Actele administrative sînt emise în scopul de a produce efecte juridice. Ele încep să producă efecte juridice din momentul publicării, în cazul actelor administrative normative şi cel al comunicării, în cazul actelor administrative individuale. Numai din aceste momente un subiect de drept are obligaţia de a avea o anumită conduită, întrucît atunci ele iau cunoştinţă de conţinutul actului. Deci, actele administrative produc efecte pentru viitor, sînt active şi nu retroactive[1].
Totuşi există şi unele excepţii, cum ar fi:
— actele administrative care prevăd o dată ulterioară de la care intră în vigoare cele normative sau de la care produc efecte juridice cele individuale;
— actele administrative cu caracter retroactiv, respectiv actele care constată existenţa sau întinderea unor drepturi şi obligaţii care au luat naştere anterior (actele declarative sau recognitive) ori inexistenţa lor.
Din această categorie de acte administrative cu caracter retroactiv fac parte actele ce prevăd producerea efectelor juridice la o dată anterioară publicării lor, actele de revocare (anulare), care produc efecte juridice de la data intrării în vigoare a actului desfiinţat sau de la data emiterii actului de desfiinţare; actele interpretative care emană de la aceeaşi autoritate ce a emis actul interpretat sau de către o autoritate ierarhic superioară şi au ca efect retroactiv de la data aplicării actului interpretat; actele administrative jurisdicţionale, care au efect retroactiv, întrucît se recunosc părţilor situaţii juridice preexistente emiterii actului[2].
Încetarea efectelor. Actele administrative produc efecte juridice pînă la momentul ieşirii lor în vigoare, care se face fie prin intervenţia unui act juridic emis în acest scop, fie a unor fapte materiale prevăzute de lege care lipsesc de efecte juridice aceste acte.
Actele administrative emise pentru încetarea efectelor unui act administrativ aparţin, de regulă, autorităţii emitente, autorităţii ierarhice acesteia, ori instanţelor judecătoreşti.
Modalităţile prin care încetează raporturile juridice administrative sînt: anularea, revocarea şi suspendarea.
5.1. Anularea. Prin anulare se înţelege manifestarea de voinţă a unei anumite autorităţi, în scopul de a determina încetarea efectelor juridice produse de un act administrativ, de a‑l desfiinţa.
Anularea este o formă specifică de încetare a efectelor juridice ale actelor administrative, ce nu poate fi aplicată faptelor materiale juridice care produc transformări în lumea materială pentru că bunul transformat într‑un fapt material nu poate fi readus în starea iniţială printr‑un act de anulare, ci, eventual, tot printr‑un fapt material juridic. Dimpotrivă, actul juridic fiind o manifestare de voinţă, va putea fi desfiinţat în efectele lui juridice tot printr‑o manifestare de voinţă.
Viciile de ilegalitate care afectează un act juridic pot fi mai mult sau mai puţin grave.
Nerespectarea unor condiţii de fond referitoare la conţinutul actului, de regulă, va atrage nulitatea absolută a actului administrativ, pe cînd nerespectarea unor condiţii de formă va atrage nulitatea relativă.
Nulităţile iau, în dreptul administrativ, aspectul nulităţilor absolute, întrucît aici îşi găseşte aplicare principiul sesizării din oficiu şi anularea poate fi hotărîtă oricînd, niciun termen de prescripţie nelimitînd controlul de legalitate pe care poate să‑l exercite autoritatea administrativă emitentă sau de către autoritatea sa ierarhică.
Actele administrative inexistente. Actul inexistent se caracterizează prin lipsa elementelor esenţiale referitoare la natura şi obiectul său, fără de care acesta nu poate fi conceput[3], cum ar fi actul emis de o autoritate vădit incompetentă sau de către o persoană care nu are calitatea de funcţionar public.
Actele administrative inexistente nu prezintă nici măcar aparenţa de legalitate, întrucît încălcarea legii este atît de evidentă încît oricine o poate sesiza şi, ca atare, nu mai au nevoie de nici o constatare[4].
