Complexitatea crescândă a infăptuirii actului de justiţie determină tot mai frecvent concursul unor specialişti, chiar şi atunci când organul judiciar are unele cunoştiinţe din domeniul respectiv, fiind însă necesară o părere fundamentată pe temeinice constatări cu caracter ştiinţific.
"Numărul specialiştilor la care se apelează pentru lămurirea unor probleme cu semnficaţie juridică intr‑o cauză este foarte larg, practic neexistând domeniu al cunoaşterii umane care să nu fie implicat, mai mult sau mai puţin în această activitate."[1] Cea mai mare parte a constatărilor şi expertizelor dispuse de organele judiciare sunt din domeniul criminalisticii şi al medicinei legale, dată fiind cuprinderea deosebit de largă a acestor două ştiinte. Rezultatele cercetarilor intreprinse de către specialist, expert, medic legist, iau forma unui raport de constatare sau de expertiză, având formulate la final anumite concluzii. Acest material este inclus în dosarul cauzei ca mijloc de proba, realizând o explicare a elementelor asupra carora s‑a cerut parerea specialistilor, făcând ‑o accesibilă şi nespecialiştilor.
Deoarece practica impune examinarea unor situatii tot mai complexe, de interpretare şi examinare multi disciplinară, aderăm la opinia ca expertizele pot fi şi expertize complexe medico‑legale şi criminalistice, ideea expertizei complexe fiind susţinută încă din anul 1978 de către Lucian Ionescu[2]. Administarea unor expertize complexe poate fi de exemplu ordonată intr‑o cauzş în care trebuie să se stabilescă, faţă de aspectul improşcărilor de sânge de pe pereţi, direcţia loviturilor şi poziţia victimei într‑ un spaţiu limitat.
Constatarea tehnico‑stiintifică
Constatarea tehnico-ştiinţifică este un mijloc ştiintific de probă specific legislaţiei procesuale penale romanesti, nefiind cunoscut sub această denumire în alte legislaţii. Ea se efectuează atunci când exista pericolul de dispariţie, modificare sau alterare a unor probe, situaţii de fapt, etc. fiind necesară în acelaşi timp lămurirea de urgenţă a anumitor imprejurări ale cauzei, iar pentru clarificarea acestora este necesară opinia unui specialist.
Ea constituie deci o activitate de interpretare şi valorificare ştiinţifică imediată a urmelor , a mijloacelor materiale de proba şi imprejurarilor de fapt, in vederea identificarii autorului faptei şi obiectelor folosite la săvârşrea i faptei. Constatarea tehnico-ştiinţifică criminalistică este mult mai restrânsă decât expertiza criminalistică , fiind dispusă doar atunci când urgenţa anchetei nu permite ordonarea unei expertize.
Constatarea tehnico‑ştiinţifică se poate dispune din oficiu, sau la cererea părţilor, fiind efectuata de către specialisti criminalisti sau tehnicieni ce functioneaza în cadrul ori pe lângă institutia de care apartine organul de urmarire penala. Efectuarea constatarii tehnico‑stiintifice de către anumiti specialistii criminalistii, nu inseamna şi insusirea de către aceştia a atributiilor de organ de ancheta, asigurându‑se pe acesta cale obiectivitatea şi corectitudinea cercetarilor.
Conform prevederilor art. 116C. proc. pen. constatarea tehnico-ştiinţifică se poate dispune numai în cursul urmaririi penale, putând fi dispusă de instanta de judecată în cazul refacerii sau completării urmăririi penale.
Expertiza criminalistica
Cunoscută în literatura de specialitate şi sub denumirea de "expertiza de identificare judiciara” şi constituind un mijloc de probă valoros, expertiza criminalistica este oactivitate de cercetare ştiinţifică a urmelor şi altor mijloace materiale de probă în scopul identificarii persoanelor, animalelor, plantelor, obiectelor, substantelor sau fenomenelor, al determinării anumitor insuşiri ori schimbări intervenite în conţinutul , structura, forma, ori aspectul lor.
Expertiza poate fi dispusa din oficiu, sau la cerere, atunci cănd, pentru lămurirea unor fapte sau imprejurari ale cauzei, sunt necesare cunostintele, opiniile unor experti. Conform art. 117C. Proc. pen. , in ipoteza săvârşirii unor fapte de omor doesebit de grav, sau când exista indoieli cu privire la starea psihica a invinuitului sau inculpatului, expertiza psihiatrica este obligatorie.
Expertiza se poate efectua numai după punerea în miscare a actiunii penale şi la efectuarea ei pot participa (spre deosebire de situatiile de constatare tehnico‑stiintifica ) şi experti numiti (recomandati ) la cererea părtilor.
