ziua notificării, va putea să vîndă bunul altor persoane. În acest caz termenul de o lună respectiv 10 zile sînt termene de decădere.

Termenul de decădere nu trebuie confundat cu termenele de exercitare a drepturilor subiective aceasta deoarece primele nu cunosc instituţia suspendării, întreruperii sau repunerii în termen.

1. ) Termene de garanţie. Termenul de garanţie este acel termen înăuntrul căruia debitorul unui bun sau produs răspunde de caracteristicile calitative ale produsului. Noţiunea de termen de garanţie o întălnim în art. 1 din Legea 105/2003, privind protecţia consumatorului. De asemenea, ea este prevăzută în art. 772 din C. civil, unde reglementează regimul juridic al termenului de garanţie.

Termnul de garanţie nu trebuie confundat cu cel de valabilitate a lui. Prin termen de valabilitate se înţelege perioada înăuntrul căruia produsele perisabile îşi păstrează caracteristicile esenţiale şi specifice, în condiţiile respectării regulilor de transport, manipulare, depozitare, păstrare, utilizare şi consum.

2.3.Termene de apărare a drepturilor civile

Aceste termene acordă titularului de drept, posibilitatea de a se adresa către cel, care ia încălcat dreptul, sau către instanţa de judecată, pentru a-şi apăra dreptul încălcat. Din categoria acesor drepturi face parte:

1. ) Termene de prezentare a reclamaţiilor

În general este vorba de acele termene acordate de legislaţie în vederea soluţionării pe cale amiabilă a diferendului ivit între părţi. De regulă ea reprezintă o procedură prealabilă soliţionării ei pe cale judiciară.

Un asemenea termen este prevăzut la art. 14 din Legea contenciosului administrativ conform căruia persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ poate solicita autorităţii emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia, în cazul în care legea nu dispune astfel.

De asemenea Codul transportului feroviar reglementează în mod detaliat termenele de prezentare a reclamaţiilor.

1. ) Termenul de prescripţie. Prin termen de prescripţie exstinctivă se înţelege intervalul de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune în sens material, sub sancţiunea perderii acestui drept. Acest termen este esenţialmente unul legal. În consecinţă, printr-un act juridic civil nu pot nici să stabilească termene de prescripţie şi nici să modifice aceste termene.
2. Calcularea termenilor

Potrivit art. 260, C. civil termenele se pot stabili prin una din următoarele trei modalităţi:

--- indicarea unei date calendaristice

--- indicarea unei perioade

--- referirea la un eveniment viitor şi sigur că se va produce

1. ) In ipoteza în care termenul este stabilit prin indicarea unei date calendaristice

survenirea acestei date va fi considerată ca expirare a termenului.

1. ) In cazul în care termenul este stabilit prin indicare unei perioade se vor calcula după cum urmează:

--- în cazul în care termenul este stabilit pe zile deosebim două situaţii:

--- dacă începutul curgerii termenului este determinat de un evenimat sau moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, atunci ziua survenirii evenimentului sau momentului nu se ea în considerare la calcularea termenului;

--- dacă începutul curgerii termenului se determină prin începutul unei zile, această zi se include în termen. Regula se exstinde şi asupra zilei de naştere la calcularea vîrstei.

--- în cazul termenelor stabilite pe săptămâni, luni, ani, deosebim:

• termenul stabilit în săptămîni, expiră în ziua respectivă a ultimei săptămâni.
• termenul stabilit pe luni, expiră pe data respectivă a ultemei luni a termenului. Dacă ultima lună nu are dată respectivă, termenul expiră în ultima zi a lunii.
• termenul stabilit pe ani expiră în luna şi ziua respectivă a ultimului an al termenului.

Aceste trei reguli sînt completate de unele dispoziţii speciale. Astfel termenul expiră la ora

24 a ultemei zile a termenului, sau la ora cînd persoana juridică îşi încheia programul de lucru. Actele depuse la oficiile poştale sau telegrafice pînă la ora 24 se consideră depuse în termen. Dacă termenul este mai scurt de o zi, el expiră la expirarea unităţii de timp respective. Dacă ultima zi a termenului este o zi de duminică, de sîmbătă sau o zi care, în conformitate cu legea în vigoare, la locul executării obligaţiei este zi de odihnă, termenul expiră în următoarea zi lucrătoare. În cazul prelungirii, termenul nou se calculează din momentul expirării termenului precedent.

Deasemenea legiuitorul reglementează diferite modalităţi de calculare a termenului. Astfel prin jumătate de an sau semestru se înţelege - 6 luni de zile, prin trimestru - 3 luni, prin jumătate de lună - 15 zile, prin decadă-10 zile.

