Drept

Îmbogăţirea fără justă cauză reprezintă un fapt juridic licit, care conform prevederilor art.8 generează drepturi şi obligaţii pentru participanţii la raporturi juridice civile, potrivit cărui orice persoană care şi-a majorat patrimoniul său prin reducerea corelativă a patrimoniului altei persoane fără a fi îndreptăţită de un temei juridic este obligată să restituie ceea ce nu-i aparţine. Tradiţional, aceste raporturi sunt denumite îmbogăţire fără justă cauza.

Are dreptul de a cere restituirea prestaţiei, persoana care, fără temei legal sau contractual, a dobîndit ceva (acceptant) ca urmare a executării unei prestaţii de către o altă persoană (prestator) sau a realizat in alt mod o economie din contul altuia este obligat să restituie acestei alte persoane ceea ce a primit sau a economisit. Nu este relevant faptul dacă îmbogaţirea fără justă cauzaă a avut loc ca rezultat al comportamentului uneia dintre părţi, a unui terţ sau ca urmare a unei cauze independente de voinţa lor.

Persoana care, pentru executarea unei obligatii prezente sau viitoare, a prestat ceva altuia, poate cere restituirea prestaţiei dacă: temeiul raportului obligaţional a decazut ulterior; obligatia este blocata de o excepţie care exclude pe termen lung posibilitatea executarii ei.

Pretenţia de restituire este exclusă dacă: prestaţia a corespuns unei obligaţii morale; acceptantul va dovedi că prestatorul ştia despre inexistenţa obligaţiei, dar a executat totuşi prestaţia sau că acesta a prestat in scopuri filantropice şi de binefacere; pretenţia de restituire a celor prestate pentru executarea unui contract nul, ar contraveni scopului protector al normei care a instituit nulitatea. Creditorul obligaţiei respective este numit prestator, iar debitorul - acceptant. În calitate de acceptant şi prestator pot figura orice persoană juridică şi fizică, inclusiv incapabilii, or deseori îmbogăţirea fără justă cauză nu depinde de voinţa dobînditorului.

Îmbogăţirea fără justă cauză presupune de fiecare dată o majorare a patrimoniului dobînditorului din contul patrimoniului prestatorului. Majorarea se poate produce în rezultatul acţiunilor prestatorului (executarea unei obligaţii inexistente, supraplata, achitarea repetată a preţului contractului, achitarea unei sume din greşeală, prestarea unui serviciu nedatorat, etc) care sunt urmate fie de transmiterea dreptului de proprietate, fie a posesiei şi/sau folosinţei asupra unui bun, fie transmiterea altui drept patrimonial. În anumite situaţii îmbogăţirea fără justă cauză se poate produce în rezultatul dispunerii de un bun de către o persoană neautorizată .

Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic de îmbogăţire fără justă cauză este important ca îmbogăţirea să se producă în lipsa unui temei legal sau contractual. Prin derogare, se va considera îmbogăţire fără justă cauză şi situaţia cînd la momentul îmbogăţirii exista temei juridic, însă ulterior acesta a decăzut. Normele care reglementează îmbogăţirea fără justă cauză au drept scop restabilirea În cazul în care creditorul poate înainta o acţiune bazată pe alte temeiuri legale (contract, delict, etc.) aplicarea normelor care reglementează îmbogăţirea fără justă cauză se exclude . Astfel, locatorul va putea cere achitarea chiriei de către locatar în baza contractului de locaţiune, iar proprietarul unui bun individual determinat va putea cere restituirea lui de la dobînditorul ilegal pe calea acţiunii în revindecare (Art. 374 -375 CC).

Îmbogăţirea fără just temei se poate produce în rezultatul celor mai diverse fapte juridice. Ea poate fi rezultatul acţiunilor acceptantului (culegerea din greşală a roadei de pe terenul vecin), în rezultatul acţiunilor prestatorului (achitarea repetată a mărfii procurate) sau în rezultatul acţiunilor terţilor (înmînarea de către transportator a încărcăturii altei persoane decît destinatarul). Îmbogăţirea fără just temei poate fi cauzată şi de evenimente. Astfel, suntem în prezenţa unei majorări nejustificate a patrimoniului dacă în rezultatul inundaţiei roadă de pe terenul unei persoane a fost amestecată cu roada vecinului şi nu este posibil de le separat (acensiunea mobiliară)

Temeiul raportului obligaţional se consideră decăzut dacă după efectuarea prestaţiei nu mai există (dispar) împrejurările care au stat la baza prestaţiei.

