Semnatura poate fi executata literal‑completa sau partiala literal‑indescifrabila
Semnatura este cea mai specifica structura de scriere a unei persoane, oglindind personalitatea şi gradul de evolutie al autorului din punct de vedere al scrierii. Cu toata specificitatea sa, semnatura are şi o reltiva stabilitate‑in timp , prin evolutie ca şi involutie, dar şi temporar‑in limitele de variabilitate normala
Atat semnatura cât şi scrisul se deprind în timp, dobandind personalitate şi identificabilitate. Exista şi cazuri când persoane care nu stiu sa scrie au invatat sa execute o anumita semnatura. Expertiza grafica ‑are menirea de a stabili autorul unui scris sau al unei semnaturi, respectiv dacă ele au fost executate de titular sau de o alta persoana, ca şi dacă cineva a contrafăcut o semnatura sau a executat un model fictiv. Rolul expertului este acela de a întreprinde un demers profesioanl bazat pe rigoare şi obiectivitate[1]. Deosebit de importanta pentru succesul expertizei este alegerea materialului de comparaţie .
Se vor alege materiale cu garantii de autenticitate(state de plata, contracte de munca, carti de munca, , semnaturi din buletin, acte autentificate de notar, etc. )ca şi alte acte de comparaţie de natura sa asigure acuratete concluziei.
Este importanta şi data de la care provin materialele de comparaţie . Acestea trebuie cautate în perioadele apropiate şi anterioare datei actului în litigiu. In practica sunt cazuri când organele judiciare accepta ca materiale de comparaţie acte datate ulterior datei actului contestat, existand posibilitatea ca autorul semnaturii sa îşi fi schimbat "pro causa" modelul de semnatura.
Nu este recomandabila nici realizarea unor probe de scris de la banuiti prin indicarea acestora de a imita semnatura suspecta, intrucat un subiect cu buna coordonare ar putea sa se apopie de model în mod absolut accidental.
Experttiza grafica de calitate poate fi chiar în măsura de a recurge la experienţă organizată, adică la o cercetare sistematică, selectivă, coordonată, condusă de ipoteze clare de lucru, bogată în corelaţii şi verificări[2].
Metodele de examinare grafică conturate în literatura de specialitate au fost în principal:
- Metoda caligrafică .
Numită şi gramatomorfică ori caligrafic descriptivă[3]- ea examinează grafismele ca structuri formale, plecând în examinare de la criterii de natură morfologică. Potrivit acestei metode, două scrisuri au acelaşi autor dacă sunt asemănăntoare morfologic, sau au autori diferiţi în caz contrar.[4] Aplicarea acestei metode are un caracter superficial, descriptiv, bazat pe înţelegerea simplistă a simetriei şi a stabilităţii scrisului, conducând la un paradox. Expertul ajunge să aprecieze denaturat elementele de rigoare şi obiectivitate, căutând în paralel intersecţii analogice de natură aparentă şi recurgând la elemente de natură empirică în afara recursului la logica expertizei. Un exemplu faimos al erorilor ce pot fi generate prin aplicarea metodei caligrafice este cel al procesului Dreyfus unde însuşi Bertillon a realizat o expertiză grafică. Acuzaţia de spionaj a fost susţinuttă pe ideea că deosebirile grafice desprinse din actele examinate s-ar fi datorat chiar autodeghizărilor la carear fi recurs căpitanul Dreyfus pentru a crea impresia că scrisuln său a fost imitat. Mai târziu s-a stabilit că scrisul aparţinea baronului Esterhazi.
2.Metoda grafometrică.
Acestă metodă de examinare grafică nu priveşte forma grafică în sine, ci are în vedere raporturile dimensionale care se stabilesc între forme şi mişcare, considerate constante în baza experinţei empirice. Se conferă astfel valoare identificatoare elementelor generate de raporturi interliterale, plasărilor spaţiale, treaseelor curbilinii, orientărilor axiale, unghiulare, etc. Acestea sunt apoi reprezentate în diagrame ce sunt supuse aprecierii şi comparării.
Principala critică ce se poate aduce acedstei metode este faptul că se reduce diversitatea cvasi-inifinită a caracteristicilor grafice la o cotaţie arbitrară, la elemente rigide, ce eludează tocmai aspectul atât de complex şi important al variabilităţii grafice[5].
3.Metoda grafonomică
Este numită de unii autori şi semnalectico-descriptivă[6] acesta apare ca cea mai modernă . Ea este derivată din cercetările lui Bertillon, ale lui Crepiux Jamion şi a fost apoi dezvoltată de şcoala italiană de grafologie Ottolenghi, Falco ,Sorentino. Conforma acestei metode se au în vedere gesturile grafice ca expresii ale autorului şi ansamblul elementelor constatnte şi variabile, împletirea complexă a generalului şi particularului în scris, semnături, cifre. Vor fi individualizate elementele de ordin general, variabilele şi constantele înţelese în contextul genral. Interpretarea priveşte sub aspectul naturaleţei lor elementele normale – repasări, model particular, ca şi cele patologice- disgrafii, tremur patologic, miscari spastice, alternanţe, idiotisme grafice. Se ajunge astfel la individualizarea tipului grafic, iar prin compararea cu materialul necontestat la stabilirea corelaţiilor complexe şi la identificarea autorului. Un factor important apslicat acestei metode este luarea în considerare a tuturor elementelor individuale în antecedete autorului în măsura în care au influenţat grafiskmele – vârsta la momentul scrierii, accidente, boli , infirmităţi, etc.
[1] Bruno Vettorazzo-Metodologia della preizia grafica su base grafologica-Giufre Editore Milano 1998 pag.2
[2] Bruno Vettorazzo- op. cit. Pag 3.
[3] L.Ionescu –op.cit pag. 155.
[4] Idem-pag.7.
[5] L.Ionescu op,cit. Pag 158.
[6] B.Vettorazzo-op.cit. pag. 14 şi urm.