Convingerea, ca metodă de influenţă a subiectului administrării asupra conştiinţei celui administrat, deseori, se manifestă prin aplicarea diverselor stimulări faţă de cel administrat, care îşi onorează atribuţiile.
Stimulentul este mijlocul care stimulează activitatea indivizilor, activizează posibilităţile lor. Prin intermediul stimulentelor, administraţia publică realizează influenţa orientată spre exercitarea intereselor cetăţenilor, condiţionează cointeresarea lor la săvîrşirea unor activităţi.
Realizînd cu iscusinţă competenţa sa juridică şi de facto a posibilităţilor de stimulare, subiecţii administrării asigură transformarea adecvată a stimulentelor în motive de comportare a celor administraţi.
Stimularea (încurajarea) este un mijloc de influenţă asupra indivizilor, care prin interes şi conştiinţă concentrază voinţa oamenilor la un comportament legal, la executarea atribuţiilor de serviciu etc.
La momentul actual, există multiple norme juridice care reglementează, justifică încurajarea. Prin intermediul normelor juridice se fixează genurile de stimulare, temeiurile aplicării lor, competenţa subiecţilor în ceea ce priveşte aplicarea lor, procedura de stimulare.
Ca metodă de activitate a puterii executive, stimularea (încurajarea) se caracterizează prin următoarele particularităţi: temeiul faptic pentru aplicarea stimulentelor este meritul, activitatea apreciată pozitiv de către subiecţii administrării; aplicarea stimulentelor se bazează pe aprecierea activităţii deja efectuate; încurajarea este personificată, se aplică faţă de indivizi sau faţă de subiecţi colectivi; se manifestă prin încuviinţarea morală, atribuirea cu drepturi, înlesniri, valori materiale etc.; indirect, prin intermediul intereselor, emoţiilor, conştiinţei, subiectul administrării influenţează asupra voinţei celui încurajat, stimulînd activitatea lui.
Principiile de bază ale stimulării (încurajării) sînt: întemeierea, operativitatea, publicitatea, diversitatea stimulentelor.
Tipurile (genurile) de stimulare se stabilesc prin acte legislative, acte administrative ale organelor administraţiei publice centrale de ramură şi administraţiei publice locale, administraţia organelor statale şi celor nestatale.
Ca metodă de administrare, încurajarea reprezintă un sistem de mijloace de influenţă încurajatoare.
Toate stimulentele, după modalitatea influenţei lor asupra celor stimulaţi, pot fi divizate în cele: morale, materiale, combinate (mixte).
Un rol deosebit, în aplicarea metodei de încurajare, îi revine sistemului distincţiilor de stat. Distincţiile de stat ale Republicii Moldova sînt:
- Ordinele Republicii Moldova: „Ordinul Republicii“; „Ştefan cel Mare“; „Ordinul de Onoare“; „Gloria Muncii“; „Recunoştinţă Patriei“;
- Medaliile Republicii Moldova: „Meritul Militar“; „Pentru Vitejie“; „Meritul Civic“; „Mihai Eminescu“; „Nicolae Testemiţeanu“;
- Titlurile onorifice ale Republicii Moldova: „Meşter‑Faur“; „Maestru al Literaturii“; „Maestru în Artă“; „Om emerit“[1].
„Ordinul Republicii“ este o distincţie de stat supremă şi conferită pentru merite excepţionale în toate domeniile de activitate pentru binele Patriei şi al omenirii.
Conferirea decoraţiilor şi titlurilor de onoare, potrivit Constituţiei (art. 88 lit. a)), este de competenţa exclusivă a Preşedintelui Republicii Moldova.
[1] Legea cu privire la distincţiile de stat ale Republicii Moldova nr. 1123 din 30.07.1992, art. 9. În: Monitorul Oficial al RM nr. 008 din 28.09.1992.