• Cel care presteaza ceva altuia nu pentru executarea unei obligatii, ci cu intentia, recunoscuta de acceptant, de a-l determina pe acesta la o anumita conduita poate cere restituirea prestatiei daca acceptantul nu a avut conduita urmarita de cel care a prestat.
• Pretentia de restituire a prestatiei conditionate este exclusa cind:
  1. atingerea scopului era imposibila de la bun inceput si prestatorul cunostea aceasta;
  2. prestatorul, contrar principiilor bunei-credinte, a impiedicat atingerea scopului

Cel care presteaza nu in scopul executarii unei obligatii, ci in urma constringerii sau amenintarii poate pretinde restituirea prestatiei, cu exceptia cazului in care acceptantul dovedeste ca avea un drept asupra prestatiei

Bunul dobîndit fără justă cauză trebuie să fie restituit în natură, iar acceptantul, poartă răspundere faţă de prestator pentru toate lipsurile sau deteriorările bunurilor obţinute fără justă cauză, inclusiv pentru cele accidentale, care au survenit după ce acceptantul a aflat sau trebuia să afle despre lipsa justei cauze pentru prestaţia acceptată. Pîna la acest moment, el raspunde doar pentru intenţie sau culpă gravă.

În cazul imposibilităţii de a restitui în natură bunul obţinut fără justă cauză, acceptantul urmează să restituie prestatorului bunul la preţul din momentul dobîndirii, precum şi să-i repare prejudiciile cauzate prin diminuarea ulterioară a preţului bunului, dacă nu a restituit preţul imediat dupa ce a aflat lipsa justei cauze pentru prestaţia acceptată.

Persoana care s-a folosit temporar şi fără justă cauză de bunul altuia fără intenţia de a-l procura sau de servicii străine, trebuie să remită prestatorului ceea ce a economisit în urma acestei utilizări, la preţul existent în momentul ţi in locul încheierii utilizării

Persoana care a transmis unei alte persoane, prin cesiune de creanţă sau în alt mod, dreptul său în temeiul unei creanţe neexistente sau nevalabile este în drept să ceară restabilirea situaţiei anterioare, precum şi restituirea documentelor care certifică dreptul transmis.

Persoana care a dobîndit un patrimoniu fără justă cauză este obligată sa transmită sau să compenseze persoanei indreptăţite toate fructele pe care le-a obţinut sau trebuia să le obţină din momentul în care a aflat sau trebuia să afle despre lipsa temeiului prestaţiei acceptate.

Pentru suma datorată conform alin.(1) se calculează dobindă in condiţiile art.619.

O dată cu restituirea bunurilor obtinute fără justă cauză sau cu recuperarea valorii lor, acceptantul este in drept sa ceara prestatorului compensarea cheltuielilor utile şi necesare de intreţinere şi pastrare a bunurilor, suportate din momentul cînd era obligat să restituie veniturile, luînd în calcul beneficiile pe care le-a obtinut. Dreptul la compensarea cheltuielilor se pierde în cazul în care acceptantul reţine intenţionat patrimoniul susceptibi întoarcerii. Dacă a dispus de un bun, iar actul de dispoziţie este opozabil persoanei îndreptăţite, persoana neîndrepăţită este obligată să restituie persoanei îndreptăţite tot ceea ce a primit în urma actului de dispoziţie. Dacă actul de dispoziţie are un caracter gratuit, obligaţia se pune în sarcina persoanei care a obţinut nemijlocit profit în temeiul acestui act.

În cazul în care o prestaţie valabilă faţă de cel indreptăţit este efectuată faţă de o persoana neîndreptăţită, aceasta este obligată faţă de indreptăţit să restituie prestaţia.