Deşi Criminalistica a fost definită în mai multe modalităţi (convergente în cele din urmă) fie ca ‑" Ştiinţa care elaborează metodele tactice şi mijloacele tehnico‑ ştiinţifice de descoperire, cercetare şi prevenire a infracţiunilor" 4 fie ca "Ştiinţa judiciară cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştiinţe despre metodele şi mijloacele tehnice şi procedeele tactice destinate descoperirii, cercetării informaţiilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor" 5 considerăm că formularea unei definiţii a acestei ştiinţe contra crimei implică un demers teoretic şi ştiinţific pe măsura caracterului său complex. De aceea, am optat, asemeni lui I. Ionescu pentru notiunea de definire " care are avantajul de a ne spune mai liber în ce constă criminalistica. . . şi care este obiectul ei de cercetare" 6.
Ştiinţă cu structură complexă, criminalistica este utilizatoarea şi beneficiara unor date şi mijloace cu un conţinut extrem de divers. Aşa cum am arătat în secţiunea anterioară acestea sunt luate din domenii de mare tehnicitate şi aparent total diferite de ceea ce îndeobşte se consideră a studia o ştiinţă din domeniul juridic: chimie (cerneluri, substante), biologie (material biologic), fizică ( balistică ş. a. ), psihologie (ascultare), psihiatrie (tactica), statistica (informatii), informatica (prelucrarea datelor, baze de analiză), microbiologie, micro urme, cristalografie (metale).
Unanim acceptată este insă împărţirea tripartită a sistemului criminalisticii:
- Tehnica criminalistică ‑ reuneşte totalitatea metodelor de descoperire, evidenţiere, fixare, ridicare şi examinare a macro şi microurmelor ce privesc fapta , respectiv ‑ autorul sau autorii.
- Tactica criminalistică – formulează reguli de organizare şi desfăşurare a activităţilor de anchetă , procurare şi examinare a probatoriului cum sunt: cercetarea locului faptei, reconstituirea, identificarea autorului şi a victimei, ascultarea, percheziţia, prelevarea de obiecte, înscrisuri, acte, etc.
- Metodologia criminalisticii se ocupă cu stabilirea de procede, tenici, succesiuni de activităţi logico-tactice şi mijloace specifice de cercetare a infracţiunilor în funcţie de natura lor ‑ furt, omor, tâlhărie, mită, înşelăciune, fals, accidente de muncă sau de circulaţie, incendii, explozii, mărturii mincinoase, etc.
Tactica şi metodologia se apropie şi se întrepătrund sub aspectul finalităţii, ele apărând ca tactică generală şi tactica speciala (vezi şi L. Ionescu, op. cit. )
Se impune aici o precizare asupra termenilor utilizaţi pentru sfera criminalisticii. În ţările francofone s‑a folosit mai ales termenul de "Poliţie ştiinţifică" ‑ generat de intenţia de a departaja probelor ştiinţifice de alte tipuri de probe.
în ţările germanice termenul este "Kriminalistik", iar în cele anglofone ‑ " forensic science". Cel din urmă tinde să se extindă în mai toate ţările, lăsând la o parte elementele de joc politic, influente, etc.
Termenul de "forensic" derivă din latinescul " forum " (piaţă publică ‑ ca loc de judecata) ‑ loc în care purtătorii de păreri diferite pot să‑şi susţină liberi pledoaria, punctul de vedere. Aceasta dezbatere are loc în sala de şedinţe (alt "forum"), unde în sistemele de lege procesuală contradictorială probele sunt administrate în cursul unor serii de întrebări şi răspunsuri (cross-examining).
Credem că termenul de " forensic science" este mai cuprinzător, el incluzând şi elementele Criminalisticii cât şi Medicina legală, bio‑criminalistica, psihologia judiciară, s. a. Pe de altă parte, termenul de science= ştiinţă indică apropierea criminalisticii de ştiinţele exacte, exprimând caracterul practic şi rigoarea ştiinţifică ce‑i sunt specifice. Cu toate acestea credem că şi pe viitor termenul folosit trebuie să fie cel de criminalistică , aşa cum s-a încetăţernit în limbajul curent.