Efectele anulării actelor administrative. În cazul în care actul administrativ este anulat pentru motiv că acesta este inoportun, acesta produce efecte doar de la data emiterii actului în anulare, păstrîndu‑şi efectele produse înainte de anulare[5].
5.2. Revocarea este o operaţiune juridică prin care organul administraţiei publice decide ca actul respectiv să nu mai producă efecte juridice pentru care a fost emis. Revocarea constituie un mod de încetare a efectelor juridice ale acestor acte; apare ca un caz particular al nulităţii lor, în acelaşi timp, un principiu al regimului juridic al actelor administrative.
Revocarea presupune o modalitate specifică de încetare a efectelor juridice ale actelor administrative realizată de către autoritatea administrativă emitentă (numită şi retractare sau retragere) sau de către autoritatea administrativă ierarhic superioară.
Deşi nu există nici un text care să precizeze prompt revocarea actelor administrative, ea nu poate fi contestată ci, dimpotrivă, aceasta s‑a consacrat ca un principiu determinat de specificul activităţii autorităţilor administrative, de organizare şi executare a legii, prin actele administrative unilaterale ca formă juridică principală de exercitare a administraţiei publice.
Motivele care conduc la revocarea actului administrativ sînt condiţiile de ilegalitate şi cele privind inoportunitatea.
Nu pot fi revocate actele administrative: a) declarate irevocabile de o dispoziţie promptă a legii; b) cu caracter jurisdicţional; c) de aplicare a sancţiunilor contravenţionale; d) care au fost executate[6].
Revocarea actelor administrative este o modalitate de anulare a lor.
5.3. Suspendarea constituie o altă modalitate de încetare temporară a efectelor juridice ale actelor administrative. Actul administrativ, după intrarea în vigoare, poate fi atacat sau contestat de persoanele interesate pe motive de ilegalitate, inoportunitate sau din alte motive. În aceste cazuri, în condiţiile legii actul administrativ poate fi suspendat.
Suspendarea semnifică situaţia în care un act administrativ, fără a fi desfiinţat, nu se mai aplică în mod provizoriu, adică încetează efectele juridice pe care trebuie să le producă actul administrativ. Suspendarea actului administrativ poate fi determinată de mai multe motive:
— contestarea legalităţii — în cazurile prevăzute de lege depunerea plîngerii suspendă aplicarea actului administrativ;
— la decizia instanţei de judecată — în cazul cînd suspendarea nu se face de drept, dacă a fost contestat actul, persoanele interesate pot cere instanţei să suspende actul administrativ, pentru a evita provocarea unei daune.
— în cazul schimbării condiţiilor de fapt după emiterea actului — se pune sub semnul întrebării legalitatea sau după adoptarea unei noi legi din considerente de oportunitate;
— din necesitatea de a pune de acord actul administrativ cu alte acte juridice cu forţă juridică superioară emise ulterior;
— la decizia organului ierarhic superior sau a organului care l‑a emis — în urma unui control şi numai cînd există motive serioase pentru a fi suspendat;
— suspendarea actului poate fi aplicată ca o măsură de pedeapsă — de exemplu, retragerea temporară a licenţei sau a permisului de conducere etc.
Suspendarea actului administrativ poate determina autoritatea care l‑a emis sau organul ierarhic superior să revoce actul administrativ[7].
[1] Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Op. cit., 2002, p. 318.
[2] Drăganu T. Actele de drept administrativ. Op. cit., p. 172‑174.
[3] Drăganu T. Nulitatea actelor administrative individuale. Op. cit., p. 59.
[4] Drăganu T. Acte de drept administrativ. Op. cit., p. 247.
[5] Iorgovan A. Noua lege a contenciosului administrativ. Geneză şi explicaţii. Bucureşti: Editura Roata, 2004, p. 328 şi urm.
[6] Creangă I. Curs de drept administrativ. Op. cit., p. 235.
[7] Creangă I. Curs de drept administrativ. Op. cit., p. 235.