Scopul aplicării acestor măsuri de constrîngere reiese însăşi din denumirea lor. În ceea ce priveşte asigurarea ordinii de drept, sarcina de bază ce este pusă în faţa tuturor organelor abilitate pentru realizarea ei constă în supravegherea respectării normelor de drept, neadmiterea încălcării (neonorarea) lor.
În literatura de specialitate nu percepem un consens referitor la definiţia sintagmei de „măsuri de prevenire“ şi sistemul lor. Unii autori consideră că măsurile administrative de prevenire sînt nişte indicaţii (recomandări) ce se conţin în dispoziţiile normelor, a căror realizare este înfăptuită prin constrîngere de către organele împuternicite, în cazul apariţiei unor circumstanţe, în scopul prevenirii încălcărilor de drept şi al asigurării securităţii publice.
Deci măsurile administrative preventive au caracter de educare a populaţiei în spiritul respectării legislaţiei, inclusiv celei contravenţionale, de influenţă reglementativă asupra cauzelor şi condiţiilor ce favorizează contravenţionalitatea[1].
În pofida faptului că caracterul preventiv se exprimă în mod vădit la utilizarea activă a metodei de convingere, aplicarea măsurilor administrative de prevenire are un caracter de constrîngere care se manifestă prin realizarea prescripţiilor juridice unilaterale din partea organelor executive ale statului şi reprezentanţilor lor. Aceste prescripţii, de regulă, au diverse forme de limitări şi interdicţii. Ele nu se referă la comiterea unei fapte infracţionale sau contravenţionale, ci, dimpotrivă, au scopul de a le preveni. Măsurile administrative de prevenire anticipează pe cele de curmare, de sancţionare şi de asigurare a procedurii contravenţionale.
Analizînd diverse opinii referitoare la clasificarea măsurilor administrative de prevenire, considerăm că cel mai important criteriu de clasificare a lor este scopul aplicării, care şi determină mecanismul juridic de aplicare a fiecărei măsuri. Potrivit acestui criteriu, divizăm măsurile administrative în două grupe:
1) care se aplică în scopul neadmiterii ameninţărilor securităţii publice şi securităţii personale ale cetăţenilor, apariţia consecinţelor negative;
2) care se aplică în scopul prevenirii contravenţiilor. Aceste măsuri se manifestă în acţiuni concrete şi de orientare[2].
La primul grup de măsuri se referă: introducerea carantinei; închiderea unor segmente ale frontierei de stat, a magistralelor şi străzilor pentru circulaţie, în caz de avarii, desfăşurarea manifestaţiilor în masă, diverselor calamităţi naturale etc.; evacuarea forţată din locuinţele avariate, rechiziţia patrimoniului în cazurile necesităţilor statale şi diverselor calamităţi naturale; revizia tehnică a unităţilor de transport; examinarea medicală forţată; examinarea sanitară a mărfurilor; supravegherea antiincendiară; controlul mijloacelor de transport; controlul bagajelor şi personal al pasagerilor vaselor aeriene etc. Fiecare din aceste două grupe de măsuri administrative are particularităţile sale în ceea ce priveşte temeiul juridic de aplicare a lor.
Cel de‑al doilea grup de măsuri au un caracter vădit de profilaxie individuală, fiind aplicat faţă de persoane concrete în scopul prevenirii şi neadmiterea comiterii diverselor delicte din partea lor. La ele se referă: controlul actelor de identitate şi a altor documente oficiale; intrarea în locuinţe şi alte încăperi ale cetăţenilor, oficiile de serviciu; controlul personal, controlul lucrurilor şi al bagajelor efectuat de către organele administraţiei publice abilitate; supravegherea administrativă a unor categorii de cetăţeni din grupurile de risc şi care stau la evidenţa organelor de ocrotire a sănătăţii, precum şi la evidenţa organelor de drept etc.
În mod repetat constatăm că pentru aplicarea acestui grup de măsuri de prevenire nu este necesară comiterea unei fapte ilicite, apariţia unui raport juridic de conflict. Însă aplicarea lor, într‑o oarecare măsură, are legătură cu respectarea drepturilor, libertăţilor şi cerinţelor legitime ale cetăţenilor, de aceea, organele abilitate (persoanele cu funcţii de răspundere), în primul rînd, trebuie să fie abilitate cu dreptul de a le aplica, care, mai apoi va fi însoţit de temeiul juridic pentru aplicarea fiecărei din aceste măsuri. Dreptul la aplicarea măsurii administrative respective şi temeiul juridic de aplicare a ei trebuie să fie stipulat într‑un act normativ concret.
Majoritatea măsurilor administrative preventive se aplică de către organele abilitate pentru asigurarea securităţii publice: introducerea carantinei are drept scop de a preveni răspîndirea unor maladii (boli) periculoase pentru sănătatea populaţiei sau a animalelor; limitarea traficului rutier — asigurarea siguranţei circulaţiei rutiere; controlul personal şi controlul bagajelor, mai ales în transportul aerian, se aplică, în primul rînd, pentru prevenirea aducerii la bordul aparatului de zbor a armelor, materialelor explozibile şi uşor inflamabile, pentru asigurarea securităţii pasagerilor şi a membrilor echipajului etc.
În vederea aplicării legitime a măsurilor administrative de constrîngere, în general, şi a celor preventive, în special, este necesar ca subiecţii administrării nu numai să beneficieze de dreptul de aplicare a acestor măsuri, dar şi să dispună de temeiul juridic de aplicare a unei măsuri concrete, să respecte condiţiile şi limitele de aplicare a lor.
[1] Guţuleac V. Tratat de drept contravenţional. Op. cit., p. 85.
[2] Гуцуляк В. И. Административное право Республики Молдова. Op. cit., p. 254.