In interacţiunea complexă om‑mediu, urmele se produc prin relaţia cauzală unde contactul fizic cu mediul concret conduce la crearea lor. Pe temeiul cercetării, descoperiri şi examinării urmelor se pot stabili legături de natura a permite identificarea autorului lor. Urmele pot fi astfel atât urme materiale , cât şi urme testimoniale (ideatice ) prin valorificarea datelor rezultate din memorarea unor evenimente, coversaţii, sunete, poziii de obiecte persoene, a aspectului, a trăsăturilor, etc.)[1]
Urmele materiale pot avea orice formă , de la firul de păr la obiecte, părţi de aeronave, etc. De la urma olfactivă, la urma bilogică, de la impresiuni aparent invizibile la dezastrul pordus de explozii.Valoarea lor este dată de corectitudinea descoperirii, marcării, prelevării şîn interpretării lor.
Conform unei enumerării formulate de Barry A.J. Fisher[2] a elementelor ce conferă valoare, urmele (probele) materiale au ca însuşiri:
- Probele materiale pot dovedi comiterea unei fapte sau permit stabilirea unor elemente cheie în soluţionarea anchetei. De exemplu, urmele de forţare şi lipsa unor bunuri la furt prin efracţie, sau urmele de violenţă şi leziunile de apărare în cazul unui viol. In cazul unui incendiu suspect au fost găsite urme de substanţe volatile ( petrol) pe unele bunuri incendiate.
- Urmele pot dovedi contactul suspectului cu vixctima ori prezenţa la locul faptei.
Intr-un caz de viol suspectul reţinut la scurt timp nu a putut explica prezenţa unor fire de păr de pisică pe pantaloni, iar victima avea două pisici.
- Probele materiale ( urmele) pot duce la identficarea certă a utorului unei fapte . ADN , urme papilare, probe biologice, etc.
- Probele materiale pot duce şi la exonerea unui bănuit. O persoana acuzată de falsificrea unui scris, etc. Doi minori au auzat un adult ca i-ar fi drogat si molestat. Examinarea unor mostre de singe si urina de la minori a proba lisa in organismul lor a unor umre de drog, apoi ei au recunoscut ca acuzatiile au fost inventate întrucât îl urau pe bănuit.
5.Probele materiale pot completa si confirma mărturiile. Victima unie lipsiri de libertate a reclamat ca a fost legată de un calorifer in apartamentul unui banuit cu un cablu de nylon pe care l-a rupt si abandonat pe terasa pe unde a reusit sa fuga . LA cercetarea locului faptei cablul rupt a fost gasit in locul indicat de victima.
- Un suspect pus in faţa probelor materiale poate face măturisiri sau chiar declaraţii complete.
- Probele materiale pot fi mai concludente decât cele testimoniale. Trecerea timpului poate altera memorarea unor evenimente, detaliile se şterg, iar factorul subiectiv poate interveni în redare. Uneori, sub impulsul sentimentelor unele elemente sunt exagerate, alteori, involuntar, sunt introduse „ în tabloul relatării „ date care în realitate nu au fost receptate.
- Probele materiale tind să devină tot mai importante, fiind absolut necesare in soluţionarea cauzelor. Nesusţinute de probe, declaraţiile nu pot servi la nimic.
Reluând într-o formulă concentrată cele de mai sus Lucian Ionescu consideră că din punctul de vedere al relevanţei lor probele pe care le oferă Criminalistica sunt în acest sens:
- probe disculpante ‑ prin care persoana bănuită este inlăturată din grupul de posibili autori . )O urma de muşcătură pe corpul victimei, amprente, striaţii pe camaşa de metal a unui glonţ produse de ghinturile ţevii)
- probe indicative ‑ indică producerea unei anumite fapte ( acţiune, fenomen, proces) fără a indica şi autorul (Ex. răzuirea unei menţiuni pe un act, explozia unei bombe).
- probe coroborative ‑ prin coroborare cu alte probe acestea sunt apte a conduce la stabilirea unei anumite situatii. (Ex. urma pantofului unei anumite persoane indica prezenţa ei intr‑un anumit loc, dar nu şi calitatea: autor, victimă, martor).
- Probe determinante ‑ care nu mai au nevoie de alte probe pentru a demonstra fapta şi autorul ei (exemplu la viol: urma de muşcătură pe corpul victimei)(ADN).
Unii autori[3] subîmpart urmele în:
‑ probe -dovedind un adevăr;
‑ indicii -semnul existentei unui fenomen, imprejurari, eveniment, etc.
Indiferent dacă veti accepta această din urmă subîmpărţire sau nu, esential este a se reţine ca prin Criminalistică se oferă elemente ştiinţifice cu caracter de certitudine ( uneori şi acestea pot cunoaste o marjă de eroare) pentru aflarea adevărului privind imprejurările, timpul, locul, modul, mobilul, scopul, autorul(autorii), unei (unor) fapte.
[1] A se vedea S. Alamoreamnu N.Zamfirescu Introducere în interpretarea fenomenologic a urmelor Ed. Alma Mater Cluj 2003.
[2] Barry A.j. Fisher, Arne Svenson, Otto Wendel - Techniques of crime scene investigation Ed. ELESEVIER 1985 pag. 6.7
[3] W. Rakes- A new concept on evidences-International Revue of Forensic Sciences vol V nr. 1/1990.