Fiind o ramură de drept dreptul afacerilor se află într-o strânsă legătură cu alte ramuri de drept.
- Raportul dreptului afacerilor cu dreptul civil. Este cunoscut faptul că dreptul civil şi dreptul afacerilor sânt subramuri ale dreptului privat şi ambele reglementează raporturi patrimoniale, precum şi relaţii nepatrimoniale între persoane fizice şi persoane juridic, însă domeniul de reglementare a acestor două ramuri este şi deosebit. Dacă dreptul comercial reglementează activitatea de producere, de executare a lucrărilor, prestarea a serviciilor, atunci dreptul civil reglementează raporturile cu persoanele juridice care mai sânt numite consumatori ai mărfurilor şi a serviciilor prestate de agenţii economici, precum şi rapoarte juridice cu persoane juridice care nu sânt legate de activitatea de antreprenoriat. Unii specialişti privesc dreptul afacerilor ca o instituţie a dreptului civil, tratând-o doar ca disciplină de studiu şi nu ca ramură de drept, însă în prezent dreptul afacerilor este calificat ca o ramură independentă de drept.
- Raportul dreptului afacerilor cu dreptul de procedură civilă. Toate litigiile apărute între agenţi economici, agenţi economici şi persoanele juridice, precum şi între persoanele juridice şi organele de stat sânt examinate de către instanţele judecătoreşti în temeiul Codului de Procedură Civilă. Prevederile actelor normative cuprinse în dreptul afacerilor sânt nişte norme materiale utilizate de instanţă la adoptarea hotărârilor şi deciziilor judecătoreşti.
- Raportul dreptului afacerilor cu dreptul fiscal. Agenţii aconomici începându- şi activitatea sânt obligaţi să-şi înregistreze întreprinderea la organul fiscal din teritoriu unde îşi au sediul, să obţină cod fiscal, să calculeze şi să achite impozitele stabilite de stat pentru a completa bugetul statului.
- Raportul dreptului comercial cu dreptul muncii. Întreprinderile, după înregistrare, pentru a desfăşura o activitate de producere în afară de materii prime, materiale şi utilaje au nevoie şi de resurse umane. Respectarea legislaţiei muncii este obligatorie din partea tuturor agenţilor economici, astfel la toate întreprinderile salariaţii sânt în drept să ceară respectarea contractului individual de muncă, să li se plătească salariu corespunzător, să beneficieze de un concediu anual plătit. De aceea pentru juriştii care activează în cadrul întreprinderilor este obligatorie cunoaşterea normelor legislaţiei muncii, în caz contrar întreprinderile pot suporta cheltuieli nejustificate, legate de suloţionarea litigiilor de muncă.