1. Modele teoretice de finanţare a deficitului bugetar

Având în vedere relaţia dintre cheltuielile efectuate pentru cumpărările publice, G, şi încasările bugetare nete, Z, la nivelul bugetului se poate înregistra:

1. fie deficit bugetar dacă G > Z;
2. fie excedent bugetar dacă G < Z;
3. fie echilibru bugetar dacă G = Z;

Finanţarea deficitului, din punct de vedere teoretic, se poate face prin:

• creaţie monetară;
• împrumuturi.

Astfel, în finantarea deficitului, care echivalează cu acoperirea soldului bugetar negativ, societatea modernă a apelat, în timp, fie la creatia monetară fortată sau emisiunea nouă, inflationistă de monedă, fie la distibuirea resurselor bănești disponibile în economie, care au fost puse în circulatie anterior, ca proces ce are loc prin relatii si fluxuri financiar- monetare caracteristice creditului intern sau extern.

Finantarea monetară a defictului bugetar, presupune “creatia de monedă”. Suportul direct al practicarii sale decurge din dreptul exclusiv al statului de a face emisiune monetară.

Modul acesta de finantare a deficitului, presupune ca statul să ofere pe piată o cantitate de monedă mai mare decât cererea reală, pentru a-i servi ca venit bugetar extraordinar destinat finantării cheltuielilor sale.

Veniturile guvernului provenite din emisiunea monetară sunt considerate venituri publice inflationiste, iar această operatiune se numeste senioraj. Seniorajul exprimă profitul exprimat prin exercitarea unui asemenea drept. Concomitent, însa, se presupune ca indispensabila mentinerea sub control sever a emisiunii monetare, pentru ca practica împrumuturilor de stat să se bazeze numai pe redistribuirea resurselor bănești disponibile, atât din sectorul privat, cât si din cel public.

O asemenea metodă folosită pentru finantarea deficitului bugetar devine deseori mai eficientă pentru guvern decât majorarea impozitelor sau contractarea împrumuturilor publice externe ori a împrumuturilor publice interne. Banii obtinuti prin emisiune monetară pot genera un profit guvernamental prin operatiunile băncii centrale de creditare a statului în scopul acoperirii deficitului bugetar.

Finanţarea deficitului prin împrumuturi

Nevoia de împrumuturi publice este o realitate întâlnită în tot mai multe ţări ale lumii. Astfel, autorităţilor publice la nivel central ale statului le revine sarcina de a folosi împrumuturile publice în mod special pentru măsuri care să producă rezultate, din profitul cărora să se restituie atât sumele împrumutate, cât şi dobânzile aferente.
Factorii decizionali responsabili cu politicile economice şi financiare trebuie să estimeze cât mai exact ritmul de creştere al veniturilor bugetare pentru a fi în măsură să stabilească limitele până la care se poate împrumuta, fără efecte negative asupra vieţii economice.
         Un Guvern care recurge la împrumuturi trebuie să se asigure că ritmul de creştere economică este mai mare decât cel de creştere a datoriei publice. Cu cât deficitul este mai mare, cu atât statul trebuie să se împrumute mai mult, ceea ce face ca, cheltuielile cu dobânzile aferente să crească. Trebuie avut în vedere că deficitele bugetare conduc la creşterea cererii pentru împrumuturi, ceea ce tinde să aibă ca rezultat sporirea ratei dobânzii pentru acestea. Acest fenomen se răsfrânge atât asupra cheltuielilor bugetare, cât şi asupra investitorilor privaţi care vor fi nevoiţi să plătească o dobândă mai mare pentru creditele contractate pentru investiţii noi.

Statul recurge la împrumuturi pe bază de contract prin care se generează obligaţia acestuia de a le rambursa, împreună cu dobânda şi cu alte costuri, într-o perioadă de timp specificată. Împrumuturile de stat se realizează prin contracte-convenţie interne şi internaţionale, pe bază voluntară, de rambursabilitate şi cu o contraprestaţie. Un astfel de raport juridic este raţional să se încheie numai după epuizarea tuturor celorlalte posibile surse de finanţare.

2. Finanţarea deficitului bugetar în România

În România, finanţarea deficitului bugetar se efectuează atât din resurse de provenienţă externă, cât şi internă, respectiv:

• împrumuturi de stat pe piaţa internă
• împrumuturi de stat pe piaţa externă
• susţinere temporară din resursele contidui general al Trezoreriei Statului.

Pe piaţa intemă, furnizorul de resurse pentru finanţarea deficitului bugetar este sectorul bancar şi nebancar. Populaţia împreună cu persoanele juridice bancare sau nebancare pun la dispoziţia Trezoreriei statului fonduri:

• în lei, prin subscrierea la emisiunile de titluri de stat denominate în lei (certificate de trezorerie în lei; obligaţiuni de stat în lei) lansate de Ministerul Finanţelor Publice cu scadenţe pe termen scurt (sub 1 an), mediu sau lung;
• în valută, prin subscrierea la emisiunile de titluri de stat denominate în valută (certificate de trezorerie sau obligaţiuni de stat în dolari, euro) lansate de Ministerul Finanţelor Publice cu scadenţa pe un an, un an şi jumătate.

Emisiunile de titluri de stat sunt individualizate, în sensul că distingem emisiuni adresate fie numai populaţiei, fie numai persoanelor juridice bancare sau nebancare.

Împrumuturile de stat pe piaţa externă sunt reprezentate de:

• împrumuturile din echivalentul în lei al creditelor externe guvernamentale;
• obligaţiunile de tezaur cu dobândă exprimate în valută.

Susţinerea temporară din resursele contului general al Trezoreriei Statului îmbracă forma împrumuturilor din disponibilităţile existente temporar în contul curent general al Trezoreriei deschis la Banca Naţională. Rata dobânzii pentru aceste împrumuturi se determină la nivelul ratei medii lunare a dobânzilor plătite de trezoreria statului la disponibilităţile şi depozitele pe termen constituite din disponibilităţi păstrate în trezoreria statului.