În cazul în care este indicat începutul sau sfîrşitul lunii, se are în vedere data de întîi, de cinsprezece şi respectiv ultima zi a lunei.

1. ) In cazul în care teremenul este stabilit prin referirea la un eveniment viitor si sigur că se va produce survenirea acelui evenimen vs duce la expirarea termenului.
   4. Prescipţia exstinctivă. Noţiune

Principalul mijloc de apărare a dreptului subiectiv civil încălcat este acţiunea în justiţie. Însă pentru a putea fi exercitat el trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Una dintre aceste condiţii se referă la instituţia prescripţiei extinctive.

Prescripţia extinctivă poate fi definită ca fiind mijlocul de stingere a dreptului la acţiune (în sens material) ca urmare a neexercitării în termenul stabilit de lege. Deci, ea limitează timpul în care o persoană fizică ori juridică poate să-şi valorifice un drept civil subiectiv pe calea constr]ngerii, prin intentarea unei acţiuni civile. Cu alte cuvinte prin prescripţie exstinctivă se înţelege stingerea dreptului la acţiune, neexercitat în termenul stabilit de lege

Reglementarea prescripţiei extinctive se intemeiază pe interesul general de a asigura stabilitatea şi certitudinea, necesare raporturilor juridice, precum şi securitatea circuitului civil, condiţie esenţială pentru desfăşurarea normală a relaţiilor economice şi sociale.

Sediul materiei îl reprezintă articolele 267 - 283 C. civ.

5. Funcfle prescrip^ei exstinctive

Funcţiile prescripţiei extinctive sînt în principal următoarele:

a.) Funcţia educativă şi mobilizatoare exprimă ideia că perspactiva stingerii dreptului la acţiune în sens material ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie prevăzut de lege stimulează pe titularii drepturilor subiective civile încălcate să şi-l valorifice cît mai repede sub sancţiunea pierderii posibilităţii obţinerii ajutorului statului în vederea realizării dreptului său.

b.) Funcţia de consolidare a raporturilor juridice constă în aceia că în cazul în care titularul dreptului subiectiv încălcat nu şi-l apără în termenul stipulat de lege, situaţia nou creată, ca urmare a încălcării dreptului, devine o realitate juridică generatoare de drepturi. Deci, partea sau autorul acestor încălcări, prin expirarea termenului de prescripţie, îşi vede astfel consolidate pretenţiile sale.

• c). Funcţia de înlăturare a dificultăţilor privind administrarea probelor se realizează prin aceia că, în situaţia în care acţiunea în justiţie s-ar putea introduce oricînd cu sorţi de izbândă instanţele de judecată ar putea întîlni mari dificultăţi în stabilirea adevărului obiectiv. Aceasta deoarece, după trecerea unui timp prea îndelungat, unele mijloace de probă a drepturilor civile subiective, s-ar putea pierde, ori ar putea fi distruse, memoria martorilor ar putea scade, etc. ceia ce ar putea constitui impedimente la soluţionare litigiului.

6. Caracterul normelor privitoare la prescripţia exstinctivă

Doctrina şi jurisprudenţa de specialitate a admis în mod constant soluţia potrivit căreia normrle juridice care reglementează prescripţia extinctivă sînt imperative. De aici şi consecinţa că aceasta se vor aplica ori de cîte ori vom fi în prezenţa unei întroduceri a unei acţiuni în justiţie, ea fiind deci obligatorie pentru participanţii la procesul civil. Acest caracter poate fi argumentat pornind de la natura publică, generală a interesului ocrotit prin aceste norme. Această concluzie reese din dispoziţiile art. 270 potrivit căreia: "actul juridic privind modificarea termenului de prescripţie extinctivă sau a modului de calculare ori privind renunţarea la dreptul de a invoca prescripţia este nul'.

Din caracterul imperativ al acestor norme rezultă următoarele consecinţe:

1. ) Inadmisibilitatea clauzelor derogatorii de la normele ce reglementează prescripţia extinctivă. Deci părţile unui act juridic nu vor putea scurta sau prelungi termenele de prescripţie şi nici să stabilească alte termene de cît cele prevăzute de lege. Ele nu vor putea stabili alte cauze de suspendare sau întrerupere a termenelor de prescripţie extinctivă.
2. ) Aplicarea ei va putea fi cerută de orice persoană sau organ chemat să aplice legea. Deşi codul civil, prin art. 271, prevede că, pot invoca prescripţia doar persoanele în favoarea căruia ea a curs (debitorul), considerăm că o astfel de prevedere este una restrictivă, abordarea teoretică a posibilităţii invocării beneficiul sau sancţiunea prescripţiei impune concluzia admisibilităţii invocării ei şi de către alte persoane sau organe ale statului. Argumentele sînt următoarele:

--- dacă numai debitorul ar putea invoca prescripţia, iar acesta din variate motive nu a invocat-o, atunci hotărîrea judecîtorească ar putea fi atacată pe cale legală deoarece a fost pronunţată cu nesocotirea unor norme legale imperative.

