Prin stabilirea acestora se marchează momentele cheie ale desprinderii caracteristicilor esenţiale ale obiectului scop şi obiectului mijloc. Procesul merge în mod firesc de la general la particular, dar el impune în acelaşi timp minuţiozitate şi rapiditate, precizie şi capacitate de diferenţiere. Aplicarea cerinţei celerităţii nu inseamnă superficialitate, iar prezenţa cât mai multor detalii individualizante este semnul acurateţii cu care a fost indeplinit procesul de identificare. Identificarea criminalistică se realizează în mod treptat, prin trecerea de la general la particular, trăsăturile specifice ale obiectelor, fiinţelor, fenomenelor sunt selectate prin stabilirea genului, speciei, grupei, subgrupei, modelului, etc. încât să se ajungă de la gen la individ, la obiectul scop.
Proces unic, identificarea criminalistică parcurge două faze succesive în care prima se constituie ca premisa logică a celeilalte. Aceste două faze succesive sunt identificarea generică şi identificarea individuală.
Identificarea generică constă în" stabilirea pe baza caracteristicilor generale a ceea ce reprezintă în sine obiectul sau urma sa, adică natura sa, ce loc ocupă în sistemul lucrurilor, cărui gen sau specie, subspecie îi aparţine". [1]
Clasificarea se face pe baza criteriilor care reflectă construcţia, forma, (tipul şi marca armei, tipul şi marca autovehicolului), structura intirnă, insuşirile anatomice, psihice, etc. Atunci când sunt reţinute anumite caracteristici generale, ele constituie baza de definire în măsura în care sunt specifice pentru clasa respectivă, având şi insuşirea constanţei. Deosebirile esenţiale conduc la stabilirea incompatibilităţii, deci la excluderea fenomenului, obiectului, fiinţei din genul respectiv.
Identificarea individuală. " A individualiza un obiect concret ‑cel care a produs urma incriminată ‑inseamnă a determina şi a găsi caracteristicile proprii prin care el diferă de toate celelate obiecte de acelaşi gen, caracteristici care se reflectă în urmă. "[2]
Pornind de la categoriile de necesitate şi intâmplare, identificarea individuală valorifică legatura complexă dintre acestea. Rezultată din esenţa lucrurilor, necesitatea desemnează temeiul intern. Intâmplarea este semnul unor insuşiri şi raporturi de natură externă. In mod necesar un anumit corp va produce o anumită urmă, în mod intâmplător, intervenţia unui fenomen va putea genera modificarea manifestărilor unui alt fenomen. De exemplu, uzura unui pneu va putea duce la explozia lui în condiţii de rulare cu viteză şi sub sarcină mare.
[1] D. Sandu L Ionescu –op cit.
11 IONESCU L. Criminalisticã-Note de curs pentru uzul studenţilor(Nepublicat)Univ. Creştină “D. Cantemir” Bucureşti 1995, pag. 25.