Executarea legală şi optimă a deciziei a subiectului administrării a oricărei politici elaborate de el este imposibilă fără realizarea controlului şi supravegherii.
Controlul este atributul puterii executive, una din funcţiile lui de bază, ce include suprevegherea legalităţii şi oportunităţii diverselor activităţi, evaluarea procedurii efectuării lor şi rezultatelor atinse, din punct de vedere juridic, ştiinţific, social–politic, organizaţional–tehnic.
În multe cazuri, în scopul asigurării libertăţii cetăţenilor, întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor, izolarea lor de tutela statală excesivă, împuternicirile de control al subiecţilor administrării se limitează prin diverse acte normative, acordîndu‑le doar competenţa de supraveghere.
În condiţiile economiei de piaţă, limitarea implicaţiei organelor statale în activitatea agenţilor economici şi în viaţa cetăţenilor, volumul supravegherii se va majora din contul reducerii funcţiilor de control. Există însă şi alte argumente de sporire a rolului metodei de supraveghere. Unul dintre aceste argumente este extinderea rolului mijloacelor tehnice, diverselor tehnologii, a căror supraveghere este o condiţie de asigurare a securităţii publice. Supreavegherea reprezintă un control limitat. Deosebirea esenţială a supravegherii de control constă în faptul că supraveghetorul[1], în procesul realizării metodei de supraveghere, nu se amestecă în chestiunile interne ale supravegheatului[2].
În Republica Moldova există trei tipuri (genuri) de supraveghere: supravegherea judecătorească, supravegherea procurorului, supravegherea administrativă.
Ultimul gen al supravegherii este cel mai voluminos şi variat. El constituie o metodă de activitate a unui număr impunător de subiecţi ai administrării în toate domeniile şi, în mod special, în domeniile de: combatere a infracţionalităţii şi contravenţionalităţii; asigurare a ordinii publice şi a securităţii publice; asigurare a securităţii antiincendiare; asigurare a securităţii circulaţiei rutiere; asigurare a regimului frontier; asigurarea sanitar‑epidemiologică a populaţiei etc.
Supravegherea administrativă esenţial se deosebeşte de cea judecătorească şi de cea efectuată de către organele procuraturii.
Particularităţile de bază ale supravegherii administrative sînt: existenţa subiecţilor speciali ai supravegherii în persoana funcţionarilor publici; realizarea sistematică şi neîntreruptă; prezenţa scopului principal ai activităţii de supraveghere: controlul procesului de executare a normelor legale, asigurarea securităţii cetăţenilor, societăţii şi a statului, în mod special, în caz de diverse situaţii extremale (cataclisme) — cutremur, inundaţii, epidemii şi epizootii, incendii, explozii etc.; specializarea. Supravegherea administrativă, de regulă, este specializată şi are ca obiect de supraveghere respectarea regulelor speciale (securităţii antiincendiare, veterinare, sanitare, a comerţului etc.), prevăzute în diverse acte normative; ubiecţii supravegherii administrative se bucură de competenţă largă în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor de constrîngere statală în procesul activităţii sale.
Pornind de la particularităţile nominalizate, putem defini că supravegherea administrativă este controlul supradepartamental, specializat şi sistematic ai puterii executive privind respectarea de către toţi subiecţii dreptului administrativ a regulilor de conduită, stabilite în diverse domenii şi sfere ale administrării publice. Supravegherea administrativă are drept scop:
— în prim plan, pronosticul, prevenirea şi curmarea diverselor acţiuni (inacţiuni) ilegale din partea supravegheaţilor, prevenirea şi minimizarea diverselor consecinţe negative;
— în al doilea plan, aplicarea măsurilor de constrîngere statală faţă de cei supravegheaţi, care se găsesc vinoveţi în comiterea ilicitului concret, în scopul reeducării lor.
În sistemul supravegherii administrative pot fi evidenţiate două grupe de supravegheaţi (obiecţi ai supravegherii): 1) numărul nedeterminat de supravegheaţi, adică toţi cei care sînt obligaţi să respecte regulile sanitar‑epidemiologice, securităţii antiincendiare şi circulaţiei rutiere, vamale etc.; 2) numărul determinat de suprevegheaţi, adică toţi deţinătorii de licenţă şi alte permise etc.
Subiecţii supravegherii administrative (supraveghetorii) pot fi divizaţi în trei grupe:
1) structurile specializate ale supravegherii administrative de nivel naţional (supradepartamental), în sarcina cărora este supravegherea supradepartamentală a comportării supravegheaţilor;
2) inspecţiile de stat şi alte subdiviziuni din structura organelor administraţiei publice centrale de ramură;
3) reprezentanţii organelor administraţiei publice locale de ambele nivele.
[1] Supraveghetor — persoana însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva.
[2] Supravegheat — persoana care se află sub supraveghere sau careva proces (regulă), care este supravegheat.