Momentul final al realizării expertizei, alături de redactarea raportului de expertiză criminalistică, este cel al formulării concluziilor. Trebuie evitate însă exprimările echivoce, care lasă loc de interpretări. Este adevărat că în cele din urmă organul judiciar va decide, dar, alături de celelate probe din dosar, expertiza trebuie să asigure o imagine exactă ( ştiinţifică ) asupra anumitor împrejurări şi nu imagini alternative ( subiective deci ) asupra faptei.
Prin formularea concluziilor expertul trebuie să răspundă la obiectivele stabilite, pe baza datelor rezultate din investigarea criminalistică, vizuală şi instrumentală sau analitică, cât şi a părerii sale de specialist, în baza cunoştiinţelor şi experienţei profesionale personale. În măsura în care din constatări se desprind elemente suplimentare, utile şi necesare pentru soluţionarea cauzei, în virtutea rolului său activ, expertul îşi va extinde cercetarea şi asupra acestora pentru o examinare completă. Se evită astfel ordonarea unor suplimente de expertiză.
Este necesar ca, din conţinutul concluziilor să se desprindă clar asupra cărui urme, document, sigiliu, menţiune, etc. poartă concluzia respectivă. În acest scop documentul, impresiunea, actul de identitate, etc. vor fi identificate cât mai exact. De exemplu” Impresiunea de sigiliu bancar cu menţiunea B. N. R Fililala Cluj cu nr. 5023 “ sau “ Paşaportul cu seria …. Eliberat la data de…. ” pentru a nu se confunda cu alte probleme, urme, etc. la care s-ar referi celelalte concluzii.
Concluziile ce se formulează de către experţii criminalişti nu au întotdeauna acelaşi grad de certitudine. Există şi situaţii când concluziile ce se vor formula nu pot fi decât cu grad de probabilitate, sau chiar cazuri în care expertul nu poate soluţiona problema supusă spre examinare. Practica expertizei criminalistice de la noi, ca şi literatura de specialitate [1] disting în modul de concluzionare următoarele categorii de concluzii:
-concluzii categorice sau certe, care pot fi cert-afirmative (de identificare) sau cert-negative ( de excludere);
-concluzii de probabilitate ( incerte);
-concluzii de imposibilitate a soluţionării problemei supuse expertizării.
Concluziile certe sunt aserţiuni cu caracter categoric. Ele indică faptul că în cursul şi pe temeiul examinărilor făcute expertul a ajuns la identitate ( “Impresiunea de şi giliu de pe contractul de împrumut nr. . nu a fost creată de şi giliul aparţinând Băncii… “” priecxtilul cal. 7,62 mm extras din corpul victimei a fost tras cu arma PM nr. AO 0998778) sau la neidentitate ( Viza turistică pentru Italia, perioada…, de la fila nr. . . , din paşaportul nr…nu a fost eliberată de Consulatul Italiei). Aceste tipuri de concluzii certe sunt expresia unor adevăruri obiective, ele servind la stabilirea validităţii, contrafacerii ori falsificării unui anumit document, la identificarea unui anumit autor, areme, instrument de spargere, tip de pneu,etc. Ele au menirea de a înlătura orice îndoială asupra aspectului examinat.
În expertiza criminalistică tehnică a documentelor concluziile certe pot purta şi asupra metodelor, procedeelor ori aparatelor folosite la redactarea, copierea sau contrafacerea unui anumit act. De exemplu: se stabileşte că impresiunile de sigiliu de pe actele unui autovehicol nu au fost create de un şi giliu autentic al organelor în drept, ci au fost contrafăcute cu ajutorul unei imprimante cu jet de cerneală, sau bancnotele în litigiu au fost realizate prin tipărire hoch-druck. Indiferent că sunt cert-pozitive, sau cert-negative concluziile categorice sunt foarte importante ele putând orienta determinant cercetările ulterioare.