Cu privire la efectuarea unei expertize criminalistice numai după punerea în miscare a actiunii penale, consideram cel putin discutabila aceasta problema de oarece, chiar în faza anterioara punerii în miscare a actiunii penale, intr‑o cauza de fals , când se pune problema de a stabili dintre mai multi banuiti autorul scrisului(falsului)in litigiu, este oare posibil sa se recurga doar la o constatare criminalistica tehnico‑stiintifica, dat fiind gradul superior de profunzime ştiinţifică al expertizelor.
Opinăm deci ca, date fiind Situatiile practice ivite în cercetarea cauzelor penale concrete ar trebui revizuită aceasta reglementare.
Faptul ca intre cele doua mijloace de proba exista asemănări (situate însă numai în plan tehnic‑criminalistic), nu conduce (sau mai exact, nu ar trebui sa conducă) la concluzia ca una ar putea inlocui pe celalta. Asa cum eronat, dar foarte des procedeaza unii specialişti de la serviciile criminalistice ale poliţiei, constatările tehnico‑stiintifice sunt denumite şi expertize criminalistice, iar specialistul semnează ca "Expert". Aşa cum aprecia şi prof. Emilian Stancu "Dacă , pentru sublinierea calităţii ştiinţifice a examinării se dă o altă denumire, atunci se impune sa fie avute în vedere toate elementele care decurg din aceasta modificare (subl. ns. S, A. ) (desi legal este imposibil), cum ar fi , de pilda, acceptarea prezenţei unui expert solicitat de părţi. Deaceea, constatarile tehnico‑ stiintifice efectuate de către experti ai organelor de cercetare penala nu pot fi incluse în categoria expertizelor criminalistice, in accepţiunea lor procesual penala"[3]
Introducerea prevederilor O.G. 75 din 2000 care oferă părţilor posibilitatea de a avea un expert consultant alături de expertul oficial, care să le reprezinte în faza de efectuare a expertizei, este un pas înainte, depinzând doar de calitatea pregătirii şi de probitatea profesională a acestora modul în care se manifestă activ . Deşi modul în care este reglementată particiaprea expertilor consultanti la realizarea expertizei este oarecum restrâns, instarând mai degrabă un sistem de expertiză supravegheată decât de expertiză contradictire.
Pregatirea şi dispunerea expertizei criminalistice şi a constatării tehnico‑ştiinţifice
O primă problemă ce se cere a fi avută în vedere este cea a aprecierii oportunităţii dispunerii examinării de specialitate. In sarcina organului care va solicita lucrarea cade şi stabilirea obiectului expertizei ( constatării ), aprecierea importanţei, formularea corectă şi clară a intrebărilor ( problemelor ) la care vor trebui să răspundă specialiştii sau experţii.
Aprecierea oportunităţii dispunerii presupune studierea şi însuşirea materialului asupra căruia urmeaza a se dispune lucrarea, încât să nu se întârzie efetuarea unei expertize necesare soluţiei în cauza. In mod greşit, unele organe judiciare admit şi cereri de noi expertize, sau de expertize lărgite în situaţii în care printr‑o lucrare anterioară s‑au adus toate lămuririle de specialitate ce erau necesare. Cererile respective sunt uneori doar mijloace de tergiversare a soluţiei. De exemplu, deşi autorul unei semnături a fost identificat cu certitudine încă din faza constatării tehnico-ştiinţifice efectuată de organul de poliţie, iar această constatare este confirmată de expertiza criminalistica efectuată la Laboratorul interjudetean de expertize criminalistice competent teritorial, se cere o nouă expertiza ( denumita in mod impropriu‑contra-expertiza)la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice.
Atât dispunerea tardivă, cât şi dispunerea prematură a unei expertize pot avea consecinţe negative asupra anchetei, ele putând determina fie degradarea materialului în litigiu, fie insuficienţa materialului de examinare.
Stabilirea obiectului expertizei şi formularea clară a intrebarilor sunt de asemenea extrem de importante. Adeseori se cere, in cadrul unor expertize balistico‑judiciare, să se pronunte expertul dacă arma prezentata este armă de foc. Ori, chemarea expertului nu este de a se pronunta cu privire la probleme de dprept, ci doar la fapte ori imprejurari ale cauzei. Astfel, expertul va putea preciza dacă arma în litigiu este o arma de foc atipica, militara, de vanatoare, etc. , şi dacă ea functioneaza pe principiul armelor de foc , dar incadrarea legala, este sarcina organului judiciar.
Intrebarile pe care trebuie sa le lamureasca expertiza sunt în general supuse necesitatii de claritate, indi când cu precizie obiectul scop, caracteristicile vizate. Din pacate, in practica, multe instante formuleaza neclar, superficial intrebarile. De exemplu:sa se stabilleasca dacă actul în litigiu a fost semnat de către titular. Ori actul în litigiu nu a fost identificat , sau pe actul respectiv sunt mai multe semnaturi, unele indescifrabile. ceea ce face ca expertul sa trebuiasca sa ‑si asume şi rolul de a clarifica ce a dorit sa afle instanta, faptul venind în contradictie cu rolul sau limitat, chiar dacă ar putea fi interpretata aceasta atitudine ca "rol activ al expertului".
