Drept

1. Noţiunea persoanei juridice

Realitatea socială a demonstrat că realizarea interesului individual al persoanelor fizice deseori este dificil de a fi obţinut prin eforturi singulare. Acesta fiind unul dintre motivele care a determinat oamenii să se asocieze în vederea obţinerii unor beneficii care în mod individual fie era imposibil, fie era greu de realizat. Avînd în vedere că aceste asocieri erau formate din persoane individuale cea ce a rezultat dn aceste asicieri s-a convenit să se numească de asemenea persoană. Asocierea acestor persoane, în timp, au căpătat denumiri diferite - persoană morală, persoană civilă, ca în final să se recurgă la cea de persoană juridică. De lege ferenda, considerăm, alături de alţi autori, că în viitor denumirea de persoană juridică să fie înlocuită cu acea de "subiect artificial de drept" care reda mai explicit esenţa acestei instituţii.

In literatura de specialitate persoana juridică a fost denumită acea: "entitate, ca subiect de drept distinct, care este creată facultativ de către una sau mai multe persoane cu respectarea cerinţelor legale de fond şi de formă".

Art. 55 din C. civil, defineşte persoana juridică ca: "organizaţie care are un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiile sale cu acest patrimoniu, poate să dobîndească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale, să-şi asume obligaţii, poate fi reclamant şi pîrît în instanţa de judecată".

Sediul materiei, art. 55 - 105, C. civil.

2. Teoriile privind persoana juridică

La întrebarea ce sînt persoanele juridice, cum se poate explica natura personalităţi juridice, de-a lungul timpului, sau propus mai multe teorii:

1. ) Teoria ficţiunii. Potrivit acestei concepţii persoana jurdică este o ficţiune realizată de legiuitor, deci în baza unor dispoţiţii legale. Ea nu are propria capacitate, ea făcînd uz doar de capacitatea persoanelor fizice care o formează. Aceată teorie a fost amplu criticată pentru următoarele motive:

--- nu se recunoaşte capacitatea civilă a persoanei noi formate;

--- fiind vorba de o ficţiune, atunci şi răspunderea ei de asemenea ar fi o ficţiune ceia ce nu poate fi admis.

1. ) Teoria realităţii concrete. Ea porneşte de la ideia că drepturile nu există de cît în interesul indivizilor, iar într-o colectivitate drepturile care aparţin acesteia în realitate aparţin celor care sînt destinatarii lor, adica membrii colectivităţii. In legătură cu aceată teoriie au apărut două orientării:

— subteoria organică potrivit căreia persoana juridică este o realitate organică, biologică;

--- sibteoria voinţei colective potrivit căreia un colectiv poate fi privit ca o persoană, dacă are o voinţă colectivă, distinctă de voinţele individuale.

Aceste teorii au fost criticate pentru motivul că se face confuziunea între grup şi persoană juridică. Un grup nu este neapărat şi o persoană juridică.

1. ) Teoria proprietăţii colective. Potrivit acestei teorii persoana juridică reprezintă o realitate dezvăluită de existenţa unei proprietăţi colective, iar propritat al acestor bunuri nu este entitatea nou formată ci grupul în mod colectiv. Printre criticele acestei teorii reţinem; membrii asociaţii pot dobîndi doar drepturi patrimoniale comune nu şi drepturi personale comune; dacă nu există un subiect distinct de cel al asociaţilor s-ar ajunge la răspunderea pentru fapta altuia, care s-ar extinde, de drept, asupra tuturor asociaţilor.
   1. ) Teoria patrimoniului de afectaţiune. Potrivit acestei teorii persoanele juridice sînt simple patrimonii fără subiect, patrimonii impersonale, care nu aparţin în colectiv asociaţilor, ci scopului destinaţiei pentru care au fost constituite. Printre critici aduse sînt acelea că, această teorie, refuză să vadă un subiect de drept într-o colectivitate, însă nu ezită să-l vadă în patrimoniul colectivităţii, nu explică raporturile nepatrimoniale ale persoanei juridice.
2. ) Teoria instituţiei. În această opinie persoanele juridice sînt nişte colectivităţi,organizate în vederea realizătii unui scop. Criticile care-i sau adus sînt că nu face diferenţierea între noţiunea de grup cu cea de persoana juridică.

1. ) Teoria instituţională. Potrivit acesteia persoana juridică există acolo unde este un scop colectiv şi un interes particular al membrilor grupului. Deci, statul nu are nci o contribuţie la formarea ei; nu statul crează persoana juridică prin urmare el nu o poate suprima.
2. ) Teoria realităţii tehnice. Potrivit acestei teorii, persoana juridică este o realitate în plan juridic, un subiect capabil de a avea drepturi subiective. Aceste depturi sînt recunoscute în vederea realizării scopului pentru carea ea a fost constituită. Aceasta este teoria care poate fi considerată cea mai apropiată de adevăr.
3. Elementele constitutive ale persoanei juridice

Din definiţia dată de C. civil, prin art. 55, rezultă şi elementele definitorii ale persoanei juridice. Acestea sînt: organizare proprie, patrimoniu şi scop.

1. ) Organizare proprie. Aceasta exprimă ideia că o entitate pentru a avea calitatea de persoană juridică trebuie să aibă o structură determinată de lege sau statut, fiindcă numai o unitate organizată într-un anumit mod poate acţiona ca subiect distinct, poate dobîndi personalitate juridică.

Această organizare a persoanei priveşte două aspecte: organizarea persoanei juridice pe verticală, în compartimente cu diferite structuri şi denumiri ca, de ex. secţii, ateliere, ferme, birouri, etc; şi organizarea persoanei juridice pe verticală prin stabilirea organelor de conducere şi desemnarea persoanelor fizice cu funcţii de conducere care acţionează în numele persoanei juridice.

Organizarea persoanei juridice diferă pentru fiecare persoană în parte în funcţie de scopul urmărit precum şi de mijloacele de realizare a acestui scop.

1. ) Patrimoniul propriu. Patrimoniul este definit ca totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic. Acesta este format din două părţi: partea activă, care cuprinde drepturile patrimoniale şi partea pasivă care cuprinde obligaţiile patrimoniale.

Patrimoniul persoanei juridice este propriu, adica aparţine persoanei juridice date şi distinct raportat la patrimoniul persoanelor membre ale persoanei juridice. El are importanţă atît în perioada constituirii, activităţii cît şi cel al lichidării acesteia. El reprezintă suportul material al calităţii de subiect de drept permiţînd posibilitatea răspunderii materiale a acesteia.

Autonomia patrimoniului persoanei juridice determină anumite consecinţe juridice:

• bunurile aduse de mebrii persoanei juridice ca aport social ies din patrimoniul acestora şi întră în cel al persoanei juridice;
• acest patrimoniu formează gajul general al creditorilor persoanei juridice;
  1. ) Scopul propriu. Potrivit art. 59 alin. 2, C. civil, persoanele juridice de drept privat pot avea un scop lucrativ (comercial) sau un scop nelucrativ (necomercial). Scopul propriu este denumit şi obiectul de activitate propriu şi indică însă-şi raţiunea de a fi a acestui subiect de drept. Acesta este un element constitutiv al persoanei juridice care concretizează pentru fiecare în entitate felul sau obiectul său de activitate.

Scopul persoanei juridice este lucrativ atunci cînd se urmăreşte dobîndirea de drepturi patrimoniale şi împărţirea beneficiilor şi este nelucrativ cînd nu se urmăreşte dobîndirea de drepturi patrimoniale, scopul acestora fiind unul ideal, de. ex., fundaţiile, asociaţiile, partidele politice, sindicatele, cultele religioase, etc.

Pentru a fi valabil, scopul persoanei juridice trebuie să fie:

• Licit să corespundă prevederilor legale în vigoare;
• Determinat să fie formulat concret, fără echivoc, încă de la înfiinţarea subiectului de drept respectiv.

4. Clasificarea persoanei juridice

Se pot stabili o miulţime de criterii după care se disting persoanele juridice între ele. Aceste criterii ne permit să împărţim persoanele juridice în grupe şi subgrupe.

Unele dintre criterii de clasificare sînt aplicabile tuturor categoriilor de persoane juridice, altele privesc numai unele din ele.