Concluziile de probabilitate sunt produsul situaţiilor în care expertul nu poate formula decât o ipoteză cu privirea la eventualitatea existenţei unui anumit fapt. Când datele ( masterial de comparaţie) accesibile expertului sunt reduse, ori datorită unor erori anterioare de ridicare a materialelor de comparaţie, sunt decelabile doar un număr redus de caracteristici particulare ale actului sau procesului suspus examinării. Uneori, acest tip de concluzie este formulat şi în situăţiile în care cantiatea de materai în litigu este foarte redusă ( de exemplu un grup de cifre, o semnătură simplificată neliterală) ori urma este parţial alterată. Pot apărea, alături de coincidenţe şi elemente neeexplicabile, divergente. Expertul se află deci, în imposibiliatea de a formula o concluzie cu caracter de certitutdine, întrucât elementele constatate de el la nivelul caracteristicilor generale şi individuale nu au suficient potenţial identificator. El va trebui deci să formuleze o capreciere ipotetică, ce poate fi răsturnată de probe noi, contrare, suplimentare, etc. “ Concluzia cu caracter de probabilitate, indiferent de gradul de probabilitate, constituie o ipoteză care însă nu are caracter arbitrar şi nu e lipsită de temei, deoarece expertul îşi fundamentează presupunerile pe elemente obiective şi nu pe impresiile sale subiective. ” [2]
Concluziile de probabilitate apar în general în forma “Probabil DA” în sensul că se apreciază că un anumit aspect est posibil să se fi produs( “Actul în litigiu a fost probabil rebroşat după introducerea unei noi pagini cu numele şi poza titularului…” Semnătura în litigiu a fost probabil executaţă de numitul S.R.). Asupra utilităţii acestor concluzii părerile sunt împărţite în literatura de specialitate.
După unii autori [3], concluziile de probabilitate nu ar contribui la soluţionarea cauzei, generând chiar confuzie. Pe de altă parte, organul judiciar nu are nevoie de noi ipoteze ci de certitudini, motiv pentru care eI dispune expertiza. Formularea unor concluzii de probabilitate fac să se menţină nejustificat bănuielile cu privire la anumite aspecte, întârziind mersul cercetărilor. Credem însă, în mod contrar acestor opinii căa găsi cu orice preţ un autor ori a-l exclude în mod absolut, atunci când există şi unele dubii este periculos şi chiar contrar rolului expertizei în înfăturirea actului de justiţie. Majoritatea autorilor sunt însă de acord cu formularea concluziilor probabile considerându-le utile şi pertinente. [4] Expertul nu este infailibil, iar datele ce i-au fost puse la dispoziţie pot fi insuficiente. Pe de altă parte, concluziile de probabilitate pot oferi organelor judiciare versiuni altenative spre care să-şi îndrepte cercetările, deschizând uneori perspective noi, remarcând laturi considerate până la acel moment ca neimportante. De exemplu, în cazul unor vize false, existenţa unor eventuali complici peste hotare. Concluziile de probabilitate trebuie însă temeinic fundamentate, inclusiv cu privire la alegerea acestei soluţii şi nu a uneia certe sau de imposibilitate a soluţionării chestiunii supuse examinării.
Concluziile de imposibilitate a soluţionării problemelor supuse examinării apar ca urmare a unor factori având în general un caracter obiectiv. Unul dintre aceştia este starea materialelor supuse spre examinare - acte distruse, arse, corodate, uzate, porţiuni prea mici din cămăşile unor proiectile, urme “ contaminate”, urme papilare îmbâcsite cu substanţă de evidenţiere - ale căror caracteristici generale nu mai sunt explotabile. Insuficienţa materialelor de comparaţie- ca în cazurile actelor de peste 40-50 de ani, când nu se găsesc totdeauna în arhive impresiuni de şi giliu cu garanţii de autenticitate emanând de la organul competent, diplome, acte oficiale asemănătoare, etc. Alteori, ajungerea la o soluţie de imposibilitate se datorează întinderii foarte reduse a urmelor litigioase. Când au rămas vizibile doar foarte mici şi disparate porţiuni de traseu dint urma în litigiu (un text răzuit sau radiat privind suprafeţe de teren, sume de bani, ani de emitere, nume titular, etc), este extrem de dificil a stabili ce a fost scris anterior, iar a formula o concluzie “ pe ghicite” este cel puţin lipsit de seriozitate sub aspect profesional, în lipsa posibilităţii de demonstrare şi ilustrare.