--- de asemenea ar fi în zădar să se interzică părţilor înserarea unor clauze contrarii prescripţiei exstinctive, în actul juridic, de vreme ce organul judiciar nu ar fi obligat să se ocupe, din oficiu de problema prescripţiei.

--- persoana în drept să invoce prescripţia nu ar avea nici un interes să nu profite de expirarea termenului, chiar dacă aceasta a fost invocată şi de altă persoane, de vreme ce efectele unei hotărîri favorabile lui putea fi realizată şi prin invocarea prescripţiei, iar pronunţarea unei hotîrîri de condamnare ar contraveni intereselor lui.

• prin neinvocarea de cître debitor a prescripţiei extinctive s-ar ajunge la anihilarea funcţiilor prescripţiei extinctive.

In situaţia în care prescripţia este invocată de cître beneficiarul ei codul civil nu prevede forma care va trebui s-o îmbrace, ea putînd fi făcută în formă scrisă sau verbală. De asemenea ea va putea fi înnaintată în apel sau recurs dar numai în cazurile în care instanţa de apel sau recurs se pronunţă asupra fondului.

7. Efectul prescripţiei exstinctive

În legătură cu acest aspect în literatura de specialitate sau conturat două opinii:

— într-o primă opinie, rămasă izolată, s-a considerat că prin împlinirea termenului de prescripţie se stinge însăşi dreptul civil subiectiv de vreme ce se stinge posibilitatea ocrotirii lui pe calea constrîngerii statale.

--- într-o altă opinie, dominantă, se consideră că împlinirea termenului de prescripţie extinctivă are ca efect stingerea doar a dreptului la acţiune, iar nu însăşi dreptul subiectiv.

Împărtăşind cea de a doua soluţie trebuie să facem unele precizări după cum este vorba de dreptul la acţiune în sens procesual şi drept la acţiune în sens material.

În sens procesual dreptul la acţiune înseamnă posibilitatea unei persoane de a sesiza instanţa în cadrul unui raport juridic concret.

În sens material dreptul la acţiune înseamnă posibilitatea unei persoane de a obţine concursul unor organe de jurisdicţie competente în realizarea, prin forţa coercitivă a statului, a dreptului subiectiv încălcat ori contestat.

Din interpretarea textelor în materie rezultă că prescripţia stinge dreptul la acţiune în sens material. Aceasta înseamnă că după împlinirea termenului de prescripţie exstinctivă, titularul dreptului civil subiectiv nu mai poate obţine concursul organelor de stat competente.

Împlinirea termenului de prescripţie exstinctivă nu stinge însă şi dreptul la acţiune în sens procesual, deoarece posibilitatea de a sesiza organele de jurisdicţie nu se stinge în principiu niciodată. Cu alte cuvinte dreptul la acţiune în sens material este prescriptibil extinctiv, iar dreptul la acţiune în sens procesual este imprescriptibil.

• Supraveţuirea dreptului subiectiv

Deci, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie se stinge dreptul subiectiv în sens material şi remîne neatins dreptul la acţiune în sens procesual, fără ca dreptul subiectiv să fie afectat sub vre-o formă. Dreptul subiectiv însă nu se stinge, ci continuă să existe.

O schimbare totuşi intervine, în sensul că după împlinirea termenului de prescripţie extinctivă dreptul subiectiv nu va mai fi însoţit de posibilitatea de a obţine constrîngerea statală pentru executarea obligaţiei corelative.

Supraveţuirea dreptului subiectiv după expirarea termenului de prescripţie este consacrată în art. 281 din C. civil. Din conţinutul acestei norme se desprinde ideia că executarea binevolă a obligaţiei după expirarea termenului de prescripţie nu constituie un act lipsit de temei. De asemenea ea nu va putea cere restituirea a ceia ce a executat chiar dacă nu cunoştea faptul expirării termenului de prescripţie extinctivă. Executarea binevolă a acestei obligaţii precum şi posibilitatea refuzării înnapoierii prestaţiei denotă faptul că dreptul subiectiv supraveţuieşte şi că debitorul a făcut o plată valabilă unei obligaţii ce nu a încetat să existe.