Din multitudinea de criterii posibile reţinem următoarele:

• domeniul dreptului de care aparţin;
• forma dreptului de proprietate ca temei al patrimoniului;
• natura scopului lor;
• calitatea celor ce le compun;
• modul lor de înfiinţare;
• naţionalitatea lor.

4.1. Persoanele juridice de drept public şi drep privat

Potrivit art. 57 din C. civil, prima parte, "persoanele juridice sînt de drept public şi de drept privat ... ". La baza acestei clasificări stă, în general, interesul urmărit de membrii ei la înfiinţarea persoanei juridice. Dacă persaona juridică promovează un interes general, al întregii colectivităţi, ea este din domeniul public, iar dacă promovează un unteres particular al fondatorilor, persoana juridică aparţine domeniului privat.

a.) Potrivit art. 58 C. civil sînt persoane juridice de drept public:

• Statul. Statul este o persoană juridică de drept public şi participă la raporturile reglementate de legislaţie civilă pe principii de egalitate. Este o persoană juridică deosebită deoarece nu îi sînt aplicabile dispoziţiile cu privire la constituirea, dizolvarea şi lichidarea persoanei juridice.

Statul este singurul subiect de drept care-şi autodetermină capacitatea juridică, ce dă expresie suveranităţii naţionale ce aparţine poporului. În acest sens nu există nici un act normativ care să prevadă clar structura organizatorică a statului. Structural statul are o organizare similară persoanei juridice; un organ suprem - poporul, un organ reprezentativ - parlamentul, un organ executiv - guvernul. Potrivit Constituţiei, organele statului sînt numite autorităţi publice.

Statul apare ca subiect de drept civil în următoarele raporturi juridice:

• în raporturile de proprietate statul este titular al dreptului de proprietate asupra unor bunuri publice şi private.

Bunurile statului ce ţin de domeniul public sînt determinate expres de lege, precum şi cele care sînt de uz sau interes public. Acestea sînt menţionate la art. 127 alin. 4 din Constituţie, art. 296 alin. 3 C. civil, şi art. 5 din Legea nr. 981/2000 privind terenurile proprietate publică.

Bunurile statului ce ţin de domeniul privat sînt toate celelalte bunuri care nu sînt trecute în modul stabilit de lege în domeniul public. Statul poate dobîndi dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul privat prin acte juridice cu persoane fizice şi persoane juridice, vânzarea- cumpărarea, donaţie, schimb, moştenire.

--- în raporturile obligaţionale statul apare ca debitor în cazul reglementat de art. 1405 C. civil potrivit căreia statul răspunde penal pentru aplicarea ilegală a măsurilor preventive sub forma arestului preventiv, a muncii corecţionale ş. a. De asemenea, neexecutarea de cître stat a obligaţiilor contractuale atrage răspuncerea contractuală a acestuia.

• în raporturile succesorale statul are vocaţie succesorală. Deci în cazul succesiunii vacante statul va culege moştenirea, art.. 1515 Codul civil.
• Unităţiule administrativ teritoriale. Potrivit art. 58 din C. civil, art. 3, din Legea nr. 764/2001 privind organizarea administrativ teritorială a Rep. Moldova, art. 4 din Legea nr. 123/2003 privind administraţia publică locală, unităţile administrativ teritoriale sînt persoane juridice de drept public. În Rep. Moldova unităţile administrativ teritoriale sînt:
• satul este unitate administrativ teritorială care cuprinde populaţia rurală, unită prin teritoriu, condiţii geografice, relaţii economice, social economice, social culturale, tradiţii şi obiceiuri. Două sau mai multe sate se pot uni într-o singură unitate administrativ teritorială numită comună.
• oraşul este unitate administrativ teritorială care pe lîngă condiţiile prevăzute mai sus cuprinde populaţia urbană. Unele oraşe sînt considerate municipii care sînt localităţi de tip urban cu un rol deosebit în viaţa economică, politică, ştiinţifică, culturală a ţării. Oraşele municipii în Rep. Moldova sînt: Chişinău, Bălţi, Bender, Comrat şi Tiraspol.
• Raionul este unitate administrativ teritorială alcătuită din sate (comune) şi oraşe, unite prin teritoriu, relaţii economice şi social culturale.
• Organele de stat împuternicite de lege să exercite o parte din atribuţiile guvernului. Trebuie de spus că aceste organe nu se subordonează Guvernului. Printre acestea identificăm:
• Banca Naţională a Moldovei al cărui mod de constituire şi funcţionare este reglementată de Legea nr. 548/1995.
• Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare care a fost constituită în temeiul Legii nr. 192/1998.
• Curtea de Conturi care a fost constituită prin Legea nr. 312/1994.

--- Organele de stat împuternicite prin actele autorităţilor publice centrale să exercite o parte din funcţiile guvernului. Personalitatea juridică a unor structuri ale guvernului rezultă din dispăţiţiile unor legi speciale, dintre care:

• Camera licenţierii - Legea nr. 451/2001.
• Agenţia Naţională pentru protecţia Concurenţei - Legea nr. 1103/2000.
• Departamentul Instituţiilor Penitenciare - Legea1036/1996, etc.

b.) Sînt de drept privat persoanele juridice, constituite de persoane private, care urmăresc un scop particular al fondatorilor sau al altor persoane determinate sau determinabile prin actul de constituire.

4.2. Persoanele juridice cu scop lucrativ şi persoane juridice fără scop lucrativ

Această divizare este cunoscută în doctrină ca o divizare în societăţi comerciale sau necomerciale. Principala deosebire dintre aceste două categorii constă în scopul urmărit de fondatorii acestor persoane juridice. La constituirea societăţilor comerciale fondatorii urmăresc obţinerea şi împărţirea beneficiilor, iar la constituirea societăţilor necomerciale asociaţii urmăresc satisfacerea necesităţilor lor spirituale, culturale, sociale.

a.) Persoane juridice cu scop lucrativ sînt:

• Societatea comercială poate fi definită în baza actului de constituire prin care asociaţii convin să pună în comun anumite bunuri pentru exercitarea activităţii de întreprinzător în scopul obţinerii şi împărţirii de beneficii. Dintre acestea enumerăm: societate în nume colectiv, societate în comandită, societate cu răspundere limitată, societate pe acţiuni.
• Cooperativa este acea persoană juridică, formată prin voinţa a cinci sau mai multe persoane în care convin să pună în comun anumite bunuri pentru a desfăşura anumite activităţi şi care contribuie la obţinerea de beneficii sau realizarea unor economii de cître membrii ei. Aceştea nu răspund pentru obligaţiile cooperativei, ci suportă riscul activităţii ei în limitele valorii cotei din patrimoniu deţinute. Cooperativa poate fi:

--- de producţie cînd se urmăreşte o activitate de producţie sau o altă activitate economică bazată preponderent pe munca personală a membrilor ei, Legea 1007/2002.

• de întreprinzător cînd se urmăreşte desfăşurarea unor activităţi economice sau de organizare prin care se contribuie la obţinerea de profit de cître membrii săi, Legea nr. 73/2001.

--- de consum cînd se urmăreşte satisfacerea intereselor şi necesităţii lor de consum, Legea 1252/2000.^

• întreprinderea de stat este persoana juridică ce desfăşoară, în baza proprietăţii de stat date ei în gestiune, activitatea de întreprinzător şi poartă răspundere, cu tot patrimoniul său, pentru obligaţiile asumate.
• întreprinderea municipală este persoana juridică, formată în baza proprietăţii unităţilor administrativ teritoriale, care desfăşoară activitatea de întreprinzător de producere a mărfurilor, de executare a lucrărilor şi de prestare a serviciilor pentru satisfacerea cerinţelor fondatorului şi pentru realizarea intereselor sociale şi economice ale colectivului de muncă.
• b). Persoane juridice fără scop lucrativ sînt:
• Asociaţia este organizaţie necomercială constituită benevol de persoane fizice şi persoane juridice, unite în modul prevăzut de lege, prin comunitate de interese care nu contravin ordinii publice şi bunelor moravuri, pentru satisfacerea unor necesităţi nemateriale. Acestea pot fi asociaţie obştească, partid politic sau organizaţie social politică, sindicatul, patronatul, organizaţiile religioase, asociaţiile de economii şi împrumut, fundaţia, etc.

