Prin personalitate înţelegem, în general, individul uman considerat în ansamblul trăsăturilor sale bio-psiho-sociale caracterizate prin sincretism şi printr-o stabilitate relativă.
Numărul trăsăturilor biologice, psihologice şi sociale posibile ale unei persoane este extrem de mare, iar grupul de dezvoltare, ca posibilitate de îmbinare ale fiecăreia dintre acestea, de asemenea, aşa încât fiecărui individ uman îi corespunde o personalitate distinctă, o personalitate care se deosebeşte, mai mult sau mai puţin, de oricare alta.
Datorită faptului că formarea personalităţii, în general, este un process îndelungat şi deosebit de complex şi a faptului că personalitatea fiecărui individ constituie o sinteză originală a unei mari varietăţi de trăsături bio-psiho-sociale, nu se poate afirma că personalitatea infractorului ar reprezenta un nou tip sau o nouă varietate de personalitate umană, o nouă varietate a lui homo-sapiens, ci o personalitate obişnuită, care într-o mai mică sau mai mare măsură, pentru un timp mai îndelungat sau mai scurt, se particularizează prin unele trăsături comportamentale specifice.
Dacă s-ar admite ideea că personalitatea infractorului constituie un tip sau o varietate aparte de personalitate umană, s-ar admite implicit ideea caracterului înnăscut şi iremediabil al comportamentului infracţional.
În consecinţă, şi în psihologia judiciară prin expresia “personalitate criminală” se înţelege nu un tip aparte de personalitate (personalitate infracţională), ci individul infractor cu toate particularităţile sale bio-psiho-sociale, general umane şi cu toate caracteristicile care au putut determina sau influenţa într-un fel oarecare intrarea temporară a acestuia sub incidenţa legii penale.
Există un consens aproape unanim al specialiştilor cu privire la faptul că formarea personalităţii umane este rezultatul îmbinării optime a unei multitudini de factori pozitivi şi negativi, de natură bio-psihică şi socială care acţionează asupra individului de la naşterea sa şi în tot cursul vieţii acestuia.Nu există însă formule precise în această priviinţă şi oricare încercare de a alcătui şi recomanda reţete cu valoare universală pentru desfăşurarea acestui “proces tehnologic”, este cu totul hazardată.
Personalitatea infractorului este produsul unei îmbinări relative neizbutite, necesare sau îmtâmplătoare, permanente sau temporare a factorilor care concură la formarea sa, îmbinare care dă naştere unei personalităţi temporar imperfecte, dizarmonice, care întâmpină dificultăţi de diferite grade în procesul de adaptare la cerinţele vieţii în societate.
Corecta apreciere a personalităţii infractorului, în general a fiecărui individ infractor,nu poate fi realizată decât prin luarea în considerare a caracterului complex bio-psiho-social al individului uman, pe de o parte, a îmbinării şi întrepătrunderii strânse între aceşti factori şi a preponderenţei, a rolului decisiv pe care îl au, în acest ansamblu, elementele de natură socială, pe de altă parte.
Se impune în mod imperios o prezentare a principalelor coordonate bio-psiho-sociale ale personalităţii individului :
Vârsta infractorului – constituie una din trăsăturile individuale ale personalităţii care, în principiu, ne poate indica nivelul de dezvoltare bio-psiho-socială a individului.
De exemplu, vârsta individului ne indică în mare măsură gradul dezvoltării sale fizice, nivelul dezvoltării psihice, precum şi poziţiei în familie –starea civilă – şi în societate, în general, care toate la un loc ne pot da indicii preţioase privitoare la explicarea eventualelor abateri comportamentale ale celui în cauză.
Prin urmare, luarea în considerare a vârstei infractorului atât a celei criminologice, cât şi a celei mentale, poate contribui nu numai la explicarea unui anumit comportament ( în cazul nostru, cel infracţional), ci şi la găsirea celor mai potrivite căi şi mijloace de corectare şi dirijare a acestuia în viitor, în conformitate cu cerinţele vieţii sociale, precum şi cu interesele persoanei în cauză.
Sexul infractorului. Sexul reprezintă ansamblul trăsăturilor morfo-biologice şi sociale care diferenţiază indivizii în bărbaţi şi femei. Diferenţele dintre sexe se explică nu numai prin factorii de natură biologică înnăscuţi, ci mai ales prin influenţa unor factori de natură socio-culturală. Această realitate se manifestă nu numai în deosebirile pe care bărbaţii, pe de o parte, şi femeile, pe de altă parte, le prezintă din punct de vedere anatomo-morfologic, psihic şi social, ci şi prin manifestările de ordin comportamental al acestora.
Infirmităţile şi bolile somatice ale infractorului. Deficienţele de ordin fizic – infirmităţile - ca şi bolile somatice, fie ele congenitale, fie dobândite în cursul vieţii sau nu, constituie de regulă, prin ele însele cause ale comportamentului criminal şi deci, nu pot explica decât în foarte rare cazuri săvârşirea unor infracţiuni de către persoanele aflate în asemenea situaţii. Infirmităţile şi bolile, în special cele grave, de durată, ireversibile, se pot însă repercuta în mod negativ asupra stării psihice generale a celor în cauză, şi, în consecinţă asupra atitudinii acestora faţă de cei din jur, faţă de societate şi de valorile unanim recunoscute ale acesteia, asupra comportamentului.
Dacă însă unor astfel de pesoane li se acordă atenţia cuvenită, în ceea ce priveşte îngrijirile şi sprijinul de care au nevoie, instrucţie şi educaţie, crearea condiţiilor de afirmare în viaţă, în muncă şi activităţile reacreative pe măsura posibilităţilor şi nevoilor pe care le are în mod efectiv, dacă sunt tratate în mod uman, în aşa fel încât să nu li se mărească suferinţele, să nu li se agraveze complexele de inferioritate etc, ele pot avea un comportament corespunzător, pot fi împiedicate să comită abateri sau să vină în conflict cu legea.
Particularităţile etnice şi rasiale ale infractorului. Înţelegem acele trăsături socio-tipologice pe care individul le dobândeşte ca urmare a apartenenţei sale la un grup etnic sau rasă, adică la o anumită formă de comunitate umană, caracterizată printr-o comunitate de descendenţă biologică, de viaţă economică, de teritoriu, de limbă, de viaţă spirituală şi tradiţii.
Particularităţile etnice şi rasiale, trăsăturile care indică apartenenţa unei persoane la un asemenea grup, nu constituie elemente care ar putea explica prin ele însele aspectele cantitative sau calitative ale fenomenului infracţional dintr-o anumită epocă sau zonă geografică şi nici particularităţile infracţiunilor concrete care, după cum se ştie, îşi au adevăratele cauze în condiţiile efective de viaţă, în mediul social în general.
Explicaţiile reale ale faptelor infracţionale din ce în ce mai răspândite, nu constau nicidecum în particularităţile etnice, rasiale sau naţionale ale îndivizilor în cauză, ci în inegalitatea socială, incultură, mizeria şi şomajul la care aceasta dă naştere, în lipsa condiţiilor corespunzătoare de locuit, în instrucţia şi educaţia precară etc. şi chiar în “atenţia” sporită pe care organele de ordine, în special cele cu caracter represiv, cum sunt poliţia, procuratura şi justiţia, o acordă din principiu, acestor indivizi consideraţi “ de categoria a doua” şi potenţiali suspecţi şi “periculoşi”.