• Soarta pretenţiilor accesorii

Soarta pretenţiilor accesorii rezultă din prevederile exprese ale art. 283 C. civ., care prevede: "o dată cu dreptul principal, se prescrie şi dreptul la prestaţiile suplimentare legate de dreptul principal, chiar şi atunci cînd termenul de prescripţie special pentru acest drept nu a început să curgă".

Acestă normă juridică confirmă regula de drept potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului (accesurium sequitur principalem).

Este neîndoios că împreună cu stingerea prin prescripţie a dreptului la acţiune în sens material privind un drept principal se vor stinge şi dreptul la acţiune privind dobînzile, penalităţile sau garanţiile reale ori persoanale ce constituie accesorii ale acelui drept principal, chiar dacă, în ce le priveşte, prescripţia nu s-ar fi îndeplinit.

8. Domeniul de aplicare a prescripţiei exstinctive

Determinarea domeniului de aplicare a prescripţei extinctive înseamnă stabilirea drepturilor subiective civile prescriptibile extinctiv, deosebindule de cele imprescriptibile extinctiv. Deci, este vorba de stabilirea sferei sau categoriilor drepturilor subiective, pentru care, ocrotirea prin forţa de constrângere a statului este limitată în timp, prin fixarea în lege a termenelor înăuntrul cărora dreptul la acţiune poate fi exercitat, pentru a nu fi respinsă ca prescrisă.

În literatura de specialitatea au fost propuse mai multe criterii de determinare a domeniului prescripţiei exctinctive: cel al actului normativ care reglementează prescripţia extinctivă; criteriul ramurii de drept căreia aparţin drepturile subiective, şi în fine criteriul naturii juridice a drepturilor subiective.

În dreptul moldovenesc principalul criteriu avut în vedere în determinarea domeniului de aplicare a prescripţiei extinctive îl reprezintă natura juridică a drepturilor subiective, ca fiind patrimoniale sau nepatrimoniale. Aceasta rezultă din dispoziţiile art. 270 alin. 2 şi art. 280 C. civ., unde se stabileşte cazuri de acţiuni imprescriptibile. Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă regula că: prescripţia se va aplica ori de cîte ori, printr-o prevedere legală, raportul juridic nu va fi considerat imprescriptibil.

• Domeniul drepturilor prescriptibile exstinctiv

Drepturile patrimoniale constituie cel mai important domeniu de aplicare a prescripţiei extinctive. Drepturile patrimoniale sînt de două feluri: reale şi de creanţă. Primele sînt protejate prin "acţiuni reale", iar celelalte prin "acţiunipersoanale".

1. ) Acţiunile reale prescriptibile exstinctiv sînt acţiunea în revendicare mobiliară şi imobiliară. Trebuie de spus că prescriptibilitatea acestor acţiuni nu se referă la imposibilitatea intentării ei după expirarea unei perioade de timp ci la imposibilitatea satisfacerii ei prin trecerea acestei perioade de timp. Astfel în cazul:

--- acţiunei în revendicare mobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate privată, deşi raportul juridic rezultat din încălcarea acestui drept este unul absolut, prin urmare acţiunea în revendicare este imprescriptibilă exstinctiv totuşi aceasta va putea fi paralizată prin invocarea uzucapiunii mobiliare. Aceasta rezultă din dispoziţiile art. 333 C. civil, unde se prevede că: "persoana care posedă cu bună credinţă timp de 5 ani un bun mobil al altuia comportându-se ca un proprietar, dobîndeste dreptul de proprietate a acelui bun".

--- acţiunei în revendicare imobiliară, problema se pune în aceleaşi condiţii cu excepţia faptului că termenul necesar pentru a putea paraliza acţiune de către posesorul actual al bunului este de 15 ani.

1. ) Acţiunile personale prescriptibile exstinctiv sînt acţiunile întemeiată pe drepturile de creanţă indiferent de izvorul lor. Este vorba de un domeniu vast al drepturilor prescriptibile exstinctiv, deoarece numărul drepturilor de creanţă nu este nelimitat. Prin excepţie unele acţiuni personale sun imprescriptibile extinsiv, cele prevăzute la art. 280 alin. 2 C. civ.