5. Identificarea persoanei juridice

Identificarea persoanei juridice constă în individualizarea sau nominalizarea subiectului de drept în raporturile juridice la care part.icipă în nume propriu. Identificarea se impune pentru a putea distinge subiectul activ de subiectul pasiv şi în general pentru a putea distinge un subiect de drept de altul.

Ea apare importantă atît sub aspect social cît şi sub aspect individual. Sub aspect social este important a se cunoaşte cu exactitate potenţialii part.icipanţi la raporturile juridice. Sub aspect individual, fiecare persoană juridică este direct interesată să se distingă de alte asemenea subiecte de drept, să se poată individualiza în cele mai variate raporturi juridice, pentru a fi cunoscută în individualitatea sa.

• Denumirea persoanei juridice

Denumirea este acel atribut de identificare a persoanei juridice care se compune dintr-un cuvînt sau mai multe cuvinte stabilite în actul de constituire sau statut şi acceptate de organele de stat competente, în vederea distingerii acestor subiecte de drept de alte participante la raporturile juridice civile.

Art. 66 din C. civil, prevede că, persoana juridică participă la raporturile juridice numai sub denumire proprie, stabilită în actele constitutive şi înregistrată în modul stabilit. Aceasta trebuie să fie unică, adica irepetabilă, asigurîndu-se astfel inconfundabilitatea cu denumirea altor persoane juridice. Pe lîngă denumirea deplină persoana juridică poate avea şi o denumire prescurtată.

Denumirea trebuie să fie scrisă în limba română, cu caractere latine. Ea poate fi scrisă şi într- o altă limbă cu caractere specifice acelei limbi.

• Sediul persoanei juridice

Necesităţile practice dar şi securitatea raporturilor juridice impun existenţa unui loc în care persoana juridică să fie considerată întotdeauna prezentă, o aşezare care să permită contractarea ei în circuitul civil. Atributul de identificare prin care se arată locul ori stabilimentul în spaţiu al societăţii îl reprezintă sediul, reglementat în art. 67 C. civil.

Sediul persoanei juridice poate fi principal dar şi secundar, cel al filialilor care poate fi din ţară sau străinătate. Acesta va fi stabilit şi indicat în actul de constituire, art. 67 alin. 1, C. civ, înscriindu-se în registrul de stat.

Identificarea sediului se va realiza prin indicarea localităţii, raionul, sectorul, strada, numărul clădirii, numărul biroului sau apartamentului.

Ea poate avea sediul întrun spaţiu în temeiul unui titlu legitim, demonstrat prin înscrisuri, care poate fi un titlu de proprietate sau un contract care să ateste dreptul de folosinţă.

Schimbarea sediului se va face la decizia organului suprem al persoanei juridice şi este opozabilă terţlor de la data înregistrării ei, art. 67 alin. 2 C. civil.

• Naţionalitatea persoanei juridice

Naţionalitatea persoanei juridice exprimă apartenenţa ei la un anumit stat şi prin aceasta la un anumit sisitem naţional. Pentru a determina naţionalitatea persoanei juridice, legislaţia civilă moldovenească foloseşte două criterii: cel al înregistrării şi cel al locului plasării sediului. Aceasta rezultă din dispoziţiile art. 109 alin. 1 din C. civil, care prevede că: "societatea comercială trebuie înregistrată, în modul şi termenul stabilit de lege, la organul înregistrării de stat în a cărei rază teritorială se află sediul ei".

Aceiaşi soluţie este consacrată în art. 10 din Legea nr. 1265/2000 care prevede că înregistrarea se face de cître oficiile poştale ale camerii înregistrării de stat în a cărei rază teritorială îşi au sediul societăţile comerciale.

Potrivit art. 1596, C. civil, naţionalitatea persoanei juridice determină: statutul juridic al persoanei juridice; forma de organizare; exigenţile pentru denumire; temeiurile de creare şi încetare; condiţiile de reorganizare; succesiunea drepturilor; conţinutul capacităţii civile; răspunderea; raporturile interne dintre asociaţi; dintre societate şi asociaţi; modurile de dobîndire a drepturilor şi de asumare a obligaţiilor.

• Alte atribute de identificare

La identificare persoanei juridice pot contribui şi alte atribute cum ar fi: numărul de nregistrare, codul fiscal, emblema şi marca.

Numărul de înregistrare. La înregistrarea persoanei juridice acesteia i se atribuie un număr de înregistrare. Alături de alte atribute acesta identifică societatea în circuitul civil, iar datele despre aceasta se includ în registrul de stat al întreprinderilor. Acest număr rebuie să fie înscris în orice act emis de persoana juridică, art. 66 alin. 8 C. civil, sub sancţiunea de daune interese.

Codul fiscal (IDNO). Potrivit Hotărîrii Guvernului nr. 272/2002 acesta se va aplica pe toate actele emise de persoana juridică sub sancţiunea administrativă a neonorării documentelor persoanei juridice de cître organele fiscale.

Emblema. Emblema este o imagine, cu un sens convenţional, care uneori este însoţită de o deviză a titularului. De regulă aceasta este folosită de persoane juridice cu scop lucrativ consacrată în art. 24, alin. 5, din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprindere. În cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ este folosită simbolica consacrată legislativ prin Legea nr. 837/1996 cu privire la asociaţiile obşteşti.

Emblema se înscrie în registrul de stat şi se protejează cu aceleaşi mijloace ca şi denumire persoanei juridice.

Marca - este un sistem care face ca produsele şi serviciile unor persoane juridice să se deosebească de produsele şi serviciile ale altor persoane juridice, Legea nr. 588/1996 privin mărcile şi denumirile de origine a produselor.

Pentru a proteja marca contra posibilei utilizări de către alte persoane juridice ea trebuie înregistrată la registrul naţional al mărcilor şi denumirilor de origine ale produselor. Cererea se va depune la Agenţia de Stat pentru Potecţia Proprietăţii Industriale iar înregistrarea ei va fi confirmată de eliberarea unui certificat de înregistrare.

6. Înfiinţarea persoanei juridice

Înfiinţarea persoanei juridice reprezintă procesul de constituire ori organizare într-un cadrul legal a subiectului artificial de drept. Ceia ce pentru persoana fizică reprezintă naşterea, pentru persoana juridică reprezintă înfiinţarea ei. Ea va fi titulară de drepturi şi obligaţii numai după înfiinţarea ei care are loc în urma emiterii actului public de înregistrare. Fără un astfel de act persoana juridică nu există.

În funcţie de participarea autorităţilor publice la crearea persoanei juridice, doctrina a ivedenţiat trei modalităţi de înfiinţare:

a). înfiinţarea persoanei juridice de cître stat prin efectul legii. Acest mod de constituire este prevăzut expres de lege, deci ea apare în temeiul legii şi nu ca o consecinţă a emiterii actului de înregistrare. De exemplu, Camera de comerţ şi Industrie, Compania Teleradio - Moldova, Baroul Avocaţilor.

1. ) Prin recunoaşterea actelor constitutive de cître autoritatea publică competentă. Este situaţia cînd înfiinţarea persoanei se face la cererea uneia sau unora persoanei fizice cu respectarea unei proceduri prealabile prevăzute de lege, cum ar fi: tipul actului constitutiv care trebuie adoptat, cerinţele stabilite faţă de cuprinsul acestuia, actele care trebuie prezentat organului competen, formalităţile pe care trebuie să le îndeplinească fondatorii, formalităţile pe care trebuie să le îndeplinească persoana cu funcţie de răspundere a organului de stat competent.

Organul de stat competent va ferifica legalitatea actelor prezentate de fondatori şi dacă aceste sînt în conformitate cu legea va dispune înregistrarea ei urmat de eliberarea unui certificat de înregistrare care va confirma naşterea persoanei juridice.

