Pin It

 

Pentru exercitarea funcţiei de control financiar ulterior extern asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, Curtea de Conturi controlează:

  • formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcarea fondurilor între aceste bugete;
  • constituirea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale şi a fondurilor de tezaur;
  • formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi externe;
  • utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi transferurilor şi a altor forme de sprijin financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;
  • constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către autorităţile publice autonome şi de către instituţiile publice înfiinţate prin lege, precum şi de organismele autonome de asigurări sociale ale statului;
  • situaţia evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome şi societăţile naţionale, precum şi concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din proprietatea publică;
  • constituirea, utilizarea şi gestionarea resurselor financiare privind protecţia mediului, îmbunătăţirea calităţii condiţiilor de viaţă şi de muncă;
  • utilizarea fondurilor puse la dispoziţia României de către Uniunea Europeană prin programul „SAPARD” şi a cofinanţării aferente;
  • utilizarea fondurilor provenite din asistenţa financiară acordată României de Uniunea Europeană şi din alte surse de finanţare internaţională;
  • alte domenii în care s-a impus prin lege competenţa Curţii.

Sunt supuse controlului:

  • statul şi instituţiile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile şi instituţiile lor publice, autonome sau nu;
  • Banca Naţională a României;
  • regiile autonome;
  • societăţile comerciale la care statul, unităţile administrativ teritoriale, instituţiile publice sau regiile autonome deţin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social;
  • organismele autonome de asigurări sociale sau de altă natură, care gestionează bunuri,   valori   sau    fonduri,   într-un   regim   legal obligatoriu, în condiţiile în care prin lege sau prin statutele lor se prevede acest lucru.

Curtea de Conturi poate hotărî efectuarea controlului şi la alte persoane juridice decât cele menţionate mai sus, şi anume la următoarele care:

  • beneficiază de geranţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau alte forme de sprijin financiar din partea statului, a unităţilor-administrativ teritoriale sau a instituţiilor publice;
  • administrează, în baza unui contract de concesiune sau de închiriere, bunuri   aparţinând   domeniului   public   sau   privat   a] statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;
  • nu îşi îndeplinesc obligaţiile financiare către stat, unităţile administrativ-teritoriale sau instituţiile publice, verificările efectuându-se împreună cu reprezentanţii instituţiilor competente în domeniul supus controlului;
  • sunt societăţi de investirii financiare, asociaţii şi fundaţii care utilizează fonduri publice, verificările urmând a se efectua în legătură cu legalitatea utilizării acestor fonduri. Curtea de Conturi controlează execuţia bugetelor Camerei Deputaţilor şi Senatului numai la cererea Biroului Permanent al fiecărei Camere. Rezultatul controlului se prezintă Biroului Permanent pentru a decide.