• Domeniul drepturilor imprescriptibile exstinctiv

De regulă, domeniul drepturilor imprescriptibile exstinctiv sînt cele personal nepatrimoniale, deci, cele ale căror conţinut nu pote fi evaluate în bani. Aceasta rezultă din dispoziţiile art. 267 alin. 2, C. civil, care prevede că "acţiunile privind apărarea drepturilor personale nepatrimoniale se prescriu numai în cazurile expres prevăzute de lege". Este o normă de principiu în această materie, enumerarea acestor drepturi fiind cuprinse şi în alte dispoziţii. Astfel art. 280 alin. 1, prevede că sînt impresciptibile exstinctiv pretenţiile "privind apărarea drepturilor personale nepatrimoniale dacă legea nu prevede altfel". Astfel, cererile referitoare la apărarea drepturilor privitoare la identitatea persoanei, inviolabilităţii şi tainei vieţii personale precum şi cele ce privesc creaţia intelectuală vor fi imprescriptibile exstinctiv. Însă cererile de reparare a prejudiciului cauzat prin încălcarea acestor drepturi vor fi prescriptibile extinctiv.

Un alt caz de imprescriptibilitate a drepturilor personale nepatrimoniale îl găsim la art. 280 alin. 3 C. civil, cu privire la apărarea integrităţii fizice şi morale a persoanei. Astfel, potrivit acestei dispoziţii, sînt imprescriptibile exstinctiv pretenţiile "cu privire la reparare prejudiciului cauzat vieţii sau sînătăţii persoanei". În acest caz imprescriptibile exstinctiv vor fi nu numai cerirele de apărarea a acestor drepturi ci şi cele cu privire la repararea prejudiciului cauzat.

Prin excepţie de la regula potrivit căreia doar drepturile nepatrimoniale sînt imprescriptibile exstinctiv există o situaţie în care imprescriptibilitatea vizează un drept patrimonial. Astfel potrivit art. 280 alin. 2 C. civ., sînt imprescriptibile exstinctiv cererile: "deponenţilor faţă de instituţiile financiare privind restituirea depunerilor". Avînd în vedere că aceste depuneri se fac în temeiul unui contract, între părţi se realizeză un raport obligaţional de creanţă, raport care prin natura sa, în lipsa dispoziţiei prevăzute mai sus, este prescriptibil extinctiv.

9. Noţiunea termenului de prescripţie extinctivă

Prin termenul de prescripţe extinctivă înţelegem intervalul de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia poate fi exercitat dreptul la acţiune ori dreptul de a cere executarea silită în caz contrar stingîndu-se aceste drepturi în sens material.

Din definiţie rezultă că avem de a face cu un interval de timp care priveşte în egală măsură atît exercitarea dreptului la acţiune cît şi a dreptului de a cere executarea silită. Aceasta din urmă reprezentând o fază a activităţii procesuale, constînd într-un ansamblu de măsuri concrete necesare pentru realizarea efectivă a dreptului subiectiv.

Ca orice interval de timp, termenul de prescripţie exstinctivă are un început, marcat de data de la care începe să curgă prescripţia, o durată, care este însă-şi termenul de prescripţie exstinctivă, şi un sfârşit marcat de data împlinirii termenului examinat aici.

Termenul de prescripţie este unul eminamente legal, caracter care decurge prin analogie din dispoziţiile art. 270 C. civil care interzicînd orice act juridic cu privire la termenul de prescripţie exstinctivă, interzice implicit şi stabilirea lui pe cale unilaterală sau convenţională.

10. Clasificarea termenelor de prescripţie exstinctivă

Sînt posibile mai multe clasificări ale termenelor de prescripţie exstinctivă, realizate în funcţie de mai multe criterii.

Un prim criteriu este cel al izvorului normativ, - termene instituite de C. civil, C. familiei, sau alte legi speciale.

Un al criteriu este cel al întinderii lor, raportat la termenul general, care pot fi mai scurte, egale sau mai lungi.

De asemenea în funcţie de felul prescripţiei exstinctive la care se aplică, distingem termene de prescripţie a dreptului la acţiune şi termene de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

În fine, principalul criteriu de clasificare este acela al vocaţiei ori sferei de aplicare, distingem: termene generale şi termene speciale.

10. 1. Termene generale de prescripţie

Termenul general de prescripţie va fi stabilit întotdeauna de o lege sau normă juridică generală. Termenul general de prescripţie este acel termen care se va aplica drepturilor prescriptibile ori de cîte ori o dispoziţie legală specială nu prevede în mod expres un alt termen.

Potrivit art. 267 alin. 1 C. civil "termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unui acţiuni în instanţa de judecată, dreptul încălcat este de 3 (trei) ani".

Acest termen se va aplica în cazul raporturilor juridice obligaţionale de creanţă, cînd se urmăreşte satisfacerea creanţelor, cu excepţia cazurilor cînd legea va prevedea alte termene de prescripţie sau cînd legea declară imprescriptibill realizarea acestor drepturi. Este cazul prevăzut la art. 280 alin. b, C. civil, în cazul deponenţilor pentru restituirea depunerilor.