1. ) Prin recunoaşterea ei de cître organul competent în urma obţinerii unei autorizaţii prealabile. Acest mod de înfiinţare este similar celui analizat mai sus cu deosebirea că pentru a putea fi înregistrată pe lîngă actele cerute pentru înregistrarea unei persoane juridice în general se cere şi existenţa unei autorizaţii eliberată de organele competente. De ex., crearea unei persoane juridice al cărui capital străin depăşeşte 5 milioane lei este necesară autorizaţia Agenţii Naţionale pentru Protecţia Concurenţii, înregistrarea unei instituţii financiare, de pensii, asigurări - autorizaţia Băncii Naţionale.

În consecinţă numai după obţinerea autorizaţiei, fondatorii pot să depună actele pentru înregistrarea persoanei juridice la organul de stat competent.

6.1. Actele constitutive

Pentru ca o persoana juridică să ea fiinţă nu este suficient ca ea să fie reglementată de lege. Este necesar ca viitorii fondatori să prezinte actele de constituire elaborate şi aprobate de ei, act sau acte care reprezintă voinţa materializată a fondatorilor de a înfiinţa o persoanaă juridică.

Din art. 62, care reprezintă sediul materiei, rezultă că persoanele juridice activează în baza actelor de constituire, care la număr poate fi unul singur (contract de constituire sau statut) sau două (contract de constituire sau decizie şi statut).

În ce priveşte forma actului de constituire acesta trebuie să fie încheiat în scris, în limba română şi semnat de toţi fondatotii ei. Ea poate fi închiată în formă autentică dacă legea (în cazul societăţilor comerciale, fundaţiilor şi instituţiilor privte) sau părţile prevăd acest lucru.

Din punct de vedere al cuprinsului actul de constituire trebuie să prevadă principalele atribute de identificare, denumirea şi sediul, precum şi modul de administrare a acesteia. De asemenea actul de constituire trebuie să prevadă clauzele generale ale acestuia care sînt cele reglementate la art. 108 din C. civil. Pe lîngă aceste clauze generale legea reglementează clauze speciale pentru fiecare societate comercială în parte, articolele 122, 137, 146, 157, 186 C. civ.

• Formarea patrimoniului

Persoana juridică poate exista dacă are un patrimoniu. Fondatorii acestora vor aduce cu titlu de aport la capitalul social bunuri sau valori prezente sau viitoare ori contribuie prin anumite activităţi la formarea lui. Patrimoniul persoanei juridice nu se confundă cu patrimoniul fiecărei persoane fondatoare.

Mărimea şi volumul acestor aporturi este diferită de la o persoană juridică la alta. Pentru societăţile comerciale este necesar ca o parte din aporturi să fie făcut pînă la înregistrarea societăţii, iar restul în termen de 6 luni de la data înregistrării. Este absolut obligatoriu ca contribuţia fiecărui asociat, modul, forma şi termenul transmisiunii să fie prevăzute în actul de constiruire.

Importanţa patrimoniului rezidă nu numai în posibilitatea persoanei juridice de a desfăşura activitatea propusă ci el constiuie totodată şi gajul general al creditorilor ei, astfel în caz de neexecutare a obligaţilor acestea vor putea fi satisfăcute prin atribuirea sau vînzarea de bunuri din patrimoniul ei.

• Înregistrarea persoanei juridice

Din dispoziţiile art. 6 alin. 1, rezultă că persoana juridică de drept privat există din momentul înregistrării ei. Pentru a o înregistra iniţiatorii ei sau reprezentantul lor legal va prezenta oficiului teritorial al Camerii Înregistrării de Stat actele cerute de lege. Aceasta în decurs de 15 zile va decide asupra valabilităţii cererii, oportunitatea ei ne avînd nici o rezonanţă, art. 63 alin. 4 partea a doua. În baza hotătîrii de înregistrare a cererii persoana juridică se va înscrie în Registrul de stat atribuindu-se un număr. În registru se va consemna principalele date de identitate a persoanei juridice, datele de identitate ale managerului principal şi ale fondatorilor şi alte date cerute de lege. Ca dovadă a înregistrării de stat, Camera va elibera un certificat de înregistrare. Din momentul înregistrării persoana juridică dobîndeşte capacitatea juridică şi implicit calitatea de subiect de drept.

În cazul persoanelor juridice de drept public aceasta ea fiinţă în momentul intrării în vigoare a legii de aprobare a regulamentului ori statutului ei sau la o dată indicată în acel act.

7. Funcţionarea persoanei juridice

În acest subiect for fi analizate raporturile juridice ce se stabilesc în interiorul persoanei juridice, cele ce privesc realizarea activităţii propuse la înfiinţare, precum şi regimul juridic al organelor de conducere al acestei. În acest sens vor fi analizate raporturile care privesc drepturile şi obligaţiile membrilor faţă de persoana juridică, organele persoanei de conducere, modul de formare şi organizare a fiecărui organ, corelaţia dintre ele, capacitatea juridică a persoanei juridice.

7.1. Drepturile şi obligaţiile mebrilor faţă de persoana juridică

Persoana sau persoanele care participă la constituirea persoanei juridice urmăresc şi dobîndesc prin participare anumite drepturi şi obligaţii. Aceleaşi drepturi şi obligaţii le vor avea şi persoanele care dobîndesc calitatea de membru ulterior constitirii persoanei juridice.

a.) In ce priveşte drepturile acestora, art. 55, alin. 3, C. civil, stabileşte categoria de drepturi pe care le au membrii săi faţă de societate. Astfel membrii unei societăţi dobîndesc drepturi patrimoniale numai în cazul societăţilor cu scop lucrativ şi drepturi nepatrimoniale indiferent de scopul ei.

--- Drepturile patrimoniale sînt dobîndite de membrii persoanei juridice cu scop lucrativ. Membrii persoanelor juridice fără scop lucrativ nu dobîndesc astfel de drepturi. Printre aceste drepturi putem identifica următoarele:

• dreptul asupra unei părţi din beneficiul realizat de persoana juridică.
• dreptul de a cesiona part.icipaţiunea sa cître un alt mebru sau o terţă persoană.
• dreptul asupra unei părţi din active în caz de lichidare a persoanei juridice.
• Drepturile nepatrimoniale concretizate în dreptul de a participa la activitatea sa care include:
• dreptul de a participa la şedinţele adunării generale, asociaţilor, congresului;
• dreptul de vot în cadrul adunării membrilor;
• dreptul la informare despre activitatea persoanei juridice;
• dreptul de control asupra activităţii organului executiv al persoanei juridice;

b.) în ce priveşte obligaţiile cea mai importantă este aceia de a contribui la formarea patrimoniului prin aporturi, contribuţii, cotizaţii, taxe, activităţi personale, etc, art. 112-114, C. civil. In dependenţă de forma de organizare a persoanei juridice prin lege sau prin actul de constituire în sarcina membrilor li se pot impune şi alte obligaţii - art.. 116 C. civil.

7.2. Orgnele juridice ale persoanei juridice

Structura organizatorică a persoanei juridice poate fi prevăzută atît de actul de constituire cît şi de dispoziţiile exprese a unor acte normative. Indiferent de modul de stabilire a acestor organe acestea sînt de două feluri: obligatorii şi facultative.

1. ) Organele obligatorii pentru toate persoanele juridice sînt:

• Organul suprem este format din fondatorii sau fondatorul persoanei juridice. Ea aprobă şi semnează actul de constituire, împuterniceşte persoana care trebuie să îndeplinească formalităţile înregistrării persoanei juridice. O forma de activitate a organului suprem o reprezintă convocarea lor în congres, conferinţă, adunare generală. Organul suprem decide asupra celor mai importante probleme ce ţin de constituirea, funcţionarea şi existenţa persoanei juridice. Dispoziţiile organului suprem sînt obligatorii pentru toţi membrii persoanei juridice, pentru organele ei şi persoanele cu funcţii de răspundere. Aceste hotătîri aprobate în limitele competenţei şi a legii nu vor putea fi anulate sau abrogate de cître un alt organ administrativ. Ele vor putea fi atacate pe cale jurisdicţională, fără a fi necesar judecarea cauzei în prezenţa a toţi membrii fondatori, fiind suficient un reprezentant al acestora.

--- Organul executiv este organul care pune în aplicare deciziile organului suprem precum şi cea care desfăşoară activitatea de administrare în vederea realizărilor obiectivelor propuse la înfiinţarea persoanei juridice. Organul executiv este colegial, unipersonal sau mixt cînd organul unipersonal este conducătorul organului colegial.

