În cadrul contractului de ranzacţie, părţile previn un proces ce poate să înceapă, termină un proces început sau rezolvă dificultăţile ce apar în procesul executării unei hotărîri judecătoreşti.
Pentru încheierea tranzacţiei se cere capacitatea necesară de a dispune de obiectul tranzacţiei.Tranzacţia poate stipula o penalitate pentru cel care omite să o execute.Nu se poate face tranzacţie cu privire la capacitatea persoanei sau la alte chestiuni care interesează ordinea publică.
Se poate încheia tranzacţie asupra unei acţiuni civile ce derivă dintr-o infracţiune.. Astfel, tranzacţia nu poate fi în cheiată cu privire la capacitatea persoanei şi cu privire la actele care priveşte ordinea publică.
Prin acte ce priveşte capacitatea persoanei este necesar de înţeles acele categorii de acte care privesc aptitudinea persoanei de a se prezenta în calitate de pîrît sau reclamant sau într-o altă careva calitate în cadrul procesului civil. Desemenea tranzacţia nu este admisă în ce priveşte schimbarea calităţii procesuale. Spre exemplu, obiect al tranzacţiei nu poate servi schimbarea calităţii vînzătorului bunului în cazul de evicţiune, astfel cum acesta să nu vină de partea cumpărătorului ci de partea celui ce a indus situaţia de evicţiune. Deasemenea obiect al tranzacţiei nu poate fi considerarea capacităţii sau incapacităţii persoanei de a săvîrşi anumite acte, indiferent de faptul dacă este aceasta persoană fizică sau juridică între părţi autoritatea lucrului judecat.
Tranzacţia nu este susceptibilă de executare silită decît după omologare. între părţi autoritatea lucrului judecat.
Tranzacţia nu este susceptibilă de executare silită decît după omologare. Tranzacţia poate fi declarată nulă pentru temeiurile generale de nulitate a actelor juridice.
Eroarea de drept nu este un temei de nulitate a tranzacţiei. Tranzacţia care este fondată pe un titlu nul este lovită, de asemenea, de nulitate cu excecpţia cazului când părţile au acoperit în mod expres nulitatea. Tranzacţia fondată pe un înscris ulterior recunoscut fals este nulă. Tranzacţia privind un proces început este nulă dacă părţile sau una din ele nu ştie că litigiul a fost terminat printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Dacă părţile au încheiat o tranzacţie privind toate afacerile dintre ele, descoperirea ulterioară a unui document care le era cunoscut nu este un temei de nulitate a tranzacţiei, cu excepţia cazului când a fost ascuns de una din părţi, sau cu ştiinţa acesteia, de un terţ
Tranzacţia este nulă daca are doar un obiect şi dacă documentele descoperite dovedesc că una din părţi nu avea nici un drept. Prezentul articol presupune două ipoteze: una ce priveşte posibilitatea părţilolr de a stabili clauze generale ale tranzacţiei asupra tuturor domeniilor relaţiilor dee afaceri între două sau mai multe persoane, iar prin urmare de a exclude în primul rând formulările de concretizare a fiecărui litigiu, iar în cel de-al doilea rând se presupune posibilitatea ca clauzele tranzacţiei să aibă referinţă la afacerile viitoare. Aceest fapt în mare măsură ar uşura relaţiile de afacere dintre agenţii economici, precum şi dintre alte categorii de persoane, iar drept rezultat s-ar exclude eventuala procedură judeecătorească pentru toate cazurile neânsemnate. Cea de-a doua ipoteză priveşte situaţia în care se declară uun principiu-prezumţie a faptului că părţile contractante au cunoştinţă despre întreg conţinutul şi forma activităţilor ce le au ca obiect al relaţiilor dintre ele. Prin urmare, chiar dacă apare un careva document, care într-un fel careva ar submina trăinicia relaţiiloor întrte părţile contractante, acecsta nu poate servi drept temei de declarare a nulităţii, chiar dacă de acest document, la încheierea trranzacţiei, nu s-a pomenit. Excepţie de la acestă regulă face parte cazul în care documentul acesta a fost tăinuit de către una
din părţi sau cu ştirea acesteia. În acest caz tranzacţia se consideră nulă. Astfel, dacă de fapt a avut loc tăinuirea acestui document, însă, aceasta nu este culpa uneia din păărţi aceasta nu poate duce după sine nulitatea tranzacţiei. Greşelile de calcul comise de una din părţi la încheierea tranzacţiei nu păăgubesc pe nici una din părţi şi urmează a fi reparate.
Articolul 1338 Cod civil stabileşte un principiu-prezumţie, conform căruia greşelile de calcul nu păgubesc partea care le-a făcut. Prin urmare, dacă aceste greşeli cauzează careva prejudicii ceeleilalte părţi la tranzacţie, partea care a comis greşala urmează a înlătura consecinţele acesteia. Astfel, în virtutea greşelii, contractul de tranzacţie nu este considerat nul, chiar dacă la cunoaşterea acestui fapt, cel ce a comis greşala nu ar fi încheiat tranzacţia. Greşelile de calcul pot servi temei de declarare a nulităţii contractului de tranzacţie dacă acestea au fost comise de către o terţă persoană, iar posibilitatea de a fi verificate de partea interesată era exclusă. Calculul greşit poate fi comis, spre exemplu, atunci când părţile contractante nu corect au partajat suprafaţa terenului moştenit, incorect sau numărat sumele de bani etc.
Nu poate fi considerat calcul greşit comis de către uuna din părţi, dacă în realitate calculul a fost făcut de către una din părţi, dar sarcina calculării aparţinea tuturor părţilor la contract, dar acestea nu au făcut nici calculul, acordînd încrederea celui ce a realizat-o de facto, nici nu au verificat corectitudinea calculării.