Acest termen nu se va aplica acţiunilor izvorîte din raporturile reale care sînt imprescriptibile exstinctiv dar care vor putea fi paralizate dacă o terţă persoană îndeplinind condiţiile legii a posedat bunul timp de 15 ani în cazul imobililor, şi 5 ani în cazul mobililor.

10. Termene speciale de prescripţie

Termenul de prescripţie special este termenul care se aplică anumitor de raporturi juridice prevăzute expres de lege. Termenele speciale pot fi mai mici de 3 ani sau mai mari. Aceste termene pot fi prevăzute atît de codul civil cît şi de alte coduri sau legi speciale.

1. ) Astfel termene speciale mai mici de trei ani sînt în mod exeplificativ următoarele:

• Termenul de prescripţie de 6 luni se aplică, în mod exemplificativ, acţiunilor:
• prin care se pretinde plata clauzei penale, art. 268, C. civil;
• privitoare la viciile ascunse ale lucrului vîndut, art. 268, C. civ;
• izvorîte din lucrări executate în baza contractului de deservire curentă a persoanelor, art. 268 C. civ;
• privitoare la litigiile din contractele de transport, art. 268, C. civ;
• referitoare la cazurile de anulabilitate a actului juridic civil, art. 233, C. civil.

--- Termenul de prescripţie de 3 luni se aplică acţiunilor:

--- rezultate din nerespectarea drepturilor de preemţiune;

• Termenul de prescripţie de 30 de zile se aplică acţiunilor:
• privind anularea unui act administrativ, ar.. 17 din L. Contenciosului administrativ;
  1. ) In ce priveşte termene speciale mai mari de 3 ani, identificăm:
• Termen de prescripţie de 5 ani:
• privind viciile unei construcţii în baza unui contract de executare de lucrări, sau contractul de vânzare cumpărare - art.. 269 alin 1 şi 2 C. civil;
• privind viciile materiilor prime sau lae materiilor livrate destinate realizării unei construcţii - art.. 269 alin. 3

--- Termenul de prescripţie de un an:

--- privind cererile de despăgubire penturu prejudiciile cauzate de regia căilor ferate, transportului de mărfuri, bagaje şi mesagerii, art. 161 Codul transportului feroviar.

11. Începutul curgerii termenilor de prescripţie

Regula generală privind începutul cursului prescripţiei exstinctivă este prevăzută la art. 272 alin. 1 part.ea întîi, C. civ., care prevede că: "termenul de prescripţie exstinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune". Această regulă se fundamentează pe ideia că înainte de data naşterii dreptului la acţiune, titularul dreptului subiectiv nu are putinţă de a acţiona juridiceşte.

De la această regulă codul civil cuprinde unele excepţii prevăzute la acelaş articol, punctele 2

- 8.

• 1. In cazul drepturilor pure şi simple termenul începe să curgă în momentul în care s-a format raportul juridic. Astfel în cazul obligaţiilor de a da sau a face în momentul naşterii raportului de transferare a dreptului de proprietate sau de predare a bunului, iar în cazul obligaţiilor de a nu face de la data încălcării acesteia, art. 272 alin. 2, prima parte, şi alin. 3, C. civil. De asemenea această regulă priveşte drepturile afectate de termenul sau condiţia rezulutorie deoarece aceste drepturi pînă la îndeplinirea termenului sau condiţiei se comportă ca nişte drepturi pure şi simple.

--- 2. In cazul drepturilor afectate de modalităţi prescripţia începe să curgă de la data împlinirii termenului sau condiţiei. Această regulă priveşte ipoteza cînd aceste modalităţi sînt suspensive de executare. Aceasta deoarece numai după tecerea sau îndeplinirea efectului suspensiv creditorul va putea cere executarea prestaţiei, art. 272 alin. 2, partea a 2-a, C. civ.

• 3. In cazul acţiunilor privind răspunderea delictuală prescripţia începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea alin. 4, C. civ. Deci în acest caz prescripţia nu va începe să curgă în momentul producerii pagubei.
• 4. Prescripţia acţiunii în anulabilitate începe să curgă din momente diferite, în funcţie de cauza nulităţii relative. In acest caz deosebim două situaţii:
• a). în cazul în care anularea actului juridic se cere pentru violenţă prescripţia începe să curgă de la data cînd a încetat violenţa. Soluţia se explică prin aceia că de la această dată victima violenţei poate ieşi din pasivitate.
• b). în caz de eroare, dol sau alte cazuri de anulare, prescripţia începe să curgă de la data cînd cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele a cunuscut cauza anulării - alin. 5, C. civ.
• 5. In cazul obligaţiilor regresive termenul de prescipţie exstinctivă începe să curgă de la data cînd trebuia executată obligaţia principală, alin. 6, C. civ. De ex. acţiunea de regres a codebitoului solidar de a cere celorlalţi codebitori cotele părţi ce le revenea din obligaţia principală, art. 544 C. civil.