Membrii organului executiv sînt aleşi şi desemnaţi de organul suprem şi se subordonează lui. Ei deţin atribuţii de organizare a activităţii, de gestiune a patrimoniului şi de reprezentare a intereselor persoanei juridice. Cu unele excepţii, organul executiv poate încheia orice act permis de lege, aceste fiind considerate acte ale persoanei juridice şi o obligă pe aceasta.

1. ) Organele facultative. In cadrul persoanelor juridice pot fi create unel organe care, în funcţie de specificul activităţii ei, ar conduce la o mai bună desfăşurarea a activităţii ei. Printre acestea identificăm: organe reprezentative, organe de control.

--- Organe reprezentative pot fi:

• consiliul directoriu al societăţii pe acţiuni şi cooperativei de producţie care are peste 50 de acţionari sau membri;
• consiliul de administraţie al întreprinderii de stat;

--- consiliul instituţiei financiare, fondului de investiţii, consiliul burse de mărfuri, consiliul fundaţiei, etc.

Organul reprezentativ are atribuţia de a supraveghea activitatea organului executiv în perioada dintre şedinţele organului principal, de a decide asupra unor probleme urgente delegate de organul principal, de a direcţiona şi coordona activitatea persoanei juridice. Ea nu are funcţii executive şi nu reprezintă persoana juridică deşi sînt considerarte persoane cu funcţii de răspundere cu toate consecinţele ce rezultă din aceasta.

--- Organe de control sînt comisia de revizie, de cenzor sau un auditor independent. Aceştea sînt desemnaţi şi revocaţi de organul suprem şi se subordonează lui. Ea are atribuţia de a exercita controlul asupra activităţii economice şi financiare a persoanei juridice, adica asupra tuturor operaţiunilor efectuate de organul executiv, şi de a raporta organului suprem despre rezultatele controlului.

8. Capacitatea persoanei juridice

Capacitatea juridică a persoanei juridice este definită ca fiind aptitudinea de a avea şi a exercita drepturi subiective şi de a-şi asuma şi îndeplini obligaţiii civile. Din cadrul capacităţii juridice face parte capacitatea civilă care este o noţiune mult mai restrânsă de cît prima. Capacitatea civilă include capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu cu propriul conţinut, început şi sfîrşit.

Valorificarea capacităţii civile se face personal sau prin reprezentant.

• Capacitatyea de folosinţă

Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii. O componentă importantă a capacităţii de folosinţă a persoanei juridice o reprezintă specialitatea acestei capacităţi. Specialitatea capacităţii de folosinţă exprimă însuşirea de a avea doar acele drepturi şi obligaţii care sînt necesare realizării scopului legal sau statutar.

În studiul capacităţii defolosinţă se impune analiaza începutului, conţinutului şi sfîrşitului acestei capacităţi.

1. ) începutul capacităţii de folosinţă este marcat de momentul înregistrării persoanei juridice. Potrivit art. 60 alin. 1, C. civil: "Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se dobîndeste la data înregistrării de stat". Data înregistrării poate fi dovedită cu certificatul eliberat de organul de înregistrare.
2. ) Conţinutul capacităţii de exerciţiu constă în posibilitatea de a avea drepturile necesare realizării interesele celor care au constituit-o şi dobîndirea aptitudinii de a avea obligaţii. Ea include aptitudinea de a săvîrşi orice act juridic de natură civilă sau comercială. După înregistrare ea poate avea aptudinea de a-şi proteja dreptul asupra denumirii şi emblemei, poate solicita înregistrarea drepturilor dobîndite în procesul de constituire şi poate săvîrşi alte acte juridice pentru atingerea scopurilor statutare.

De asemenea persoanei juridice i se pot pune în sarcină anumite obligaţii legale, contractuale sau exstracontractuale de natură patrimoniale sau nepatrimoniale. De ex., obligaţia de a ţine evidenţa contabilă, de a desfăşura activitatea în limitele concurenţei loiale, de a efectua plăţi numai prin operaţiuni bancare, etc.

1. ) Sfârşitul capacităţii de folosinţă este marcată de data radierii persoanei juridice din Registrul de Stat. Radierea se face potrivit art. 99 din C. civil, după ce persoana juridică s-a dizolvat prin reorganizare sau a luat sfîrşit procedura de lichidare şi a fost prezentate toate actele.

• Capacitatea de exerciţiu

Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea de a dobîndi şi exercita drepturi şi aptitudinea de a asuma şi îndeplini obligaţii prin propriile acţiuni. Potrivit art. 61 alin. 1 C. civil, persoana juridică "îşi exercită ... drepturile şi execută obligaţiile prin administrator", adica prin organul executiv. Rezultă că persoana juridică se manifestă în raporturile juridice prin intermediul organelor sale, care sînt părţi componente ale ei şi nu subiecte distincte. Actele organelor persoanei juridice făcute în limitele competenţei conferite sînt acte ale persoanei juridice.

Şi în legătură cu studiul capacităţii de exerciţiu se impune analiza începutului, conţinutului şi sfârşitului acesteia.

1. ) începutul capacităţii de exerciţiu este marcat de data constituirii ei. Aceasta reiese din dispoţiţiile art. 61 alin. 1, C. civil, care prevede că persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi execută obligaţiile " la data constituirii ei". După cum se poate observa începutul capacităţii de exerciţiu coinchide cu acel al capacităţii de folosinţă.
2. ) Conţinutul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice sub aspectul întinderii este marcat de două limite: limita întinderii capacităţii de folosinţă şi cea ce îşi are originea în normele legale sau statutare.

Niciodată capacitatea de exerciţiu nu va fi mai întinsă de cît capacitatea de folosinţă. De asemenea actele juridice încheiate de organul executiv cu terţele persoane de bună-credinţă peste limitele legale sau statutare va depinde de izvorul normei încălcate.

Dacă această limită a fost stabilită de legea actul juridic încheiat va fi lovit de nulitate, chiar dacă terţul pretinde necunoaşterea interdicţiei aceasta deoarece se prezumă că limitarea prevăzută de lege se consideră a fi cunoscută de toţi.

Dacă interdicţia este prevăzută în statut iar terţul contractant a fost de bună credinţă actul juridic va putea fi anulat sau menţinut în funcţie de interesele terţului contractant, rămînînd persoanei juridice posibilitatea de a pretinde despăgubiri persoanei fizice care a exercitat obligaţiile organului executiv.

1. ) Sfârşitul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice încetează odată cu radierea ei din Registrul de Stat.

8.3. Capacitatea procesuală

Aceasta reprezintă o consecinţă firească a capacităţii civile cu care este înzestrată persoana juridică. Ea este reprezentată în instanţă de organele sale executive. Conducîtorul organului executiv este reprezentantul legal al societăţii avînd dreptul să reprezinte fără procură persoana juridică. În cererea de chemare în judecată, semnată de reprezentantul legal, în calitate de reclamant se indică persoana juridică şi nu este necesar să fie citaţi toţi participanţii.

Persoana juridică poate fi reprezentată în instanţă şi de un reprezentant convenţional, în baza unei procuri.

9. Reorganizarea persoanei juridice

Reorganizarea persoanei juridice este o operaţune complexă de transmitere a drepturilor şi obligaţiilor prin succesiune de la persoana juridică existentă la persoana juridică succesoare, care, fie că există, fie că ea naştere în urma reorganizării. Deci, prin procedura reorganizării are loc o transmitere a patrimoniului prin succesiune prin dizolvarea unei persoane juridice şi constituirea altei persoane juridice asigururîndu-se astfel continuitatea raporturilor juridice.

Reorganizarea persoanei juridice poate avea loc pe două căi:

a.) Reorganizare voluntară cînd are loc în baza unei hotătîri a organului suprem a persoanei juridice. O astfel de hotărâre se adoptă cu majoritatea de voturi stabilită de lege sau de actul de constituire. Dacă în procesul de reorganizare participă mai multe persoane juridice, hotărîrea de reorganizare trebuie să fie adoptată de fiecare persoană juridică.

b.) Reorganizare forţată poate fi decisă fie de instanţa de judecată fie de organul de stat competent.

