Sociologul american A. Cohen a descris următoarele funcţii sociale ale devianţei:
Clasificarea şi definirea mai precisă a normelor sociale, nu stipulează în detaliu tipul de comportament dezirabil, rămânând la atitudinea indivizilor posibilitatea de a adopta conduite alternative. Deoarece conţinutul lor perspectiv este slab, posibilitatea încălcării lor creşte oferind astfel grupului ocazia să reacţioneze, definindu – le într – un mod şi mai adecvat.
Creşterea solidarităţii grupului, în special în formele grave, actele de devianţă determină o atitudine colectivă comună, o solidarizare emoţională a grupului, care reacţionează pentru a – l sancţiona pe deviant.
Producerea unor schimbări necesare în cadrul sistemului social, în urma unor acţiuni deviante, grupul poate conştientiza faptul că unele reguli sau norme nu sunt adecvate contextului socio – cultural aflat în evoluţie , sau apar contradicţii între prescripţiile unor norme, în consecinţă, grupul se va mobiliza şi va schimba normele respective.
Consideră conformităţile ca fiind mai dezirabile decât devianţa, eşecul şi pedepsirea unei acţiuni deviante şi pot contribui la întărirea motivaţiei celorlalţi membrii ai grupului de conformare la norme.
Între disfuncţiile sociale ale devianţei, Cohen include:
Eliminarea motivaţiei de conformare la acei indivizi care cred că atât devianţa, cât şi conformitatea, generează acelaşi tip de recompensă, motiv pentru care încălcarea regulilor poate fi la fel de benefică precum respectarea lor.
Reducerea interdependenţei necesare pentru funcţionarea sistemului social, în special actele de devianţă ale persoanelor cu un statut înalt afectează cooperarea dintre rolurile sociale, diminuând funcţionalitatea întregului sistem.
În concluzie, să reţinem că devianţa este un fenomen social complex, cu o istorie la fel de îndelungată ca şi cea a formelor de convieţuire socială, în cursul căreia formele sale de manifestare au evoluat odată cu normele sociale, în funcţie de semnificaţia acordată de indivizi, normalităţii.