Pin It

Supravegherea este utilizată ca metodă de administrare în domeniul protecţiei sănătăţii publice.

2.1. Supravegherea de stat a sănătăţii publice reprezintă activităţi întreprinse în numele statului, orientate spre colectarea continuă, analiza, interpretarea şi difuzarea datelor privind starea de sănătate a populaţiei şi factorii care o determină, precum şi activităţile controlului de stat în sănătatea publică în baza cărora sînt identificate priorităţile de sănătate publică şi instituite măsuri de sănătate publică.

Scopul supravegherii de stat a sănătăţii publice constă în efectuarea controlului privind executarea normelor care reglementează asigurarea condiţiilor optime pentru realizarea maximă a potenţialului de sănătate al fiecărui individ pe parcursul întregii vieţi prin efectul organizat al societăţii în vederea prevenirii îmbolnăvirilor, protecţiei şi promovării sănătăţii populaţiei şi îmbunătăţirii calităţii vieţii.

Acest scop nobil poate fi atins, inclusiv prin activităţi de supraveghere de stat a sănătăţii publice, cum ar fi cele prevăzute în art. 4 a Legii corespunzătoare[1].

2.2. Managementul sistemului de supraveghere de stat a sănătăţii publice. Ministerul Sănătăţii este autoritatea administraţiei publice centrale de specialitate în acest domeniu. Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice este autoritatea special creată şi competentă pentru supravegherea de stat a sănătăţii publice, fiind în subordinea Ministerului Sănătăţii. Consiliul de sănătate publică este organul consultativ pentru realizarea activităţilor de sănătate publică la nivel teritorial, care este instituit şi activează în baza unui regulament aprobat de Ministerul Sănătăţii.

Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice reprezintă un sistem unic cu subordonare pe verticală şi este dirijat de medicul‑şef sanitar de stat al Republicii Moldova — viceministrul Sănătăţii.

Acest serviciu este structurat astfel:

la nivelul întîi — Ministerul Sănătăţii, reprezentat de medicul‑şef sanitar de stat al Republicii Moldova — viceministrul Sănătăţii şi de direcţiile relevante ale ministerului;

la nivelul doi — Centrul Naţional de Sănătate Publică, centrele de performanţă de sănătate publică şi centrele teritoriale de sănătate publică.

2.3. Autorizarea sanitară a produselor, serviciilor şi activităţii lor se efectuează prin: notificare, înregistrare statală, certificarea sanitară şi expertiza sanitară.

Notificarea reprezintă o procedură de informare a autorităţii competente pentru supravegherea sănătăţii publice privind plasarea pe piaţă a unui produs sau serviciu şi despre caracteristicile relevante ale acestuia din punctul de vedere al sănătăţii publice.

Sînt spupuse avizării sanitare următoarele activităţi, proiecte de documente, produse şi servicii: atribuirea terenurilor pentru construcţii/reconstrucţii; proiectele de construcţii/reconstrucţii; recepţia finală a obiectivelor construite/reconstruite; standardele pentru produse şi servicii; tehnologiile de producere.

Sînt supuse înregistrării de stat produsele şi serviciile care reprezintă un pericol potenţial pentru sănătatea şi viaţa omului: substanţele chimice, radioactive, biologice şi preparatele din ele (denumite în continuare substanţe), utilizate pentru prima dată în ţară; produsele alimentare noi; suplimentele alimentare, altele decît cele care conţin exclusiv vitamine şi/sau minerale; medicamentele; sistemele de diagnostic microbiologic, diagnosticele, mediile nutritive, reagenţii chimici; substanţele biodistructive.

Certificarea sanitară reprezintă o procedură de evaluare a conformităţii lotului de produse cu legislaţia sanitară aplicabilă, ce include investigaţii de laborator ale lotului de produse.

Expertiza sanitară include investigaţii, examinări, cercetări, experimentări, testări şi măsurători ale determinanţilor stării de sănătate. Ea se efectuează de către experţii din cadrul instituţiilor Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice şi de alţi experţi abilitaţi, utilizîndu‑se metode şi procedee de investigaţii şi măsurare oficial recunoscute.

2.4. Supravegherea şi prevenirea maladiilor. Prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile reprezintă o prioritate de sănătate publică şi constituie subiectul politicilor de dezvoltare social‑economică. Ele se efectuează prin acţiuni complexe de prevenţie primară şi secundară.

2.5. Declararea şi anularea stării de urgenţă în sănătatea publică. Unul din rezultatele supravegherii de stat a sănătăţii publice, efectele juridice ale acestei metode de administrare este declararea stării de urgenţă.

Starea de urgenţă în sănătatea publică se declară de către Comisia naţională extraordinară de sănătate publică şi/sau comisia teritorială extraordinară de sănătate publică, la propunerea medicului‑şef sanitar de stat al Republicii Moldova sau a medicului‑şef sanitar de stat din teritoriul respectiv. Ea se declară prin emiterea unei hotărîri a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică sau a unei comisii teritoriale extraordinare de sănătate publică, care va include cel puţin: descrierea naturii urgenţei de sănătate publică; specificarea unităţii teritoriale, administrative sau geografice care constituie subiectul acestei hotărîri; condiţiile care au condus la declanşarea urgenţei de sănătate publică; durata de timp pentru care se instituie starea de urgenţă în sănătatea publică; autoritatea competentă pentru supravegherea sănătăţii publice responsabilă de gestionarea urgenţei de sănătate publică.

Declararea stării de urgenţă în sănătatea publică modifică şi regimul juridic al supravegherii în acest domeniu.

Anularea stării de urgenţă în sănătatea publică se declară de către Comisia naţională extraordinară de sănătate publică şi/sau comisia teritorială extraordinară de sănătate publică, la propunerea medicului‑şef sanitar de stat al Republicii Moldova sau a medicului‑şef sanitar de stat din teritoriul respectiv. Anularea se declară prin emiterea unei hotărîri a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică sau a comisiei teritoriale extraordinare de sănătate publică care a declarat această stare, care va include cel puţin:

— descrierea naturii urgenţei de sănătate publică;

— specificarea unităţii teritoriale, administrative sau geografice care constituie subiectul acestei hotărîri;

— condiţiile care fac posibilă anularea stării de urgenţă în sănătatea publică;

— data la care intră în vigoare anularea stării de urgenţă în sănătatea publică.

2.6. Răspunderea pentru încălcarea legislaţiei sanitare. Una dintre pîrghiile cele mai eficiente de desfăşurare a supravegherii de stat a sănătăţii publice este aplicarea constrîngerii statale faţă de cei supravegheaţi, care nu se conformează prevederilor legale. Încălcarea prevederilor legislaţiei sanitare atrage răspunderea disciplinară, administrativ–disciplinară, civilă, contravenţională sau penală conform legislaţiei în vigoare[2].

 

[1]     Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, art. 4.

 

[2]     Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, art. 65.