Astfel instanţa de judecată poate emite hotărîrea de reorganizare a persoanei juridice cînd aceasta se află în proces de insolvabilitate cînd se va aplica procedura reglementată de Legea insolvabilităţii, procedura planului. Una din soluţiile planului poate fi divizarea persoanei juridice insolvabile în două sau mai multe şi transmiterea cotelor de participaţiune către unul sau mai mulţi creditori.

De asemenea Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei poate decite reorganizarea unei persoane juridice. Astfel potrivit art. 19 din Legea nr. 1103/2000 cu privire la protecţia concurenţe, Agenţia are dreptul să emită o hotărâre privind divizarea sau separarea forţată a unui agent economic care ocupă o situaţie dominantă pe piaţă dacă aceasta a încălcat de două sau mai multe ori dispoziţiile legale.

• Reorganizarea prin fuziune

Fuziunea este o operaţiune juridică prin care două sau mai multe persoane juridice se unesc pentru a forma o nouă persoană juridică. La fuziune are loc o succesiune universală, deoarece drepturile şi obligaţiile persoanelor juridice care se dizolvă trec integral la noua persoană juridică sau la cea absorbantă. Reorganizarea prin fuziunea poate fi realiza sub două forme: contopirea şi absorbţia.

1. ) Fuziunea prin contopire este acea operaţiune juridică prin care două sau mai multe persoane juridice se unifică pentru a forma o nouă entitate juridică. În urma contopirii, persoanele juridice care part.icipă la procesul de reorganizare se dizolvă şi sînt radiate din Registrul de stat.
2. ) Fuziunea prin absorbţie este acea operaţiune juridică prin care o persoana juridică absoarbe una sau mai multe persoane juridice care, în consecinţă, se dizolvă şi sînt radiate din Registrul de stat. Patrimoniul persoanei juridice absorbite trece la persoana juridică absorbantă care, după modificarea actelor de constituire, îşi continuă propria existenţă, precum şi toate raporturile juridice ale persoanelor absorbite.

În anumite situaţii reorganizarea persoanei juridice prin fuziune se poate produce numai cu autorizarea unui anumit organ de stat. De ex., fuziunea unor persoane cu scop lucrativ este necesară autorizarea în acest sens a Agenţiei Naţionale privind Protecţia Concurenţei pentru a evita formarea unei societăţi comerciale a cărui cotă pe piaţa de mărfuri ar depăşi 35 la sută. O astfel de autorizare este necesară pentru a dezavua orice tentinţă monopolistă pe piaţă.

• Reorganizare prin dezmebrare

Dezmembrarea este o operaţiune juridică potrivit căreia dintr-o persoană juridică apar două sau mai multe persoane juridice. Prin dezmembrare are loc o succesiune cu titlu universal, deoarece de la o persoană juridică parţial trec drepturile şi obligaţiile la una sau mai multe persoane juridice. Ea poate fi realizată sub două forme: divizare şi separare.

1. ) Dezmembrarea prin divizare este o operaţiune în care persoana juridică îşi pierde calitatea de subiect de drept prin dizolvare şi se împart.eîn două sau mai multe persoane juridice. De la parsoana juridică dizolvată la noile persoane juridice trec prin succesiune părţi din patrimoniu.
2. ) Dezmembrarea prin separare este o operaţiune juridică în care din componenţa unei persoane juridice care nu se dizolvă şi nu-şi pierde personalitatea juridică se desprind şi iau fiinţă una sau mai multe persoane juridice. Această formă de reorganizare este utilizată frecvent pentru formarea pe baza vilialilor a unor persoane juridice independente.

Separarea se poate face prin două modalităţi. Prima constă în separarea dintr-o persoană juridică a uneia sau mai multor persoane juridice la care trec părţi din patrimoniu. A doua constă în desprinderea unor părţi din patrimoniul persoanei juridice, fără a constitui noi persoane juridice, şi transmiterea lor către alte persoane juridice existente.

10. Transformarea persoanei juridice

Transformarea persoanei juridice este acea operaţiune prin care are loc o modificare a formei persoane juridice.

Persoana juridică poate să-şi continuă existenţa sub o altă formă, dacă o astfel de hotărîre este adoptată de organul suprem cu majoritatea indicată de lege şi dacă persoana juridică îndeplineşte toate condiţiile legale prevăzute pentru noua sa formă de organizare juridică.

Deci, ca urmare a transformării nu are loc trecerea drepturilor şi obligaţiilor de la o persoană la alta, fiindcă persoana juridică nu dispare, ci continuă să existe într-o altă formă. Chiar dacă în Registrul de stat se fac radieri si înscrieri, ea trebuie calificată ca o reînegistrare legală şi nu ca o dizolvare a unei persoanei juridice şi înfiinţarea alteia.

Sîntem în prezenţa transformării persoanei juridice cînd de exemplu, o societate cu răspundere limitată se transformă într-o societate pe acţiuni şi invers, etc. Nu vom fi în prezenţa unei transformări cînd modificarea priveşte atributele de identificare, denumirea, sediul, etc, sau cînd are loc transformarea unei societăţi necomerciale în comerciale.

In unele cazuri transformarea unei persoane juridice prezintă unele pericole pentru creditori. De ex., transformarea unei societăţi în nume colectiv în societatea cu răspundere limitată. In acest caz pentru a nu admite lezarea intereselor creditorilor. Art. 135, din C civil, prevede că, asociaţii societăţii în nume colectiv şi comanditaţii în cazul societăţii în comandită răspund solidar şi nelimitat şi după transformarea societăţii, dar numai pentru obligaţiile născute pînă la reorganizare, răspundere care se limiteazu pînă la expirarea termenului de 3 ani (termen de prescripţie general) de la data ajungerii obligaţiei la scadenţă.

11. Dizolvarea persoane juridice

Dizolvarea persoanei juridice poate fi definită ca fiind acea operaţiune juridică prin care se urmăreşte, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, încetarea definitivă a unei persoane juridice date, urmată de lichidare.

Dizolvarea este reglementată de art. 86-89 Codul civil şi intervine cînd persoana juridică nu mai poate desfăşura activitatea propusă fie datorită unor cauze ce ţin de activitatea economică a acesteia fie datorită unor cauze determinate de constituirea ei.

In general faza dizolvării cuprinde operaţiuni care declanşează şi pregăteşte încetarea existenţei persoanei juridice. Pe perioada dizolvării persoanei juridice ea îşi păstrează capacitatea civilă dar numai în măsura necesară realizării formalităţilor necesare în vederea lichidării ei. Astfel ea nu va putea încheia acte juridice ce vizează obiectul de activitatea a acesteia decît acele necesare lichidării ei cum ar fi încheierea unui contract de furnizare a energiei electrice, a apei, telefoniei, etc. ea însă este îndreptăţită să continuie şi să finalizaze operaţiunile începute anterior, art. 90 alin. 6. C. civil.

Codul civil în art. 86 alin. 1, pot fi evidenţiate două moduri de dizolvare a persoanelor juridice: dizolvarea voluntară şi dizolvarea forţată.

11.1. Dizolvarea voluntară

In cazul în care intervine una din cauzele de dizolvare, organul executiv trebuie să convoce în şedinţă organul surem şi să-i raportezi despre existenţa unui astfel de temei. Organul suprem convocat poate să decidă fie înlăturarea cauzei de dizolvare fie adoptarea unei hotărări de dizolvare şi începere a lichidării. Dacă în termenul prevăzut de lege nu s-a putut decide asupra dizolvării, la cererea participanţilor, acţionarilor, a organului de stat competent sau a procurorului asupra acestui aspect va decide instanţa de judecată.

Cauzele care pot determina dizolvara voluntară sînt prevăzute la art. 86, alin. 1 C. civil.

• Expirarea termenului pentru care a fost constituită. Regula este că persoana juridică se constituie pe o perioadă nelimitată. Prin excepţie prin actul de constituire se poate prevedea o dată pînă la care persoana juridică va exista. În acest sens art. 65 din C. civil prevede că: "la expirarea termenuluistabilit pentru existenţa persoanei juridice, aceasta se dizolvă dacă pînă la acel moment actele de constituire nu se modifică".

Ea va interveni de plin drept nefiind necesar consemnarea ei în Registrul de stat.

