În realizarea expertizei criminalistice activităţile trebuie să se conformeze caracterului de examinare ştiinţifică pe care îl presupune munca criminalistică. Ea se realizează prin etape succesive, cu grade de dificultate şi complexitate consecutive şi înlănţuite în mod riguros şi necesar. Corespunzător metodicii examinării criminalistice , ca în orice proces de identificare, se va face trecerea gradată de la general spre particular prin utilizarea procedeelor logice[1] care constituie temeiul raţional şi operaţional pentru orice demers de identificare: examinarea analitică , iar pe baza rezultatelor acesteia, sinteza datelor şi formularea unor concluzii.
Cu ajutorul acestor fundamentări logice şi conceptuale, procesul de examinare va parcurge următoarele etape [2]: analiza problemelor, a materialelor şi tehnicilor disponibile, examinarea comparativă, aprecierea finală şi formularea concluziilor.
Analiza distinctă va permite delimitarea clară a caracteristicilor generale şi particulare ce sunt specifice materialelor supuse examinării ( urme papilare, proiectiule, scris, semnături, acte de identitate, bancnote, alte urme) . Acestea vor fi analizate şi diferenţiate în funcţie de specificul lor şi de corespondenţa cu obiectul expertizei şi cu materialele de comparaţie. Când se cer a fi examinate în cadrul aceleiaşi expertize criminalistice mai multe documente diferite-de exemplu paşapoarte, permise de rezidenţă, vize de şedere, ş. a. m. d. -acestea vor fi triate şi repartizate spre examinare pe categorii, având în vedere şi ceea ce se cere a fi examinat la ele. De exemplu la mai multe permise de şedere şi vize turistice se cere a se stabili provenienţa lor, corespondenţa cu sigiliile autorităţilor emitente, la altele modul de contrafacere, sau metoda folosită, etc. Pentru identificarea grafică se va avea în vedere, direcţia tendinţele şi aspectul general al mişcărilor, pentru alte urme tipul şi particulariţăţile lor.
În acestă primă etapă, expertul se va orienta asupra stabilirii caracteristicilor ( de exemplu, la un act contestat aspectul general : hârtia, imprimarea, elementele de securitate, conţinutul , cernelurile folosite, integritatea actului, etc. pentru a putea pune în evidenţă ceea ce este esenţial, individualizant şi specific documentului examinat, dar care în acelaşi timp îl face să fie concordant cu cerinţele generale ale clasei de documente din care face parte. Se vor sorta de asemenea şi materialele de comparaţie în funcţie de provenienţă, stabilindu-se corelaţii generale pe tipuri de documente şi elemente de securitate, impresiuni de şi guranţă, reţete şi probe de hârtie, cerneluri, toner.
Atunci când printre problemele ce se cer a fi rezolvate se află şi identificarea unui anumit aparat: imprimantă, copiator, telefax, care a produs un anumit document se vor realiza materiale de comaparaţie cu modelele de copiator, imprimantă sau aparat telefax incluse pe lista celor suspectate. Pentru identificări balistice se vor efectua trageri experimentale de recoltare a proiectilelor sau tuburilor. Acestea vor fi apoi examinate în scopul de a determina ceea ce le este specific, erori de imprimare, defecte de funcţionare, aspectele macroscopice, ca şi micro-urmele şi urmele latente produse de părţile componente ale mecanismelor de preluare şi transport pentru hârtie, tonerul; la arme de ghinturile ţevii pe proiectil, iar latubul carţuş de partea frontală a închizătorului, de percutor, de opritor, etc. În acest fel se obţine o primă sistematizare şi o imagine generală a datelor deţinute şi cu care se va opera în etapa următoare: examinarea comparativă.
