Bazîndu‑ne pe rezultatele analizei diverselor opinii cu privire la definiţia şi conţinutul juridic al constrîngerii administrativ–juridice, putem concluziona că ea se deosebeşte de alte forme ale constrîngerii juridice prin semnele (trăsăturile) ei caracteristice, şi anume:
— aplicarea extrajudiciară a măsurilor de constrîngere prevăzute în actele normative prin forţa organelor împuternicite ale administraţiei publice. Măsurile administrative de constrîngere pot fi aplicate de judecător, însă numai în cazurile special prevăzute de lege. Uneori, ele pot fi aplicate şi de către unele formaţiuni nestatale;
— aplicarea măsurilor de constrîngere de către conducerea unui organ de administrare poate avea loc şi faţă de o terţă persoană, adică faţă de persoanele care nu se găsesc cu el în relaţii de serviciu. În calitate de terţi, de regulă, sînt cetăţenii, iar în cazuri prevăzute de legislaţie, terţe pot fi persoanele cu funcţii de răspundere, organizaţiile, instituţiile şi întreprinderile, indiferent de subordonare;
— măsurile de constrîngere pot fi aplicate dor de acele organe de conducere care au împuterniciri ale reprezentanţilor puterii administrative, înfăptuind funcţii de control şi supraveghere cu dreptul de a le cere respectarea ordinii de drept şi aplicîndu‑le măsuri administrative de constrîngere;
— numai în caz de încălcare a regulilor general‑obligatorii de conduită, organele de conducere pot aplica măsuri de constrîngere;
— măsurile de constrîngere administrativă pot fi aplicate nu numai în scopul prevenirii şi curmării contravenţiilor şi a infracţiunilor, dar şi pentru asigurarea securităţii publice, precum şi în alte scopuri[1]. Prin urmare, scopurile constrîngerii administrative sînt diferite, aplicîndu‑se nu doar pentru comiterea unei fapte contravenţionale, dar şi în scopul prevenirii şi curmării ei, iar uneori şi în lipsa semnelor unei contravenţii (de exemplu, controlul vamal, supravegherea persoanelor care se află la evidenţa organelor de drept şi cele de ocrotire a sănătăţii etc.);
— constrîngerea administrativă, şi în special cea contravenţională[2], se realizează prin formele procesuale mai simple decît constrîngerea judiciară, fapt ce asigură operativitatea măsurilor ei, menţinerea ordinii de drept şi asigurarea securităţii publice;
— caracterul specific al constrîngerii administrative se manifestă şi prin faptul că ele cuprind şi constrîngerea fizică.
Orice formă a constrîngerii statale, inclusiv constrîngerea administrativă (contravenţională), este o armă puternică în mîinile subiectului administrării, deoarece ea limitează într‑un fel sau altul libertatea celor faţă de care se aplică, atinge substanţial drepturile şi interesele lor. De aceea ea poate fi aplicată doar acolo şi atunci cînd este cu adevărat necesară. Pentru a nu permite aplicarea nelegitimă a constrîngerii, statul reglementează strict ordinea de aplicare. Diferite măsuri de constrîngere se aplică faţă de un număr mare de cetăţeni şi persoane juridice. O reglementare strictă este necesară, în special, la aplicarea unor măsuri precum reţinerea administrativă, tratamentul forţat etc.
[1] Козлов Ю. М. Советское административное право: учебник. Москва: Юрист: 1985, p. 210; Guţuleac V. Tratat de drept contravenţional. Op. cit., p. 81‑82.
[2] Codul contravenţional al RM, art. 432‑439.