• Realizarea scopului pentru care s-a constituit persoana juridică. Trebuie de spus că realizarea scopului este o acţiune continuă şi încheiere ei este de regulă imposibilă. Dar dacă din actul de constituire rezultă cu claritate posibilitatea de a determina realizarea scopului, în cazul realizării lui persoana juridică trebuie să se dizolve. Atunci cînd organul suprem nu adoptă hotărîrea de dizolvare, acest lucru poate să-l ceară oricare din membrii prin instanţa de judecată.
• Imposibilitatea realizării scopului. Realizarea scopului ar putea să devină imposibilă din cauza unor pierderi neaşteptate, activele acestuia reducînduse întratît că nu mai pot asigura activitatea normală a acesteia. În cazul în care adunarea generală nu poate adopta o hotărîre în acest sens, asupra cererii participanţilor se va pronunţa instanţa de judecată.
• Adoptarea hotătîrii de lihidare şi dizolvare de cître organul competent al persoanei juridice. Acesta va decide dizolvarea prin lichidare atunci cînd consideră necesar, precum şi în cazul în care persoana juridică nu corespunde exigenţilor legii, dintre care:

--- numărul de asociaţi scade sub numărul stabilit de lege,

• valoarea activelor persoanei juridice scade sub nivelul valorii capitalului social stabilt de lege,

--- alte dispoziţii prevăzute de lege sau în actul de constituire.

11.1.1 Lichidarea persoanei juridice

Efectul principal al dezolvării constă în intrarea persoanei juridice în lichidare. Lichidarea este acea operaţiune juridică care constă în îndeplinirea unor acte juridice care să conducă la realizarea patrimoniului persoanei jurididice desfiinţate. Trebuie de precizat însă că nu întotdeauna dizolvarea persoanei juridice este urmată de lichidarea ei cum este cazul persoanelor juridice ce se desfiinţează în urma reorganizării prin contopire, absorbiţie sau divizare care nu trec prin procedura de lichidare.

Persoana care decide dizolvarea persoanei juridice este lichidatorul desemnat de organul suprem a persoanei dizolvate sau de instanţa de judecată care poate fi unul dintre mebrii persoanei juridice sau o persoană străină competentă. În lipsa desemnării lichidatorului de cître organele competente funcţiile acestuia le va exercita administratorul persoanei juridice.

Odată desemnat licidatorul va trebui să prezinte hotărîrea de desemnare a lui în această calitate organului de stat care ţine registrul persoanelor juridice de tipul respectiv, în vederea înregistrării lui. Din acest moment actele juridice încheiate de el vor fi opozabile terţilor şi nu de la data desemnării lui.

El va activa pînă în momentul radierii persoanei juridice din Registrul de stat, dacă între timp organul care l-a desemnat nu la revocat din această funcţie.

Pentru a putea îndeplini această funcţie, lichidatorul unei persoane juridice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

--- să fie persoanaă fizică;

• să fie cetăţean al Rep. Moldova;

--- să fi atins majoratul;

• să nu fie declarată incapabilă;
• să aibă domiciliul în Rep. Moldova.

11.1.2. Procedura de lichidare

Persoana juridică există ca subiect de drept şi are capacitate juridică atît timp cît figurează în Registrul de stat, încetându-şi existenţa în momentul radierii ei din registrul la terminarea procedurilor de lichidare. Radierea ei nu se poate face mai devreme de 12 luni de la data publicării avizului de dizolvare, în Monitorul Oficial al Rep. Moldova, art. 98 C. civil. În această perioadă licidatorul va trebui să îndeplinească toate formalităţile pentru încetarea existenţei subiectului de drept. Actele juridice pe care le va încheia lichidatorul va trebui să indice faptul că persoana juridică este în lichidare. În caz contrar răspunderea persoanei juridice şi a lichidatorului va depinde de atitudinea celeilalte părţi de a fi cunoscut acest fapt sau nu. În primul caz ambele părţi îşi asumă riscul unei astfel de operaţiuni, în cel de-al doilea caz part.ea contractantă va putea cere repararea prejudiciului.

Printre măsurile pe care trebuie să le ea lichidatorul în procesul lichidării se numără următoarele:

• Informarea creditorilor şi înaintarea creanţelor.

După înregistrarea desemnării sale, lichidatorul publică în Monitorul Oficial al Rep. Moldova în două ediţii consecutive, un aviz despre lichidarea persoanei juridice şi, în termen de 15 zile, informează fiecare creditor cunoscut despre lichidare şi despre termenul de înaintare a creanţelor, art. 91, C. civil. Fiecare creditor poate săţi formuleze creanţele în termen de 6 luni de la data ultimii publicaţii a avizului în M. Of., art. 92, alin. 1, C. civil. Acest termen nu este unul de decădere ci este unul de reper pentru întocmirea bilanţului de lichidare. Creanţele pot fi înnaintate şi mai târziu dar pînă la radierea persoanei din registru.

• Încheierea de noi contracte şi executarea celor existente

În procesul lichidării persoanei juridice, legiuitorul, permite lichidatorului să încheie noi acte juridice cum ar fi contracte de prestări servicii (internet, telefonie, ş. a.), sau de lealizare a activelor persoanei juridice în lichidare, angajarea de specialişti, organizarea de licitaţii, cesiunea de creanţă, ş. a.

De asemenea lichidatorul va putea să continue raporturile juridice în curs de realizare la data dizovării persoanei juridice, executîndule pînă ce acestea vor ajunge la scadenţă.

• Elaborarea proiectului bilanţului de lichidare

În termen de 15 zile de la data expirării termenului de înaintare a pretenţiilor (6 luni), lichidatorul este obligat să elaboreze proiectul bilanţului de lichidare care trebuie să reflecte valoarea de bilanţ şi valoarea de piaţă a activelor, inclusiv creanţele, datoriile persoanei juridice recunoscute de lichidator şi datoriile care se află pe rol de instanţei de judecată, art. 93, alin. 1, C. civ.

Dacă din proiectul bilanţului rezultă un excedent al pasivelor faţă de active lichidatorul este obligat să depună în instanţă o cerere de intentare a procesului de insolvabilitate. Ea va trebui pusă în termen de o lună de la data stabilirii insovabilităţii în caz contrar răspunzînd în subsidiar pentru obligaţiile apărute după expirarea termenului de o lună.

• Satisfacerea cerinţelor creditorului

Lichidatorul este obligat să plătească fiecărui creditor imediat ce creanţa acestuia a ajuns la scadenţă. Satisfacerea acestor creanţe se va face potrivit regulilor prevăzute la art. 573-574, C. civil. În cazul în care creditorii nu şi-au înaintat pretenţiile şi acei ce nu s-au prezentat pentru a primi executarea, sumele se depun în conturi bancare deschise pe numele lor, art. 95 C. civil.

• Repartizarea activelor rămase după satisfacerea creanţelor

Activele rămase după satisfacerea creanţelor se împart între persoanele îndreptăţite. Codul civil prevede proceduri distincte de împărţire a activelor pentru persoane juridice cu scop lucrativ şi pentru cele fără scop lucrativ.

• Repart.izarea activelor persoanei juridice cu scop lucrativ. După satisfacerea pretenţiilor creditorilor, activele persoanei juridice se transmit de către lichidatori membrilor săi roporţional participării lor la capitalul social. Raportul lichidatorului privind împărţirea bunurilor urmează să fie aprobat de organul care a desemnat lichidatorul. După aprobarea lui, el va planifica împărţirea lui în natură sau prin echivalent bănesc.

Predarea bunurilor se va face prin act sub semnătură privată dacă legea sau actul de constituire nu cere altfel.

--- Repartizarea activelor persoanelor juridice cu scop nelucrativ. Regula este că patrimoniul organizaţiei rămas după satisfacerea creanţelor trebuie transmis pentru realizarea scopurilor organizaţiei dizolvate. Prin excepţie patrimoniul acestuia se va împărţi între membrii asociaţiilor dacă acesta s-a format în exclusivitate din cotizaţiile şi dacă organizaţia nu a beneficiat de subsidii, donaţii, granturi făcute în alte scopuri decît în interesul participanţilor.