Considerată de specialişti ca fiind munca propriu-zisă de expertiză, aceasta este într-adevăr etapa cea mai încărcată de conţinut specializat, care poate da măsura priceperii şi preciziei muncii expertului. Ea presupune ca, în raport cu natura materialelor şi a elementelor ce sunt supuse cercetării, să se folosescă “cele mai adecvate procedee şi mijloace tehnico-ştiinţifice de comparare a însuşirilor caracteristice, în vederea stabilirii coincidenţelor sau a divergenţelor “[3]. Odată atins acest punct , plecând de la constatările făcute, urmează ca expertul , prin intermediul procesului de sinteză şi evaluare globală, dar în acelaşi timp sintetică a informaţiilor obţinute pe calea observaţiei directe, ca şi pe cale instrumentală să realizeze explicarea, demonstrarea şi ilustrarea constatărilor sale. Aceasta este etapa proceselor de apreciere multilaterală care precede formularea concluziilor şi din conţinutul căreia se alcătuieşte acea parte a unei expertize criminalistice privind constatările expertului.
Deşi denumirea este limitativă în aparenţă, ea constituie corpul principal al conţinutului expertizei criminalistice, în care aşa cum am arătat, pe lângă observaţii şi rezultate ale unor măsurători experimente, etc. se vor face în măsura în care sunt necesaare, deducţii logice şi demonstraţii. În unele sisteme juridice ( britanic şi american ) actul cu rol de expertiză criminalistică depus la dosar conţine doar obiectivele, expertul şi concluziile, elementele de examinare şi demonstraţia fiind prezentate de specialişti în cadrul procesului în cursul etapei de “ Cross-examining” [4]
Demonstraţia trebuie să fie fundamentată temeinic pe date şi observaţii cu caracter şttinţific. Deducţiile şi demonstraţiile se întemeiază pe acele date, teze şi principii ale ştiinţei criminalistice, ale logicii formale şi simbolice care rezultă ca reguli generale de apreciere şi explicare. Când în cadrul demonstraţiilor se face apel la datele altor ştiinţe ( chimie, fizică, electronică, electreomecanică, informatică , etc. ) vor putea fi expuse calcule, rezultate de analize, grafice de absorbţie a radiaţiei Uv, cromatograme, explicate moduri de funcţionare ale unor aparate, programe, moduri de producere ale unor procese,fenomene, accdente, etc. Credem că trebuie însă evitate formulările inutil preţioase şi tehnicizarea excesivă a explicaţiei, promovând o formulare cât mai concisă şi accesibilă. Nu trebuie căutate expresii care nu vor putea fi înţelese de nespecialişti. Trebuie oare să mai amintim că rostul expertizei este şi acela să ofere organelor judiciare clarificări asupra unor aspecte de mai mare tehnicitate şi specializare? Ori exprimarea prea tehnicistă şi preţioasă nu face uneori decât să amplifice confuzia. În principiu, organul judiciar trebuie să obţină din partea de constatări a expertizei criminalistice exact acele informaţii care să-I uşureze munca. Concluziile nu sunt totdeauna suficiente, ele fiind uneori prea lapidare. Ele trebuie însoţite şi precedate de clarificări. Spre exemplu, cu privire la modul de contrafacere al unui document expertul apreciază că tehnologiile şi aparatele folosite impun activitatera unei / unor persoane cu pregătire de specialitate ( tipografi, informaticieni, etc. )sau cu privire la pericolul pe care îl poate prezenta chiar pentru trăgător o armă defectă. Caracterul complet şi convingător al examinărilor şi al constatărilor depinde de modul de analizare, demonstrare şi ilustrare.
[1] FLONTA MIRCEA, Structura coordonării acţiunilor şi geneza operaţiilor logico-matematice , Teoria acţiunii umane, Forum-Ştiinţe sociale 1969 Vol. I pag. 109-115.
[2] MOCSY LADISLAU , Demonstraţia- etapă de lucru importantă în activitatea de expertiză criminalistică , în lucrarea colectivă 20 de ani de expertiză criminalistică , Ministerul Justiţiei 1978 , pag. 68-71.
[3] CIOPRAGA A. op. cit. pag. 414.
[4] MOENSSENS A. ANDRE. How to prepare for a Daubert Hearing-, AAFS 1997 International Journal of Forensic Document Examiners . Vol. 3 Nr. 2/1997 pag. 180