Nu în ultimul rând, concluzia de imposibilitate poate fi generată şi de limitele cunoaşterii şi experienţei, pentru un moment şi domeniu dat, de lipsa unor metode şi proceduri cu caracter ştiinţific, precum şi a unor dotări tehnice adecvate complexităţii şi chiar de lipsa pregătirii, competenţei, sau de superificialitatea muncii expertului. Aplicarea defectuoasă a unor tehnici de examinare, sau alegerea greşită a metodelor de lucru, pot şi ele conduce la concluzii de imposibilitate a soluţionării problemei.
Concluziile de imposibilitate a soluţionării problemelor stabilite ca obiective ale expertizei pot fi formulate astfel: “ NU se poate stabili care au fost menţiunile cifrice radiate de pe cecul cu seria…” sau “ Datorită lipsei unor materiale de comparaţie corespunzătoare nu se poate stabili dacă impresiunea de sigiliu de pe actul în litigiu provine din anul … sau a fost realizată ulterior”.
Ajungerea la acest gen de concluzie trebuie însă să fie însoţită întotdeauna de o analiză temeinică şi de descrierea tuturor împrejurărilor pe temeiul cărora nu se poate formula o concluzie de probabilitate sau una categorică. Pentru acest motiv nu considerăm întemeiată soluţia oferită ca alternativă, în sensul că, dacă după studierea materialelor de examinat expertul nu poate formula decât o concluzie de imposibilitate, el poate restitui materialului organului judiciar, precizând motivul respectiv ca temei al restituirii. [5] Credem că, odată terminată studierea materialelor, expertul criminalist este în măsură să aprecieze direcţia soluţiilor pe care le poate formula, dar până la epuizarea tuturor căilor de examinare directă, analitică şi instrumentală acestea rămân doar ipoteze. Odată realizate toate examinările necesare şi posibile, sub aspect tehnic expertiza a fost deja realizată, rămânând de făcut doar partea de redactare a raportului, ceea ce nu se poate compensa prin lapidaritatea unei adrese de restituire. Inclusă în conţinutul constatărilor din raportul de expertiză şi expusă pe larg, fundamentarea şi explicarea alegerii acestei soluţii are menirea de a convinge organul judiciar şi părţile din cauză despre “justeţea concluziei de imposibilitate”[6]. Explicarea limitelor tehnice şi metodice este de natură a informa organul judiciar despre faptul că un anumit aspect al cauzei nu va putea fi soluţionat pe calea expertizei criminalistice, evitând tergiversarea inutilă a cercetărilor, determinându-l să caute răspunsuri şi pe calea reorientării anchetei, înţelegând limitele tehnicii pentru un moment dat, limitele materiale ale unităţii şi nu neapărat limitele absolute de cunoaştere.
[1] CIOPRAGA A. op. cit. pag428-436. MIHULEAC E. Expertiza judiciară Bucureşti 1971 Editura Ştiinţifică pag. 230. SANDU DUMITRU Concluziile expertului criminalist în sistemul expertizei criminalistice româneşti şi în sistemele altor state. O privire comparativă. ( Nepublicat) Comunicare prezentată la al II-lea şi mpozion Naţional al Societăţii Române de Criminologie şi Criminalistică , Bucureşti octombrie 1996. IONESCU LUCIAN Concluzia raportului de expertiză criminalistică a scrisului şi aprecierea valorii sale probante, Buletinul Intern al Procuraturii R. S. R. în Probleme de criminalistică şi criminologie nr. 2-3/1983 pag. 43-54
[2] CIOPRAGA A. op. cit. pag. 430. Cu referire şi la SANDU DUMITRU Unele aspecte privind interpretarea concluziei raportului de expertiză -20 de ani de expertiză criminalistică- Ministerul Justiţiei pag. 61-63.
[3] Experţii scolii sovietice , în special ZOTOV B. , BELKIN R. S.
[4] BUUS ALEXANDRU. Concluziile probabile în expertiza criminalistică în 20 de ani de expertiză criminalistică , pag. 42-50 LOCARD E. Les faux en ecriture et leur expertise Paris 1959, pag. 29. BASARAB MATEI. Criminalistica , op. cit. pag. 325.
CIOPRAGA A. pag. 432-433.
[5] MOCSY LADISLAU Expertiza criminalistică în dreptul procesual penal român Teză de doctorat, Universitatea “Al. I. Cuza” , Iaşi 1975, pag. 143.
[6] CIOPRAGA A. op. cit. pag. 436.