În cazul în care legea sau actele constitutive nu permit organului suprem de a adopta o hotărăre de repartizare a veniturilor sau lichidarea este realizată de instanţa de judecată, bunurile asociaţiilor obşteşti în lichidare care au rămas după satisfacerea creanţelor trec cu titlu gratuit în proprietatea statului.

• Radierea persoanei juridice

Radierea persoanei juridice constă într-o înscriere efectuată în Registrul de stat despre operaţiunea de excludere a subiectului de drept şi încetarea existenţei sale. După radiere persoanei juridice nu i se poate intenta nici o acţiune civilă ori de altă natură. Sediul materiei legea 1265/2000 cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor.

Pentru radierea persoanei juridice, lichidatorul trebuie să depună, la organul de stat care deţine registrul (Camera Înregistrării de Stat a Departamentului Tehnologii Informaţionale) în care este înscrisă persoana juridică dizolvată, o cerere împreună cu următoarele acte:

• bilanţul de lichidare
• actele de constituire
• certificatul de înregistrare
• exstrasul din Registrul de stat care probează că persoana juridică nu este fondator al unei întreprinderi sau organizaţii ori că nu are filiale şi reprezentanţe

--- actul de confirmare a onorării integrale a obligaţiilor persoanei juridice la bugetul de stat, eliberat de inspectoratul de fiscal,

--- actul de confirmare a încheierii conturilor bancare eliberat de bîncile în care persoana juridică a avut conturi

--- actul de predare spre nimicire a ştampililor persoanei juridice eliberat de Comisariatul de

poliţie

• numărul Monitorului oficial al Rep. Moldova în care a fost publicat avizul de lichidare

--- actul eliberat de Arhiva de stat care dovedeşte că documentele persoanei juridice care fac part.e din Fondul Arhivistic al Rep. Moldova au fost predate spre păstrare.

Camera Înregistrării de Stat va emeite în termen de 3 zile o decizie de radiere de la data primirii actelor atacabilă în contencios administrativ.

• Redeschiderea procedurii de lichdare

Dacă după radierea persoanei juridice apare un creditor sau se constată că există active, instanţa de judecată poate la cererea oricăruei persoane interesate să redeschidă procedura lichidării, şi dacă este necesar să desemneze un lichidator.

Persoana interesată poate fi orice creditor a persoanei juridice a cărui creanţă nu a fost satisfăcută, iar dacă era membru al persoanei juridice lichidate să demonstreze că există active nevalorificate.

Această cerere va putea fi depusă în termenul general de prescripţie de 3 ani de la data emiterii deciziei de radiere.

11.2. Dizolvarea fortată

Dizolvarea forţată intervine şi este pronunţată de către instanţa de judecată. Potrivit legislaţiei pentru dizolvarea persoanei juridice de către instanţă există două proceduri distincte; una reglementată de Codul civil şi cealaltă de Legea insolvabilităţii.

• Dizolvarea fortată regelementată de Codul civil

Această dizolvare are loc cazul în care temeiurile sînt cele prevăzute de C. civil, dintre care:

1. ) Constituirea persoanei juridice este viciată. Acesta va reprezenta temei pentru dizolvarea forţată numai dacă vicierea ei este concomitentă cu data constituirii nu şi dacă acestea apar ulterior datei constituirii. Se consideră viciată în cazul în care:

--- actele constitutive ale persoanei juridice nu corespund dispoziţiilor legale;

--- fondatorii acesteia nu au capacitatea civilă necesară;

• fondatorii nu şi-au exprimat consimţămîntul. în forma cerută de lege;
• dacă obiectul de activitate este interzis de lege.
  1. ) Actul de constituire nu corespunde prevederilor legii. Este situaţia cnd organul suprem al persoanei juridice, ulterior constituirii, modifică actul iar modificările nu corespund legii.
  2. ) Necorespunderea formei juridice de organizare a persoanei juridice prevederilor legale. Este cînd unele persoane juridice, potrivit legii trebuiau să-şi schimbe forma juridică de organizare pînă la o anumită dată. Cele care nu vor face acest lucru vor fi dizolvate forţat la cererea organului de înregistrare.
  3. ) Activitatea sa contravine ordinii publice. Se consideră contrară ordinii publice activitatea interzisă care, deşi nu este prevăzută în actul de constituire, este practicată de persoana juridică.
  4. ) Alte cazuri prevăzute de lege. Potrivit Legii 1265/2000 necomunicarea schimbării sediului persoanei juridice în termen de 7 zile constituie temei pentru dizolvarea forţată a persoanei juridice. Legea 1117/1997 dacă numărul de fondatori este mai mic de 10, capitalul social este mai mic de un milion de lei, cota part.e a unui asociat depăţeţte 10 % din capitalul social, ş.a.

Cererea de dizolvare forţată poate fi înaintată de participanţii la persoana juridică, procuror, de Ministrul Justiţiei, de organele de control, precum şi de alte persoane.

In ce priveşte soarta bunurilor persoanei dizolvate forţată, instanţa de judecată va putea pune bunurile acesteia sub administrare fiduciară. După pronunţarea de cître instanţa de judecată a dizolvării juridice, administratorul fiduciar va preda lichidatorului funcţia.

Lichidatorul desemnat de instanţa de judecată va trece la îndeplinirea tuturor formalităţilor de lichidare ca şi lichidatorul desemnat de organul suprm al persoanei juridice, îndeplinind practic aceleaşi atribuţii.

• Dizolvarea fortată reglementată de legea insolvabilităţii

Dacă persoana juridică nu şi-a onorat obligaţiile de plată faţă de creditori sau dacă valoarea activelor sînt mai mici de cît valoarea pasivelor în procesul de întocmire a bilanţului, persoana juridică poate fi declarată insolvabilă.

În acest caz dizolvarea persoanei juridice are loc potrivit unei proceduri stabilită de Legea insolvabilităţii, nr. 632/2001. Nu toate persoanele juridice vor putea fi supuse procedurii insolvabiltăţii cum ar fi statul administraţiile teritoriale, alte persoane juridice de drept public.

Acţiunea de intentare a insolvabilităţii va putea fi făcută de însuşi debitorul sau creditorii persoanei juridice insolvabile. Aceasta va fi depusă la instanţa competentă care este Curtea de Apel Economică care este obligată ca în decurs de 3 zile printr-o încheiere să se proinunţe asupra cererii, în sensul admiterii sau respingerii ei. Dacă admite cererea instanţa poate lua mosuri de conservare a patrimoniului persoanei juridice insolvabile printre care şi cea a administrării fiduciare.

Intentarea procesului de insolvabilitatea produce o serie de efecte juridice:

--- creanţele neajunse la scadenţă se consideră scadente,

--- debitorul insolvabil pierde dreptul de a administra şi de a dispune de bunurile ce îi

aparţin,

--- activitatea organelor de conducere a persoanei juridice se suspendă,

--- calcularea penalităţilor aferente datoriilor se suspendă,

— calcularea dobânzilor la obligaţiile bîncii aflate în proces de insolvabilitate se întrerupe.

Persoanei juridice insolvabile poate să i se aplice procedura planului, acesta avînd drept scop restabilirea solvabilităţii ei, fie prin satisfacerea creanţelor după aplicarea unor măsuri de remediere financiară şi economică, fie printr-o modalitate specifică de valorificare a masei debitoare. Această procedură poate fi propusă de debitor sau administrator în termen de cel mult 120 de zile de la data adoptării încheierii de admitere a cererii de insolvabilitate. Acest plan de redresare economică a persoanei juridice va trebui să fie votat de majoritatea simplă a creditorilor care deţin 50% din valoarea creanţelor. Dacă planul este confirmat de instanţa de judecată ea va înceta procesul de insolvabilitate trecînd la realizarea planului.

Dacă procedura planului nu a fost solicitată sau ea a fost respinsă administratorul va prelua în administrare imediat bunurile persoanei juridice procedînd la conservarea şi valorificarea lor în vederea stingerii creanţelor creditorilor.

După valorificarea acestor bunuri, instanţa de judecată va înceta procesul de insolvabilitate, urmînd ca administratorul să prezinte organului de înregistrare actele necesare radierii din Registrul de stat a persoanei juridice insolvabile.