--- 6. In cazul viciilor ascunse termenul de prescripţie curge diferit după cum:

--- a). este vorba de un bun transmis sau lucrare executată alta de cît o construcţie, avem două momente de la care începe să curgă prescripţia:

--- un moment subiectiv cel al descoperiiri viciilor şi;

--- un moment obiectiv, data expirării termenului de garanţie de un an pentru aceste două

situaţii.

--- b). este vorba de o construcţie, caz în care de asemenea vom avea două momente, dar spre deosebire de prima situaţie cel de-al doilea moment este marcat de expirarea unei perioade de 3 ani de zile.

--- 7. In cazul realizării unei lucrări curente începutului curgerii prescripţiei i se vor aplica regulile de la punctul 6, cînd în primul caz, termenul va fi de o lună, iar în al doilea caz termenul va fi de 3 luni.

• 8. In cazul prestaţiilor succesive începutul curgerii prescripţiei va fi momentul în care fiecare prestaţie va fi exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, din momentul ultimei prestaţii neexecutate.

In afară de aceste reguli speciale de determinare a cursului prescripţiei exstinctive există multe alte reguli de determinare a acestui moment prevăzute în alte legi sau coduri.

12. Suspendarea cursului prescripţiei extinctive

Pentru ca instituţia prescripţiei exstinctive să-şi atingă scopul este necesar ca titularul dreptului la acţiune trebuie să aibă nu numai voinţa de a acţiona ci şi posibilitatea reală de a intenta această acţiune.

In situaţia în care persoana îndreptăţită, datorită unor cauze independente de voinţa lui, se va afla în imposibilitatea de a acţiona pentru a-şi apăra dreptul, este prevăzută posibilitatea ca acest interval de timp, cît durează imposibilitatea, să nu fie cuprins în calculul termenului de prescripţie. Pentru acest caz legiuitorul stabileşte suspendarea cursului prescripţiei exstinctive, adica oprirea curgerii termenului pe toată durata existenţei acestei împrejurări.

Aşa dar, suspendarea cursului prescripţiei exstinctive reprezintă acea modificare a acestui curs constînd în oprirea, de drept, a curgerii termenului de prescripţie pe timpul cît durează situaţile, limitativ prevăzute de lege, care-l pun în situaţia de a ieşi din pasivitate pe titularului dreptului la acţiune.

12. 1. Cauzele suspendării

Trebuie de spus că nu orice imposibilitate de a acţiona duce la suspendarea termenului de prescripţie extinctivă. Termenul exstinctiv va fi suspendat doar în cazurile prevăzute de lege. Astfel art. 274 alin. 1 C. civil, prevede că curgerea termenului de prescripţie extinctivă se suspendă dacă:

1. ) înaintarea acţiunii este imposibilă din cauza forţei majore. Forţa majoră este o împrejurare de fapt, imprevizibilă şi de neînlăturat, care împedică în mod obiectiv şi fără nici o culpă din partea debitorului executarea obligaţiei contractuale a acestuia.
2. ) în cazul moratoriului. Aceasta este o amînare a executării obligaţiilor de cître organul împuternicit prin lege.
3. ) încorporarea creditorului sau a debitorului în rîndurile armate puse pe picior de război. Dacă creditorul şi debitorul se află în rîndurile armatei, în timp de pace, nu este temei de suspendare a termenului de prescripţie.
4. ) Lipsa unui reprezentant legal al creditorului incapabil sau limitat în capacitate de exerciţiu, cu excepţia cazurilor în care creditorul are capacitate de exerciţiu procesuală.

Se are în vedere în vedere minorii pînă la împlinirea a 18 ani sau cei ce au dobîndit capacitatea de exerciţiu prin emancipare. Din această categorie nu fac parte creditorii care sînt limitaţi în capacitatea de exerciţiu pentru abuzul de băuturi alcoolice şi consumarea de substanţe narcotice care au capacitate procesuală.