Este la fel de adevarat ca uneori se intalnesc, în ciuda unor intrebari clare, precise şi raspunsuri ambiguii ale specialistilor . De exemplu intr‑o cauza unde s‑a cerut a se stabili dacă o anumita arma este arma de vanatoare sau militara, în urma constatarii stiintifice‑tehnice a organului de politie se preciza ca"arma în litigiu este arma de vanatoare, insă datorita calitatilor de tragere şi preciziei deosebite pe care le poseda poate fi incadrata în categoria armelor militare. " Asa cum vom vedea în alt capitol, clasificarea armelor se face în functie de destinatie, astfel ca aceasta concluzie continea cel putin o eroare, dacă nu chiar o informatie denaturată.
Efectuarea expertizei criminalistice
Procedand la efectuarea unei expertize criminalistice, expertul parcurge de regula urmatoarele etape[4]:
- Studierea şi insusirea obiectului lucrarii este faza în care luand contact cu materialele trimise spre examinare expertul îşi stabileste genul de expertiza ce urmeaza a fi realizata, apreciaza dacă sub aspect cantitativ şi calitativ materialul primit este corespunzator, şi eventual cere completarea lui, De exemplu, actul în litigiu a fost trimis în copie electrostatica(xerox)dar practica şi teoria expertizei criminalistice impun realizarea expertizei actelor numai cu examinarea actului original. Uneori, materialul trimis pentru comparaţie este insuficient , sau nu prezinta suficiente garantii de autenticitate. Pot fi cerute şi lamuriri suplimentare de la organul judiciar, sau pot fi obtinute explicatii suplimentare, efectuate deplasari la faţa locului.
- Examinarea separata a matarialului în litigiu şi a celui de comparaţie, permite sesizarea particularitatilor şi elementelor caracteristice. Se creaza în aceasta faza o baza de informatii de natura a permite stabilirea identitatii sau neidentităţii. Se vor fixa prin intermediul fotografiilor de examinare şi a inregistrarilor video constatarile făcute, acestea urmand a fi utilizate în ilustrarea constatarilor şi concluziilor expertizei.
Pot fi utilizate modele de comparaţie, ca urme create în mod experimental, in scopul reproducerii unor urme asemanatore sau deosebite de cea aflata în litigiu. Se pot efectua trageri experimentale pentru colectarea proiectilelor de la armele suspecte, urme experimentale cu instrumente de spargere, etc.
Conditiile de realizare a unor urme pe cale experimentala trebuie sa fie aceleasi cu cele în care s‑a produs urma (fenomenul)in litigiu.
- Examinarea comparativă am tratat‑o la partea dedicata identificarii criminalistice. Amintim însă din nou faptul ca ea cuprinde ca procedee de examinare confruntarea, examinarea continuitatii liniare şi suprapunerea imaginilor.
- Demonstratia este faza în care expertul, in baza constatarilor făcute va invoca argumente din planul logicii, al criteriilor de demonstratie matematica, şi al ilustrarii vizuale pentru sustinerea afirmatiilor sale. Demonstratia se va referiatâtla elementele de identitate,câtşi la cele de neidentitate, iar în funcite de ponderea şi natura acestora va fi formulata.
- Concluzia. Chestiunea concluziilor şi a fundamentarii acestora a fost, de asemenea, tratata în cadrul identificarii criminalistice.
Vom reaminti însă ca prin intermediul expertizei criminalistice sau al constatarilor tehnico‑stiintifice pot fi formulate urmatoarele concluzii:
- Concluzii certe ‑care la randul lor pot fi de identificare (semnatura a fost executata de către: glontul extras din cadavrul . . . a fost tras cu arma seria... ,taieturile de pe tulpinile de pom prezentate au fost executate cu toporul ridicat ... )de excludere(semnatura în litigiu nu afost executata de către titularul ... ;impresiunile digitale ridicate de la faţa loclui furtului comis din . . . la data de. . . nu au fost create de către inculpatul. . . etc. ).
2, Concluzii de probabilitate formulate atunci când elementele de asemănare şi cele de deosebire sunt aproximativ egale. (actul a fost probabil semnat de către. . . ).
- Concluzii de imposibilitate a stabilirii‑sunt formulate atunci când nu se poate aprecia nici măcar cu grad de probabilitate(“nu se poate stabili dacă actul în litigiu a fost redactat în anul 1931 sau în anul 1932” ).
Vom trata mai pe larg aceste aspecte la locul cuvenit.
[2] **Lucian Ionescu"Propuneri pentru reglementarea proprie a expertizelor complexe"RRD3/1978
[3] E. Stancu‑op. cit. pag. 60
[4] I. Constatin, L. Mocsy s. a. ‑ în Tratat practic de criminalistica vol. II Editura M I. pag/20‑21