Datorită existenţei mai multor definiţii ale devianţei şi clasificarea ei se face după mai multe criterii.
După natura devianţei – în care devianţa poate fi de trei feluri şi anume:
Devianţa pozitivă care se referă la finalităţi pozitive ale unui act deviant, aşa cum este cazul inovaţiei sau invenţiilor;
Devianţa negativă care este îndreptată contra valorilor unui grup social aşa cum este cazul infracţiunilor;
Devianţa neutră fiind caracterizată prin acte sau conduite tolerate de grup, aşa cum este cazul excentricităţii sau non – conformismului.
După forma de manifestare a devianţei acesta poate fi deschisă (identificată de agenţiile de control) şi ascunsă (care caracterizează cel mai adesea patologiile sexuale sau actele de corupţie ale oficialilor publici).
După tipul de devianţă aceasta poate fi penală (infracţiunile), sexuală, politică (terorismul), religioasă (fanatismul), autoagresivă (sinuciderea sau consumul de droguri) şi familială (maltratarea copiilor şi a femeilor).
După caracterul individual sau de grup al devianţei care implică socializarea unor subculturi deviante definite de anumite norme şi stiluri de viaţă (cazul organizaţiilor criminale, a reţelelor de prostituţie şi al traficului de droguri).
După caracterul ,,normal’’ sau ,,patologic’’ al actului de devianţă comis – devianţa aşa zis normală este considerată de cea mai mare parte a membrilor grupului social ca o practică firească, deoarece este manifestată de largi segmente de populaţie. Fumatul, consumul de alcool, călătoriile frauduloase în mijloacele de transport în comun fac parte din această categorie.