Deşi, în general noţiunea folosită este cea de act [1] sau înscris, considerăm mai adecvată în terminologia examinării criminalistice utilizarea noţiunii de document. Pe de o parte, această noiune este mai cuprinzătoare sub aspect terminologic şi semantic, fiind mai complexă decât cea de act. Termenul de document este mai sugestiv pentru scopul pe care îl serveşte, acela de a fi " expresia grafică a unei manifestări sau declaraţii de voinţă, ori a unei atestări a unui fapt " redând prin conţinut fapte, împrejurări, evenimete, stări, acţiuni de care legea penală leagă anumite consecinţe juridice. [2]
În acelaşi timp, noţiunea de document este concordantă şi cu definiţia ei criminalistică prin care se vizează " orice înscris tipărit, dactilografiat, manuscris, schiţă, desen, prin care se atestă starea civilă, identitatea personală, pregătirea şcolară ori profesională, încheierea de diferite contracte, felurite declaraţii, precum şi bilete de călătorie, timbre, etc. ". [3] Considerăm util să amintim aici faptul că, în practică, în multe din ordonanţele sau încheierile prin care se cere efectuarea unei expertize criminalistice asupra unor documente contestate se foloseşte expresia ". . . să se examineze actul fals. . . ". Apreciem această formulare ca fiind incorectă având un conţinut de pronunţare prematur, întrucât un act suspectat de a fi fals poate fi autentic, necontrafăcut, nemodificat, poate să fie doar parţial modificat, etc.
Pe cale de consecinţă considerăm ca mult mai adecvată utilizarea termenului de document contestat sau de document suspect.
În domeniul examinării criminalistice a documentelor problemele ce sunt supuse cercetării sunt de o extremă varietate, la fel ca şi actele ce se cer a fi examinate. Gama actelor se întinde de la simple acte sub semnătură privată, până la acte oficiale, de identitate, acte vamale, cărţi de credit, ş. a. Spectrul problemelor ce se cer a fi rezolvate cuprinde modificările aduse documentelor, modul lor de falsificare sau de contrafacere, ajungând până la diferenţele de vechime între anumite menţiuni, sau la stabilirea vechimii actului în întregime. În domeniul documentelor cu origine de oficialitate, sub aspect temporal, întinderea perioadei de redactare, emitere şi folosire curentă a acestora este în general limitată la circa 30-35 de ani [4] şi doar în mod excepţional se cere examinarea unor documente având o vechime mai mare de 40-50 de ani.
[1] Dicţionarul enciclopedic român, Editura ştiiniţfică, Bucureşti 1975, pag. 8, 272, 278, 468.
[2] SANDU D. , Falsul în acte, Editura “Dacia “ Cluj l977, pag. 9.
[3] MIRCEA I. , Criminalistica, Editura Fundaţiei”Chemarea “ Iaşi 1992, pag. 232
[4] CLEMENT J. L. , RISSI B. , L’expertise scientifique des documents falsifies ou contrefaits, Part I, Revue Internationale de Police Criminelle nr. 3/1983 , pag . 66 .