Caracterul complex şi multilateral al proceselor de administrare determină existenţa unei multitudini de metode de administrare. Metodele nu se exclud, dar se completează reciproc, deoarece fiecare metodă se caracterizează prin modul de realizare a scopurilor administrării, perceperea corectă a legăturilor reciproce dintre metode, clasificarea lor sînt foarte importante pentru înţelegerea esenţei şi a condiţiilor pentru o aplicare mai efectivă.
Există două moduri universale de acţiune asupra conştiinţei şi voinţei oamenilor: convingerea şi constrîngerea, ca metode generale ale administrării sociale, inclusiv ale administrării publice.
Se evidenţiază următoarele metode: administrative, economice, social‑psihologice, precum şi metode complexe de administrare. Sînt indicate metodele generale de administrare ce se referă la întregul sistem de administrare şi locale, proprii unor părţi aparte ale sistemului de administrare. Există însă şi alte principii de clasificare. Cel mai clar criteriu de clasificare a metodelor de administrare, acceptat de către majoritatea specialiştilor din domeniu, este caracterul acţiunii asupra obiectului administrării: direct şi indirect.
Metodele de influenţă (acţiune) directă se caracterizează prin acţiune volitivă nemijlocită a subiectului administrării asupra comportamentului celor administraţi. Subiectul administrării emite o decizie (ordin), cu un caracter obligatoriu. Neexecutarea deciziei, pentru obiectul administrării, implică urmări negative. Este absolut evident că, în virtutea naturii administrării publice, metodele acţiunii directe sînt necesare pentru procesul normal de administrare. Metodele acţiunii directe sînt numite metode administrative.
Metodele de influenţă (acţiune) indirectă de administrare asupra obiectului constau că, prin intermediul lor, subiectul obţine comportamentul dorit din partea obiectului, acţionînd asupra intereselor lui. Obiectul administrat este pus în aşa condiţii în care el singur este interesat de a acţiona în modul corespunzător nu la dispoziţia directă a subiectului administrării, dar în virtutea faptului că acest comportament se stimulează prin mijloacele corespunzătoare. Deoarece mijloacele de stimulare, de cele mai dese ori, poartă un caracter material, ele sînt numite metode economice de administrare.
2.1. Metodele de influenţă directe (administrative) se caracterizează prin unilateritatea şi caracterul autoritar de influenţă a subiectului administrării asupra celor administraţi (persoanelor fizice şi juridice). Persoana ce realizează funcţiile de administrare emite acte juridice cu caracter autoritar, care sînt obligatorii pentru executare de către toţi în adresa cui se adresează. Neexecutarea hotărîrii, ordinului, dispoziţiei etc. se califică ca abatere disciplinară care poate să implice aplicarea măsurilor de constrîngere.
În sensul larg al cuvîntului, metodele administrative (directe) asigură unitatea puterii executive, ordinea şi disciplina în interacţiune cu diverse subiecte şi instituţii statale, legalitatea funcţionării organelor executive. Metodele administrative (directe) influenţează asupra conştiinţei, voinţei şi comportamentului persoanelor cărora sînt adresate aceste metode.
Atingerea valorii depline a scopului şi sarcinilor administrării publice este imposibilă fără aplicarea metodelor de influenţă directă asupra subiecţilor de drept. Influenţa directă se realizează prin intermediul emiterii ordinelor, dispoziţiilor, care o manifestă autoritatea împuternicită sau persoana cu funcţie de răspundere ierarhic superioară competentă[1].
Metodele administrative (metodele de influenţă directă) pot fi clasificate după diverse criterii:
1) în funcţie de forma manifestării, metodele de influenţă directă se divizează în cele juridice (care se conţin în normele actelor administrative şi au un conţinut juridic) şi cele organizatorice (care se caracterizează prin efectuarea unor activităţi organizatorice de către subiectul administrării);
2) în funcţie de efectele juridice (proprietăţi juridice) produse de metodele administrative, se divizează în cele normative (care sînt aplicate în scopul elaborării actelor administrative cu caracter normativ) şi individuale (care sînt utilizate pentru elaborarea şi emiterea actelor administrative cu caracter individual);
3) potrivit gradului de influenţă administrativă asupra obiectului administrării, deosebim metode de administrare: imperative, de autorizare, de stimulare şi de recomandare.
2.2. Metodele de influenţă indirectă în literatura de specialitate sînt numite şi metode economice. Aplicarea lor contribuie la asigurarea intereselor economice şi celor materiale ale obiectului administrat, în condiţiile comportamentului onest şi legal. Metodele economice stimulează comportamentul legal, eficacitatea activităţii obiectelor, realizarea conştiincioasă a atribuţiilor ce le revin potrivit funcţiei deţinute (de exemplu, stimularea materială, stabilirea diverselor înlesniri, revizuirea politicii de impozitare etc.).
2.3. Metodele social‑psihologice de administrare sînt orientate la crearea în colectivul organului puterii executive a unui climat moral‑psihologic favorabil şi stabil care să contribuie la îndeplinirea cu succes a sarcinilor ce stau în faţa lui, stabilirea unui consens între subiectul şi obiectul administrării.
La metodele sociologice se referă metodele de administrare ale: proceselor sociale de masă; colectivelor, organelor, grupelor, fenomenelor din cadrul grupurilor şi proceselor; comportamentului individual.
Din categoria metodelor psihologice de administrare fac parte: completarea grupelor mici şi a colectivelor în baza compatibilităţii psihologice a angajaţi; umanizarea muncii; stimularea psihologică, formarea motivaţiilor de muncă; selectarea profesională a personalului cu caracteristici psihologice care ar corespunde maximal postului ocupat.
2.4. Metodele administrative, economice şi social‑psihologice de administrare Aceste metode cu diverse meniri şi conţinut, în realitate, de regulă, se intersectează, avînd trăsături tangenţiale, şi anume: 1) conţinutul de administrare; 2) subiecţii care le aplică; 3) obiectele faţă de care se aplică; 4) scopul aplicării; 5) forma influenţei juridice (emiterea actelor administrative).
Metodele administrative, economice şi cele social‑psihologice constituie un sistem de modalităţi (procedee) de influenţă a administratorului asupra celui administrat.
[1] Бахрах Д. Н., Россинский Б. В., Старилов Ю. Н. Административное право. Op. cit., 2008, p. 439.