1. ) Suspendarea actului normativ care reglementează raportul juridic litigios. Organul legislativ care a emis actul legislativ poate dispune suspendarea acţiuni lui. În acest caz subiectele raportului juridic litigios se află în imposibilitatea de a cere executarea obligaţiei ce se naşte dintr-un raport juridic guvernat de un act juridic suspendat.
2. ) Suspendarea activităţii autorităţilor judecîtoreşti de a căror competenţă ţine soluţionarea litigiului dintre părţi.

Pe lîngă aceste temeiuri de suspendare codul civil conţine şi alte temeiuri speciale, în special cele ce se referă la relaţiile de familie, care vor fi supuse analizei odată cu studierea materiei respective.

Pentru a putea opera suspendarea, codul civil stabileşte o condiţie esenţială în aplicarea ei. Astfel potrivit art. 274 alin. 2, cauzele de suspendare trebuie să intervină în ultemele 6 luni al termenului de prescripţie mai mare de această perioadă sau înăuntrul termenului de prescripţie dacă acesta este egal sau mai mic de 6 luni.

12. 2. Efectele suspendării prescripţiei

Efectele suspendării prescripţiei sînt reglementate de alin. 3 al art. 274 C civil şi trebuie privite sub trei aspecte:

1. ) Perioada anterioară surveneirii cauzei. Timpul care s-a scurs între începutul prescripţiei extinctive şi data la care intervine cauza de suspendare intră în calculul termenului de prescripţie.
2. ) Durata cauzei de suspendare. De la data intervenirii cauzei şi pînă la încetarea acesteia, efectul produs constă în oprirea curgerii prescripţiei. Această durată nu va intra în calculul termenului de prescripţie.
3. ) Perioada ulterioară survenirii cauzei. După încetarea cauzei de suspendare efectul suspendării constă în reluarea cursului prescripţiei.

În legătură cu această ultimă perioadă, alin. 3 partea finală, reglementeză un efect special. În esenţă acesta constă în prorogarea momentului împlinirii termenului de prescripţie exstinctivă.

— Astfel dacă termenul de prescripţie aplicabil este mai mare de 6 luni iar termenul rămas după încetarea suspendării este mai mic de 6 luni acesta se va prelungi pînă la 6 luni.

--- Dacă termenul de prescripţie este mai mic de 6 luni, după încetarea cauzei de suspendare, acesta se va prelungi cu durata termenului de prescripţie. În această ultimă situaţie, în realitatea, cauza de suspendare reprezintă o cauză de întrerupere.

13. Întreruperea termenului de prescripţie

Întreruperea prescripţiei exstinctive constă în acea modificare a cursului termenului prescripţiei care se concretizează în încetarea cursului datorită unei cauze prevăzute expres de lege.

Cazurile de întrerupere a prescripţiei exstinctive sînt prevăzute expres şi exaustiv la art. 277 alin. 1 C. civil.

a.) O primă cauză o reprezintă introducerea unei cereri de chemare în judecată. Cererea de chemare în judecată va produce efectul său suspensiv numai dacă a fost admisă printr-o hotărâre definitivă. Ea nu va intrerupe prescripţia dacă a fost respinsă, anulată ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.

--- b). O a doua cauză o reprezintă recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie făcută de beneficiarul prescripţiei. Astfel debitorul îşi manifestă intenţia de a executa obligaţia ce îi incumbă în acel raport juridic, iar titularul dreptului capătă credinţa legitimă că debitorul îşi va executa obligaţiia de bună voie, fără a mai fi nevoie să-şi exercite dreptul său la acţiune spre a obţine executarea obligaţiei în mod forţat.

Efectele întreruperii prescripţiei extinctive sînt reglementate de alin 2 art. 277 C. civil. Astfel un prim efect este că întreruperea şterge termenul prescripţiei începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. Al doilea efect este că după întrerupere, curge un nou termen de prescripţie.

14. Repunerea în termenul de prescripţie

Repunerea în termen poate fi definit ca fiind un beneficiu acordat titularului dreptului la acţiune de a fi formulată şi după expirarea termenului de prescripţie, care, datorită unor împrejurări legate de persoana reclamantului nu a putut fi intentată înăuntrul termenului prescris. Sediul materiei îl reprezintă, art. 279 alin. 1. C. civil.

Astfel, conform acestui articol: "în cazuri excepşionale dacă instanţa de judecată constată că termenul de prescripţie exstinctivă nu este respectat datorită unor împrejurări legate de persoana reclamantului, dreptul încălcat al persoanei este aopăraf.

Totuşi repunerea în termen va putea opera dacă dreptul la acţiune a fost exercitat înainte de expirarea unui termen de 30 de zile calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie.