Drept

În România, principiul de fundamentare a bugetelor este cel al metodei automate. Astfel orice buget are următoarea structură:

1. Denumire indicator
2. Cod indicator
3. Realizări ale anului „n-2”
4. Programul anului „n-l”
5. Propuneri anul „n”
6. Estimări ale anului „n+1'
7. Estimări ale anului „n+2”
8. Estimări ale anului „n+3”

Această structură se impune, deoarece prezintă situaţiile veniturilor şi cheltuielilor realizate în anul „n-2” (ultimul an care are finalizată execuţia bugetară), situaţia anului „n-l” (anul în care se elaborează bugetul şi când nu se ştie situaţia execuţiei bugetare decât până la acel moment). Propunerile anului „n” vizează creditele bugetare preconizate a fi alocate, iar estimările anilor”n+2” şi „n+3” sunt transpunerea valorică a obiectivelor stabilite în Documentul de politică, strategie şi performanţă pe următorii trei ani.

Fundamentarea veniturilor se realizează de Ministerul Economiei şi Finanţelor (pentru veniturile care se încasează la bugetul de stat, bugetul asigurărilor de stat şi la bugetul fondurilor speciale). Veniturile bugetelor locale sunt estimate de fiecare consiliu local/judeţean în parte. Veniturile proprii ale diferitelor instituţii publice se stabilesc de ordonatorii de credite ale instituţiilor care urmează să le realizeze cu avizul ordonatorilor de credite superiori, dacă este cazul.

Estimarea cuantumului veniturilor au la bază estimările din bugetul anului anterior şi mutaţiile care pot apărea în structura contribuabililor/ obiectelor impozabile în anul următor. Există şi alte elemente de care se ţine cont la determinarea veniturilor bugetare: efectul modificărilor de ordin legislativ, memorandumuri senmate cu instituţii financiare interna- ţionale etc.

Fundamentarea cheltuielilor se face în mod similar cu fundamentarea veniturilor, însă în strictă concordanţă cu nivelul veniturilor alocate, deoarece la nivelul instituţiilor publice bugetul şi ale bugetelor locale trebuie să fie echilibrat, în timp ce bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale nu pot prezenta deficite mai mari decât valorile stabilite în documentul de politică elaborat de Guvern.

O atenţie deosebită se acordă fundamentării cheltuielilor cu personalul. Aceasta se face în funcţie de numărul de posturi şi funcţii. Guvernul aprobă baremele de salarizare a personalului bugetar, aceste bareme fiind înmulţite cu numărul de posturi alocat fiecărei funcţii, suma acestora reprezentând nivelul cheltuielile cu salariile.

De asemenea obiectivele de investiţii beneficiază de o fişă în care se evidenţiază toate cheltuielile defalcate astfel:

1. Cheltuieli până la 31 decembrie „n-2”
2. Cheltuieli (preliminat) „n-l”
3. Program „n''
4. Estimare „n+l”
5. Estimare „n+2”
6. Estimare „n+3”
7. Estimare anii ulteriori

La fundamentarea cheltuielilor la nivelul unei instituţii publice trebuie să se ţină cont de specificul activităţii desfăşurate de toate compartimentele instituţiei (inclusiv unităţile fără personalitate juridică afiliate). Fundamentarea cheltuielilor porneşte de la stabilirea valorilor la nivel de alineat, apoi prin agregare progresivă se obţin valorile aferente articolelor şi titlurilor pentru fiecare subcapitol în parte.

La fundamentarea cheltuielilor se au în vedere:

1. baza legală a cheltuielilor
2. execuţia preliminară a anului de bază formată din execuţia certă pe perioada încheiată şi execuţia probabilă rămasă până la finele anului de bază
3. preţurile şi tarifele
4. normele obligatorii prin intermediul cărora se realizează dimensio­narea unor cheltuieli
5. normele de cheltuieli (atât cele materiale reprezentate prin consumul de materiale necesar pe unitatea de indicator, cât şi normele financiare exprimate sub forma unei cheltuieli medii pe indicator).

Fundamentarea cheltuielilor unei instituţii publice trebuie să aibă la bază şi informaţiile macroeconomice stabilite de Ministerul Finanţelor Publice în Raportul asupra situaţiei macroeconomice pentru anul bugetar pentru care se elaborează planul de buget, precum şi pentru următorii trei ani, informaţii ce se referă în primul rând la nivelul inflaţiei şi a cursului valutar.